Categorii Basme și povești

Frumoasa și Bestia

de Jeanne-Marie LePrince de Beaumont

S-a întâmplat odată ca un Negustor, odi­nioa­ră foarte înstărit, irosindu-și averile, să fie nevoit să se mute într-o mică fermă de la țară, împreună cu cei trei fii și cele trei fiice ale sale. Fetele mai mari fură foarte ne­mul­țu­mite de cele întâmplate, dar mezina, care se numea Fru­moasa, încercă să-și mângâie tatăl și să transforme umi­la lor locuință într-o casă primitoare.

Într-o zi însă omul se hotărî să plece într-o călătorie în­depărtată, ca să-și caute norocul, iar fetele veniră să îi ureze drum bun. Surorile mai mari îl rugară să le aducă la în­toarcere niște cadouri scumpe, dar Frumoasa de-abia în­drăz­ni să îi ceară tatălui să îi culeagă un trandafir. La îna­poiere, Negustorul zări niște trandafiri minunați în cur­tea unui castel și, gândindu-se la Frumoasa lui, se opri să cu­leagă câțiva. Dar nu trecu mult și lângă el răsări ca din pă­mânt o Bestie hidoasă. Creatura îl întrebă pe Negustor cum de în­drăz­nește să îi atingă florile. Apoi își puse în gând să-l omoare pe bietul om. Negustorul îi ceru îndurare, spu­nân­du-i că a vrut să culeagă doar un trandafir pentru că fiica lui, Fru­moa­sa, îl rugase să-i aducă o asemenea floare la întoarcerea acasă.

Ilustrație de Walter Crane din „Frumoasa și bestia”

Auzind acestea, Bestia spuse:

– Bine, n-am să-ți iau viața dacă îți aduci aici una dintre fiice, să plătească în locul tău. Și trebuie să vină de bunăvoie, altfel n-o voi primi. Te poți odihni în palatul meu până mâine!

Cu toate că Negustorului i se servi în odaia lui o cină copioasă, nu putu mânca nimic. Și nici nu se putu odihni, deși toate fuseseră aranjate în așa fel încât să-l mul­țu­meas­că. A doua zi dimineața, Negustorul găsi un cal frumos pentru a călări până acasă, pregătit anume de către Bestie.

Atunci când Negustorul ajunse acasă, copilele îi ieșiră în întâmpinare. Dar când văzură tristețea de pe chipul său și lacrimile care-i curgeau șiroaie, fetele îl întrebară ce îl tulburase într-atât. Omul le povesti toate câte i se întâmplaseră, în timp ce îi întindea trandafirul Frumoasei.

Surorile cele mari dădură vina pe mezină pentru cele petrecute, dar frații ei, care tocmai se întorseseră din pădure ca să-și întâmpine tatăl, declarară că se vor duce nu­mai­de­cât la Bestie. Frumoasa le spuse că din moment ce ea abă­tuse nenorocirea asupra familiei sale, numai ea singură tre­buia să sufere pentru asta. Și era foarte dornică să se sa­cri­fice! Astfel că – în ciuda insistenței fraților ei, care o iu­beau mult – Frumoasa primi schimbul cu tatăl ei și porni către Bestie, spre mulțumirea tainică a celor două surori mai mari.

Când fata și tatăl ei ajunseră la palat, porțile acestuia se deschiseră singure; se auzi o muzică suavă, iar ei intrară într-o încăpere mare, în care prânzul era deja pregătit.

În aceeași clipă, Bestia se înfățișă dinaintea lor și îi zise fetei:

– Frumoaso, ai venit aici să faci schimb cu tatăl tău din proprie voință?

– Da, am venit! răspunse fata cu voce tremurândă.

– Atunci cu atât mai bine pentru tine! spuse Bestia. Tatăl tău poate rămâne în noaptea aceasta, dar va trebui să părăsească palatul mâine în zori.

A doua zi, în clipa despărțirii, Frumoasa se strădui să-și îmbărbăteze tatăl, spunându-i că va încerca să îmblânzească inima Bestiei ca să-i dea drumul acasă. După ce bietul Negustor plecă, Frumoasa intră într-o odaie impunătoare, pe a cărei ușă vrăjită stătea scris cu litere aurite: „Iatacul Bestiei”. Când păși în cameră, văzu tronând deasupra mesei portretul ei, sub care era scris: „Unde Frumoasa e Regină, toate lucrurile i se închină!”. Iar fata fu servită în sunetul muzicii. Apoi sosi și stăpânul castelului, urmat de un întreg alai, și îi vorbi Frumoasei atât de blând și de curtenitor, încât fetei îi trecu în curând teama de dânsul. După o vreme, Bestia o întrebă:

– Sunt chiar atât de urât?

– Da, chiar ești! încuviință fata. Dar ești atât de blând și de bun cu mine, încât nu mă deranjează felul în care arăți.

Ilustrație de Walter Crane din „Frumoasa și bestia”

– Vrei să fii soția mea? o întrebă el.

– M-am rugat să nu mă întrebi asta, zise fata.

– Noapte bună! îi ură Bestia cu tristețe, în timp ce Frumoasa se retrăgea în dormitorul ei.

Locul acela avea multe odăi pline de minunății. Într-una dintre încăperi, Frumoasa văzu o colivie cu păsări rare. În alta, multe maimuțe de toate mărimile, care înaintară spre ea să o cunoască.

Frumoasa se purtă cu blândețe cu animalele și le rugă pe unele dintre ele să îi țină companie. Atunci două dintre maimuțele înalte, îmbrăcate în curteni, o însoțiră. În același timp, alte două maimuțe mai mici îi purtară trena. Și toate îi acordară Frumoasei respectul cuvenit doar unei Regine.

Frumoasa era acum chiar Regina palatului! Toate do­rin­țele i se îndeplineau pe dată și Bestia se purta cu ea așa de respectuos, încât fata începu să îl îndrăgească din ce în ce mai mult. Dar de fiecare dată când el o întreba: „Fru­moa­so, vrei să fii soția mea?”, nu se alegea din partea ei decât, cel mult, cu o strângere de mână. Iar lucrul acesta îl întrista nespus!

Cu toate că Frumoasa avea acolo tot ce își dorea, nu își putea uita tatăl, frații și surorile. Astfel, într-o seară, fata rugă fierbinte Bestia să o lase să-i vadă și până la urmă primi în­cu­vi­in­ța­rea. Dar înainte de a pleca, Bestia îi smulse Fru­moa­sei pro­misiunea să nu stea mai mult de două săptămâni în casa ta­tălui ei și îi dădu un inel cu ajutorul căruia fata s-ar fi pu­tut reîntoarce degrabă la castel, dacă l-ar fi pus pe măsuța ei de toaletă.

Stăpânul castelului era mai îndurerat ca niciodată! Frumoasa încercă să-l înveselească spunându-i „mă voi întoarce curând”, dar nimic nu părea să-i aline suferința. Apoi fata se duse în odaia ei și avu grijă ca înainte de culcare să așeze inelul pe măsuța cu oglindă de la capul patului. Când se trezi a doua zi dimineață, mare îi fu bucuria când descoperi că nu se mai afla în palat, ci într-o altă casă, unde ajunsese împreună cu toate cadourile și cu toate rochiile primite de la Bestie.

La început, Frumoasa se întrebă unde se afla. Dar de îndată ce auzi vocea tatălui ei, fugi spre dânsul și îl îmbrățișă. Tatăl și fata avură multe să își povestească unul celuilalt. Frumoasa îi înșiră toate câte i se întâmplaseră la palatul Bestiei. Iar tatăl îi povesti că între timp, mulțumită Bestiei, el se îmbogățise și acum trăiau cu toții într-o casă mare, la oraș, iar surorile ei urmau să se mărite cu doi domni de familii bune.

După cele două săptămâni petrecute alături de familie, Frumoasa descoperi că surorile ei, supărate din cauza norocului ce dăduse peste dânsa, încă o priveau ca pe o rivală și o tratau cu mare răceală. În afară de aceasta, fata își reaminti de promisiunea pe care i-o făcuse Bestiei și vru să se întoarcă la castel. Totuși, tatăl și frații săi o rugară atât de stăruitor să mai rămână măcar o zi sau două, încât fata se înduplecă.

Dar în noaptea aceea Frumoasa visă că Bestia ar fi zăcut în grădina palatului. Așa că se trezi, își căută inelul și îl puse pe măsuța ei de toaletă. Într-o clipă fu din nou la castelul Bestiei!

Bestia însă nu era de găsit nicăieri. Frumoasa fugi în grădina palatului, cea pe care o visase, și acolo îl văzu leșinat.

Ilustrație de Walter Crane din „Frumoasa și bestia”

Frumoasa plânse amarnic, învinovățindu-se pentru că-l osândise la pieire. Se duse la fântână și-i aduse apă, apoi îl stropi pe față. Când o văzu, Bestia zâmbi și de îndată ce putu vorbi, îi zise:

– Acum, că te-am mai văzut încă o dată, pot muri liniștit!

– Nu, nu muri! îl rugă Frumoasa. Ci trăiește ca să-mi fii soț, iar eu să-ți fiu soție credincioasă!

În momentul în care Frumoasa spuse aceste cuvinte, o lumină orbitoare inundă pe dată grădinile și odăile ca­ste­lu­lui. O muzică dulce se auzi de pretutindeni. Apoi, spre ma­rea ei uimire, copila văzu că un Prinț tânăr și frumos stă­tea chiar lângă dânsa. Acesta îi spuse că tocmai s-a rupt vra­ja care îl condamnase să poarte chipul unei Bestii până ce o tânără frumoasă se va îndrăgosti de el, în ciuda urâ­țe­niei sale. Prințul o ceru încă o dată de soție pe Frumoasă, iar fata acceptă bucuroasă. Negustorul fu înștiințat de îndată de norocul și fericirea fiicei lui, iar Prințul și Frumoasa făcură o nuntă mare, care ținu trei zile și trei nopți încheiate.


basme-alesePoveste reprodusă cu permisiunea editurii Mediamorphosis din volumul „Basme alese”, apărut în cadrul colecției „Povești șoptite”.

Ilustrațiile îi aparțin lui Sir Walter Crane.

Traducere de Sînziana Popescu.

Portretul autorului

(1711 - 1780) este cunoscută mai ales pentru povestea „Frumoasa și bestia”. Doamna de Beaumont a fost de altfel una dintre primele autoare de povești cu zâne. A debutat relativ târziu, după un mariaj eșuat și după emigrarea din Franța, pe când era guvernantă la Londra. Biografia ei este fascinantă și v-o recomandăm cu căldură.

Alte pagini semnate de Jeanne-Marie LePrince de Beaumont pe Tărâmul lui Andilandi.

2 comentarii la “Frumoasa și Bestia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *