Câinele şi măgarul
de Grigore Alexandrescu
Cu urechea
pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
- “Unde te
duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a întâmplat?
Ştii,
parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit”.
- “Dar,
sunt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?”
- “Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;
Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îţi făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi”.
- “Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar”.
Grigore Alexandrescu (1810-1885) este La Fontaine-ul nostru. E drept, a sosit două secole mai târziu decât francezul, dar fabulele lui Alexandrescu nu sunt nici mai puţin savuroase, nici mai puţin adevărate decât cele ale distinsului său precursor.
Alte pagini semnate de Grigore Alexandrescu
