Căţeluşul şchiop
de Elena Farago
Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă mişc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă “cuţu şchiop”.
Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca dânşii,
Că sunt şchiop şi cad mereu!
Şi stau singur toată ziua
Şi plâng mult când mă gândesc
Că tot şchiop voi fi de-acuma
Şi tot trist am să trăiesc.
Şi când mă gândesc ce bine
M-aş juca şi eu acum,
Şi-aş lătra şi eu din poartă
La copiii de pe drum!…
Cât sunt de frumoşi copiii
Cei cuminţi, şi cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânşii,
Să mă joc si să-i ascult!
Dar pe copiii răi la suflet
Şi urâţi, precum e-acel
Ce m-a schilodit pe mine,
Nu-i pot iubi de fel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Şi-am zăcut, şi-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine şi-mi dă zahăr
Şi ar vrea să fie bun,
Aş putea să-l muşc odată
De picior, să mă razbun,
Dar îl las aşa, să vadă
Răul, că un biet căţel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
Elena Farago (1878-1954) este una dintre cele mai sensibile scriitoare din literatura română a tuturor timpurilor. Cine nu a plâns citind "Gândăcelul" sau "Căţeluşul şchiop" pesemne că nu a învăţat încă a citi...
Alte pagini semnate de Elena Farago
