Când eram mică, nu trecea o zi fără să nu spun cuiva povești. Credeam cu tărie că oamenii au nevoie de ele cum au nevoie de aer. Le spuneam povești colegilor, pe ale mele, ori basmele Contesei de Ségur, care-mi erau tare dragi la acea vreme, înregistram piese de teatru folosind pe șest magnetofonul părinților, ba chiar am înființat și o trupă de păpușari (Phoenix), în care noi, copiii, ne făceam singuri păpușile din lutul descoperit pe șantierul din spatele blocului, apoi dădeam reprezentații după ore, în cetatea orașului. (Asta până când cineva ne-a furat ghiozdanele și reprezentațiile au luat sfârșit. :-)) Dar nu m-am descurajat. Am continuat să le spun povești bunicilor, „la schimb”, istorioare încropite pe loc, cu care uneori reușeam chiar să-i adorm, și apoi continuam să mă joc liniștită mult timp după ora de culcare. Așa că de fiecare dată când trebuie să mă prezint, să spun când și din ce pricină am început să scriu povești pentru copii, declar cu mâna pe inimă că spun și scriu povești de când mă știu, pentru că în timp am descoperit că la asta mă pricep cel mai bine. Și dacă ar fi să vă spun povestea mea, așa, cât mai oficial cu putință, cred că ar suna astfel…
M-am născut într-un orășel din inima Transilvaniei, într-o familie de actori. La început, am scris scenarii de film și teatru pentru copii, pentru că așa mă simțeam „acasă”, iar piesele mele au fost premiate, reunite în volumul „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei” (Ed. Mediamorphosis), traduse în limbile engleză, italiană și germană și jucate pe scenele din țară, din afară și la Teatrul Național Radiofonic. Apoi am încercat marea cu degetul și am scris seria fantasy Andilandi, inspirată din mitologia românească, din basmele noastre populare și nu în ultimul rând din poveștile pe care bunicii mei obișnuiau să mi le spună seara, înainte de culcare, povești simple, din satele lor. Seria Andilandi cuprinde până în prezent cinci romane și un volum de povestiri.
În tot acest timp, deși am publicat și cărți pentru copii mai mici, bogat ilustrate: „Mașinuța curcubeu” (Ed. Pionier Press, 2015), Hominideii (Ed. LiterNet, 2015), „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii” (Ed. Pandora M, colecția PanDA, 2017), ba chiar și un roman realist, despre un „pui de căpșunar” – „Experimentul Martinel” (Ed. Pionier Press, 2017), am continuat să scriu teatru pentru copii – „Trombonel, hoțul zăpezii” (Teatrul Regina Maria din Oradea, 2017), „Der Herr Schoko” (Teatrul German din Timișoara, 2018), plus adaptarea radiofonică după primul volum al seriei Andilandi, care se va difuza pe parcursul acestui an la Teatrul Național Radiofonic. Și cu asta n-am încălecat pe-o șa, pentru că povestea mea nu s-a încheiat așa, ci continuă. Stay tuned folks! 😉
Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala de Literatură pentru copii și tineret și membră a Asociației scriitorilor de literatură pentru copii și adolescenți „De Basm”.
Premii literare
1993 Premiul I pentru scenariul „Visul”, emisiunea „Abracadabra”, TVR 1
1996 Premiul secțiunii de dramaturgie pentru copii și tineret pentru „Viața ca o poveste”, Concursul „Camil Petrescu”, Ministerul Culturii
1999 Premiul I pentru „Alunecând într-o prună” – secțiunea de dramaturgie pentru copii, Concursul de scenarii radiofonice, Radiodifuziunea Română
1999 Premiul III pentru „Iubirea unui iceberg” – secțiunea de dramaturgie pentru adulți, Concursul de scenarii radiofonice, Radiodifuziunea Română
2003 Diploma de merit pentru „Despre eroi și muște”, Concursul de scurtmetraje al Uniunii Producătorilor de Film și Audiovizual din România
2005 Marele Premiu pentru „Domnul de Ciocolată”, Concursul de dramaturgie al Festivalului Internațional de Păpuși și Marionete „Gulliver”, Galați
2007 Marele Premiu pentru „Când jucăriile spun pa”, Concursul de dramaturgie al Festivalului Internațional de Teatru „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, București
2008 Premiul Asociației Scriitorilor din București, secțiunea de literatură pentru tineret, pentru romanul „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm”
2010 Nominalizare la premiile Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea de literatură pentru tineret, pentru romanul „Drumul Anei prin Valea Plângerii”
2015 Nominalizare la concursul „Cele mai frumoase cărți din România” pentru cartea bilingvă „Mașinuța Curcubeu / Lilla RegnbÃ¥gsbilen”, editura suedeză Pionier press (pionierpress.se).
Montări, producții și apariții editoriale
1994 „Visul”, teleplay pentru copii, emisiunea „Abracadabra”, TVR 1
1997 „Viața ca o poveste”, Teatrul Național din Târgu-Mureș, regia Kincses Elemér
1999 „Viața ca o poveste”, Teatrul Național Radiofonic, regia Mihai Lungeanu
2000 „Alunecând într-o prună”, Teatrul Național Radiofonic, regia Mircea Albulescu
2000 „Iubirea unui iceberg”, Teatrul Național Radiofonic, regia Mihai Lungeanu
2002 „Domnul de Ciocolată” Teatrul Național Radiofonic, regia Mihai Lungeanu
2004 „Despre eroi și muște”, scurtmetraj prezentat în cadrul festivalului CineMaIubit, regia Didona Pantazi
2008 „Când jucariile spun pa”, Teatrul „Ion Creangă” din București, Attila Vizauer
2009 „Anotimpurile buclucașe” – Teatrul Național Radiofonic, regia Mihai Lungeanu
2010 „Domnul de Ciocolată” – Teatrul „I. D. Sârbu” din Petroșani, regia Rodica Băițan
2013 „Domnul de Ciocolată”- Teatrul din Baia Mare, regia Oana Leahu
2017 „Il figlio di Aram” – piesa, susținută de ICR Veneția și EUNIC, a reprezentat de curând România în cadrul Festivalului Internațional Bookcity Milano „Le strade della fiaba Europea”.
2017 „Trombonel, hoțul zăpezii” – Teatrul „Regina Maria” din Oradea, regia Florian Silaghi
Volume individuale
2008 „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm” – volumul I al seriei „Andilandi”, Editura Mediamorphosis, București, ediție revizuită
2008 „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, Editura Mediamorphosis, București. Volumul conține piesele „Viața ca o poveste”, „Alunecând într-o prună”, „Domnul de Ciocolată” și „Când jucăriile spun pa”
2009 „Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie” – volumul II al seriei „Andilandi”, Editura Mediamorphosis, București
2010 „Drumul Anei prin Valea Plângerii” – volumul III al seriei „Andilandi”, Editura Mediamorphosis, București
2013 „Istorioare cu cosițe” – primul volum de povestiri al seriei „Andilandi”, Editura Mediamorphosis, București
2015 „Mașinuța Curcubeu / Lilla RegnbÃ¥gsbilen” – ediție bilingvă (româno-suedeză), Editura Pionier Press, Stockholm
2016 „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor” – volumul IV al seriei, Editura Mediamorphosis, București
2017 „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii” – editura Pandora M, colecția PanDA”.
2017 ”œExperimentul Martinel / The Teddy B. Experiment” – Editura Pionier Press, Stockholm
2017 „Fuga Dariei din Èšinutul Păsării Măiestre” vol. V al seriei „Andilandi”, Editura Mediamorphosis, București
Antologii și volume electronice
2001 „Alunecând într-o prună”, antologia de teatru a Asociației Scriitorilor din București
2005 „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm”, Editura LiterNet, prima ediție
2005 „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, Editura LiterNet (conține doar piesele „Viața ca o poveste” și „Alunecând într-o prună”)
2010 „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm” – varianta pentru magazinele Kindle, Google Play, Kobo
2011 „Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie” – varianta pentru magazinele Kindle, Google Play, Kobo
2011 „Drumul Anei prin Valea Plângerii” – varianta pentru magazinele Kindle, Google Play, Kobo
2013 „Istorioare cu cosițe” – varianta pentru magazinele Kindle, Google Play, Kobo
2015 „Hominideii” – editura LiterNet.ro
2017 „Trumpison, hoțul zăpezii, și Liga Secretă a Copiilor” – editura LiterNet.ro
Alte activități literare relevante
2002 Scenarist pentru serialul „În familie”, produs de CVI și difuzat de Prima TV.
2006 – 2013 Scenarist al serialelor „Decizii”, „Om bogat, om sărac” și „Doctori de mame”, produse de MediaPro Pictures și difuzate de Pro TV și Acasă TV.
2014-2017 Serialul „Doctori de mame” se redifuzează pe Pro TV Internațional și devine disponibil online pe Voyo.ro
Reeditări
2013 „Călătoria lui Vlad în Celălalt Tărâm” – volumul I al seriei „Andilandi”, Ediția a II-a, Editura Mediamorphosis, București
2013 „Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie” – volumul II al seriei „Andilandi”, Ediția a II-a, Editura Mediamorphosis, București
2013 „Drumul Anei prin Valea Plângerii” – volumul III al seriei „Andilandi”, Ediția a II-a, Editura Mediamorphosis, București
2014 „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, Ediția a II-a, revizuită, Editura Mediamorphosis, București