Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Reţete de post: Mucenici

Nu ştiu ce amintiri vă trezesc vouă “Mucenicii”, dar mie îmi lasă gura apă chiar şi acum, că m-am apucat doar să scriu despre ei… Dacă aveţi chef de dulce la sfârşitul primei săptămâni de post, faceţi o încercare cu prăjiturelele astea. N-o să vă ia mult să le preparaţi, şi cu siguranţă n-o să vă pară rău.

De ce ai nevoie.

  • 300 g de făină
  • un vârf de cuţit de sare
  • 250 g de zahăr
  • 150 g miez de nucă
  • coajă rasă de lămâie
  • apă

Cum procedezi.
Se prepară un aluat asemănător celui de pâine. Se modelează mucenicii şi se aşază pe o planşetă tapetată în prealabil cu făină. Se lasă până se usucă. Atunci când sunt gata, se pun la fiert într-un litru de apă cu zahăr. Se pot servi fierbinţi, imediat ce au fost luaţi de pe foc, dar şi mai târziu, după ce se răcesc.

La sfârşit, se presară peste ei nucă măcinată, zahăr şi coajă rasă de lămâie.

Etichete:

Sînziana Popescu este creatoarea seriei Andilandi, despre aventurile în Celălalt Târâm ale unor copii "încercaţi" de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puţini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru copii.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Utilizatori de Twitter
Vă puteţi introduce datele personale în forma de mai sus sau vă puteţi autentifica cu contul de Twitter apăsând pe butonul de mai jos.