Tărâmul lui Andilandi

La curtea Reginei de Cupă

Vorbeam în urmă cu vreo trei luni despre noul film al lui Tim Burton, Alice in Wonderland, atrăgându-vă atenţia asupra personajelor, care semănau teribil cu ilustraţiile originale ale cărţii, realizate cu mai bine de un secol în urmă de către Sir John Tenniel. Ei bine, dacă din punct de vedere scenografic în film totul e “ca la carte”, nu acelaşi lucru se poate spune despre scenariu, care n-aduce deloc cu povestea lui Lewis Carroll.

Big Wolf&little Wolf

Conform topului celor de la The New York Times, din 30 octombrie 2009, cele mai citite cărţi pentru copii din lumea noastră ar fi după cum urmează:

1. WHERE THE WILD THINGS ARE, by Barb Bersche and Michelle Quint

2. LEGO STAR WARS, by Simon Beecroft

3. JULIE ANDREWS’S COLLECTION OF POEMS, SONGS, AND LULLABIES, by Emma Walton Hamilton and Julie Andrews

4. SKIPPYJON JONES, LOST IN SPICE, by Judy Schachner

5. WADDLE! – written and illustrated by Rufus Butler Seder

Cămila albă a lui Sophie

Am primit de curând o carte relativ nouă, publicată la Corint Junior in 2008, dar despre care nu auzisem nimic până în momentul în care ne-a picat între mânuţe. Adică despre care nu s-a obosit nimeni să facă valuri ori campanii de promovare, deşi cartea fusese distinsă cu premiul Glen Dimplex Children’s book, în 2006.

No toy gets left behind! Vă sună cunoscut?

…sau altfel spus, “Când jucăriile spun pa!” varianta Disney. Nu, n-am scris eu scenariul, deşi tare mi-ar fi plăcut să scriu ceva, orice, pentru compania cu pricina, dar ideea filmuleţului e cam aceeaşi cu cea a piesei mele de teatru: copilul (Andy) creşte şi îşi donează vechile jucării unei grădiniţe, unde jucăriile lui vor fi dezmembrate, stricate de nişte copii peste măsură de “agitaţi”. Protagoniştii îşi vor lua lumea în cap, aşa cum era şi firesc de altfel, părăsind terenul dezastrului.

HalliHallå, cu Sara Myrberg şi Per Dahlström

Ieri am asistat la un regal teatral pentru micuţii de 2-4 anişori – spectacolul “HalliHallå”, prezentat de Teater TR3, din Stockholm, Suedia. Spun regal fiindcă, după părerea mea, a fost cel mai inspirat spectacol pentru copii mici pe care am reuşit să-l văd în acest festival. Povestea adusă în faţa “micilor critici” a fost una cât se poate de simplă – textul ne vorbea despre doi prieteni care aveau o singură minge cu care se puteau juca.

Harry Potter and the Half Blood Prince

Când vine vorba de Harry Potter, sincer, habar n-am ce înţeleg specialiştii prin “iubitorii genului” ori prin “fani înrăiţi”. Vă spun asta fiindcă săptămâna trecută, când în sfârşit am ajuns şi eu la filmul cu pricina, am văzut în sală oameni de toate vârstele, inclusiv un cuplu haios de câte 60 de ani bucata. Şi oamenii nu păreau să fii încurcat sălile.

Johnny Depp în rolul Pălărierului Nebun

Cea de-a doua producţie Disney care va ajunge la noi în luna martie e noua variantă la “Alice in Wonderland”. Cum filmul e marca Tim Burton, nu vă spun prea multe despre el. Doar ştim cu toţii ce-i poate pielea! Pelicula se anunţă în acelaşi stil gotic, pictural, sumbru şi cu acelaşi duo (Depp – Bonham Carter), duo de care poate unii s-au plictisit deja.

Nu ştiu dacă aţi aflat, dar umblă vorba prin târg că Disneyienii au în pregătire trei filmuleţe haioase pentru prichindei. O voi lua cronologic, în ordinea în care vor apărea pe ecranele noastre. Prima producţie Disney, mult-aşteptată şi mult-comentată e “The Princess and the Frog”, o ecranizare şui a clasicei “The Frog Prince”. De ce e comentat filmul asta?

În ultimele zile, am tot căutat să vă recomand „ceva” care să ne amintească tuturor de parfumul de neuitat al Sărbătorilor copilăriei. Cum n-am găsit nimic îndeajuns de bine făcut ca să mă mulțumească, am să-mi încerc norocul cu „Imperiul magic al domnului Magorium”. N-am văzut încă filmul, aşa că nu vă pot garanta o vizionare de calitate. Dar cred că promite.

…de Joseph Delaney. Cartea a patra din „Cronicile Wardstone” pare să preia ştafeta mult-îndrăgitei serii Harry Potter. Şi când spun asta, mă gândesc desigur atât la notorietatea de care aceasta încă se bucură, cât şi la publicul ţintă, la vârsta la care personajele lui J.K. Rowling au fost „părăsite”. Asta pentru ca seria lui Delaney, după cum vă spuneam şi prin iarna trecută, n-aş recomanda-o unui copil sub 13 ani. Şi poate n-aş recomanda-o deloc unui copil.

E scrisă atât de bine pentru genul ei – fantasy-horror – încât mie, ca adult, mi s-a oprit inima-n loc de câteva ori citind aceste cărţi. Iar lucrurile se pare că devin din ce în ce mai grave şi mai întunecate.