Tărâmul lui Andilandi

V-am vorbit atât de mult de filmul ăsta că până la urmă am uitat să şi scriu câteva rânduri despre el… N-am povestit despre el la momentul oportun, imediat după premieră adică, pentru că nu mi s-a părut demn de reclama ce i s-a făcut… Sincer, mi s-a părut uşor dezechilibrat, centrat pe un personaj foarte bine realizat, Dolores Umbridge, dar atât. Personajele pe care le-am îndrăgit – şi de care ne-am ataşat în timp – ori au crescut (mă gândesc la copii), ori s-au pierdut pe drum.

Când am văzut afişul filmului, aş fi fost în stare să bag mâna-n foc că voi ateriza la un fantasy „a la carte”. Un film făcut după reţeta, arhicunoscută deja, a unui asemenea lung-metraj de succes: unul, doi sau trei puşti ajung într-o lume stranie, ameninţată de forţele răului, pe care o vor salva în final. (Mă simt de parcă aş scrie o carte de bucate!)

De data asta însă, surpriza a fost totală. Nu numai că n-am văzut un fantasy „tip”, dar n-am ajuns nici măcar la o comedie pentru publicul tânăr. „Podul din Terabithia” e o dramă în toată regula, o poveste amăruie, plină de învăţăminte despre relaţiile dintre părinţi şi copii şi, mai ales, despre felul în care pot fi crescuţi frumos cei mici, chiar şi [...]

O să spuneţi că încep să am o idee fixă cu Roald Dahl, ceea ce e absolut corect. Dar fiţi pe pace, nu scăpaţi de el până n-am să-i prezint toate cărţile. Nu mai sunt decât două traduse în limba română – “Matilda” şi “Vrăjitoarele”, dar vi le recomand spre lectură şi pe acestea. Le găsiţi în orice librărire, dacă scotociţi cu atenţie rafturile după cărţile publicate la Editura Rao.

Am să încep cu cărticica „Matilda”, pe care tocmai i-am citit-o băiatului meu şi care ne-a cucerit pe amândoi. Asta în ciuda faptului că protagonista era o fetiţă – şi nu una oarecare, ci un copil superdotat. Dar ne-am distrat de minune, iar pe eroină am îndrăgit-o de la primele pagini, chiar dacă era… fată…

…este, cu siguranţă, cel mai îndrăgit personaj al literaturii pentru cei mici, unde, de ce n-am recunoaşte-o pe şleau, concurenţa este cam… mare.

Iată, aşadar, un motiv suficient de întemeiat pentru a vă recomanda să-i faceţi cunoştinţă copilului vostru cu Peter, băieţelul care n-a mai vrut să crească.

Dezvăluiţi-i puiului vostru frumuseţea Tărâmului de Nicăieri. Acel loc mirific în care te poţi juca în neştire fără părinţi, fără profesori, fără teme pentru acasă…

Dacă aveţi abonament HBO, nu pierdeţi în seara asta filmuleţul de animaţie „În junglă”. Umblă vorba prin târg că în această nouǎ comedie de aventuri, o gaşcǎ ciudată de animale de la grădina Zoologică din New York (compusă dintr-un leu, o girafă, o anaconda, un urs koala şi o veveriţă) descoperă că între junglă şi oraşul din care vin ei ei nu există diferenţe notabile.

Vă sună cunoscut? Nu, nu e vorba de „Madagascar”, nici de „Madagascar II”!

Prin primăvară vă recomandam filmuleţul acesta, sfătuindu-vă să mai aveţi puţintică răbdare până-n iunie, când urma să apară şi pe ecranele noastre.
Şi se pare că n-am greşit foarte tare cu previziunile…

Povestea e într-adevăr una neaşteptată, moralizatoare (dar în porţii mici şi eficiente) şi, nu în ultimul rând, optimistă, senină. Eu zic că o să vă placă şi vouă, şi micuţului vostru.

Istorioara micului orfan Lewis care îşi găseşte o familie adoptivă, dar nu în prezent, ci într-un viitor îndepărtat, în anul 2037, e una care merită oareşce atenţie.

…ilustrată chiar de către autor

„Iată-l pe Apolodor, fost pe vremuri călător, să reţinem cel puţin, faptul că e pinguin”… Nu ştiu ce aţi reţinut voi din cele două cărticele ce poartă semnătura regretatului Gellu Naum, dar sper că sunteţi de acord cu mine când spun că odată citite, sunt foarte greu, aproape imposibil, de uitat.

Eu nu numai că am reuşit să le ţin minte, dar, citindu-le la nesfârşit, seară de seară, am reuşit să le învăţ pe dinafară. Mă puteţi trezi oricând în toiul nopţii şi sunt în stare să vă spun că lângă micul pinguin „stă Amedeu, cel mai cumsecade leu, cântăreţ la clarinet şi din când în când poet” ori că „blondul din fotografie este cangurul Ilie”.

Deja am văzut filmul, aşa că vă pot spune că… trailerul e foarte bine făcut. Dacă ar fi să ne luăm după el, am putea crede că la cinematograf ne aşteaptă o aventură de zile mari, cu replici picante şi personaje atent creionate. Din păcate însă, ceea ce găsiţi în trailer e cam tot ce are pelicula în dotare.

Bine, dacă mai pui la socoteală şi vreo douăzeci de monştrii, nu e tot. Dar nu ştiu cine s-ar duce la cinema numai ca să vadă o sumedenie de dihănii hidoase, desprinse parcă din viziunile unei persoane cu grave tulburări de personalitate.

În rest, vă spun sincer, nu recomand acest filmul. Nici copiilor voştri – s-ar putea să aibă coşmaruri, nici nostalgicilor – desenul asta nu are nicio legătură cu [...]

Azi e 1 Iunie, cea mai mare sărbătoare a celor mici. Deja mă gândesc cu îngrijorare (dar şi cu o doză greu disimulată de invidie) la cât de solicitantă şi de frumoasă va fi această zi. Doar ştim cu toţii ce ne aşteaptă: plimbări cu bicicleta, desene pe asfalt, trecerea „în revistă” a cofetăriilor din zonă, cumpărarea jucăriei mult visate…

Tot astăzi e şi ziua de naştere a lui Mircea Cărtărescu, caruia îi urăm multă sănătate şi putere de muncă. Cu toate că dânsul nu duce lipsă de recenzii favorabile, fiind unul dintre cei mai mediatizaţi autori români ai momentului, pentru noi e un prilej fericit să vă recomandăm din nou una dintre cărţile domniei sale, scrisă pentru copiii mai mari: Enciclopedia zmeilor.

Cărticica asta, cunoscută şi publicată în limba română la una dintre editurile noastre de prestigiu, poartă de fapt numele de „Uriaşul cel Prietenos” – prescurtat UCP.

Povestea în care un Uriaş aparent „oribil” răpeşte o sărmană fetiţă, întinzând mâna şi culegând-o pur şi simplu din camera orfelinatului în care aceasta trăia, pare o istorioară deopotrivă incitantă, dar şi greu de dus la bun sfârşit.

Ei bine, maestrul Roald Dahl nu numai că o va încheia cu succes, dar cu umorul şi lejeritatea condeiului care-l caracterizează, ne va încânta la fiecare pas. Cartea asta e o bijuterie, n-o ocoliţi! Se citeşte uşor şi poate fi, la o adică, un adevărat pansament pentru suflet.