Tărâmul lui Andilandi

Nu-mi vine să cred… în sfârşit am intrat şi eu în ASB (filiala din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România). Am debutat la TVR în ’93, pe scenă în ’97 şi de atunci tot “debutez”, ba la radio, ba pe ecran, ba iar pe scenă… Acum se pare că am debutat ca stagiar în ASB.

Şcoala, neschimbată…

Nu ştiu altele cum sunt, dar eu, când mă gândesc la prima şedinţă cu părinţii, simt cum mă trec fiori. De data asta nu din cauza învăţătoarei, care e una dintre puţinele minţi liber-cugetătoare rămase în învăţământul românesc, ci din pricina faptului că-mi vor cere iar bani cu nemiluita.

Un cititor electronic pentru cărţi pe hârtie

Una dintre cele mai răspândite distracţii de seară este (sau ar trebui să fie) lectura “de noapte bună”, menită să îi introducă pe cei mici în lumea de basm, cu speranţa unor vise la fel de colorate şi de senine. Toţi am trecut prin asta din cel puţin o perspectivă: cea a copilului. Unii dintre noi am experimentat-o şi pe cea de-a doua, a părintelui. Iar cei mai răbdători, înţelepţi şi rezistenţi au mai citit o dată aceleaşi poveşti şi în calitate de bunici.

Aici am debutat pe "scândură"…

Promisesem deunăzi să caut toate piesele mele pentru copii disponibile online şi să le afişez pe www.andilandi.ro. Şi iată că am mai descoperit una, prima mea piesă “serioasă” – Viaţa ca o poveste. Cu textul ăsta e poveste lungă, aşa că vă fac un rezumat.

Alunecaţi înăuntru, vă rog…

După cum am promis, revin în forţă cu următoarea piesă radiofonică găsită pe Trilulilu: Alunecând într-o prună. Din distribuţie fac parte: Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, doamna Alexandrina Halic şi, bineînţeles, Dorina Chiriac, mereu “copil” în piesele mele. Regia e semnată tot de Mircea Albulescu, iar muzica de George Marcu.

Clătita cu afine şi Domnul de ciocolată

Iată ce am mai găsit în peregrinările mele pe net. Un spectacol radiofonic după un text pe care l-am scris mai demult: Domnul de Ciocolată.

Întotdeauna am regretat că Teatrul Naţional Radiofonic nu distribuie aceste piese şi pe CD. Ştiu că ele se reiau periodic, dar nu aflu întotdeauna când anume.

Mânăstirea Argeşului – turla din faţa altarului

Nu credeam să-mi mai pot smulge câteva zile libere anul ăsta până la Crăciun. Vremurile au devenit mult prea complicate pentru vacanţe, chiar şi pentru unele scurte, prin zonă, aşa cum am tot avut noi în ultima vreme.

Marţi n-am numărat ceasurile rele, dar am avut parte de unele mici neplăceri. Sau să fi fost mari şi le-am trecut noi cu vederea? Ce mai contează… Ştim cu toţii că-n vacanţă eşti mai indulgent, mai predispus la concesii. Aşa şi noi când am găsit Palatul Şuţu închis pentru renovare (cică revine-n forţă peste vreo două săptămâni), Hanul lui Manuc în şantier şi Biserica de la Curtea Veche împrejmuită de schele

Rătăciţi în Paradis ar trebui să-i spun zilei a treia, în care m-am simţit atât de bine încât n-aş fi vrut să se mai sfârşească. La început, ne-am aventurat spre Băneasa, unde am poposit la Zoo. Ştiu că aici miroase rău pe alocuri şi că a murit şi elefantul, dar cred că locul merită încă vizitat

Pentru cei care nu ştiu cum arată o toacă

Întrucât vremea… şi vremurile ne-au fost potrivnice, ne-am decis “să plecăm” în vacanţă în Bucureşti şi prin împrejurimi.

Ştiu că sună ciudat, poate chiar dezamăgitor, dacă nu trist de-a dreptul, dar după ce veţi vedea pozele pe care le-am făcut, sigur vă veţi schimba părerea.