Categorii Anunțuri

Am ajuns în manuale

de Sînziana Popescu
Coperta unui Caiet de lucru pentru limba și literatura română, clasa a V-a
Coperta unui Caiet de lucru pentru limba și literatura română, clasa a V-a
Sunt în manual, deci exist!
Adevărata măsură a succesului – am ajuns și în manuale! 🙂 Spun asta pentru că până și băiețelul meu care trece la anul în clasa a V-a, deci care știe foarte bine ce/cine îl pândește la cotitură, s-a bucurat și mi-a spus ușor invidios, dar mândru: „ești peste tot, mami”. Nu sunt chiar peste tot, și nici nu-mi propun așa ceva, dar în acest caiet al elevului de clasa a V-a publicat la Editura Booklet, la pagina 88, veți găsi o scenă din piesa de teatru „Domnul de Ciocolată”. Sper să vă placă atât de mult încât să vă determine să citiți tot textul. Text pe care îl puteți descărca gratuit, în format pdf, de la Editura LiterNet. Dacă vreți o carte pe hârtie, puteți cumpăra de la Editura Mediamorphosis volumul „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, care pe lângă piesa sus-numită mai include și alte trei texte: „Viața ca o poveste”, „Alunecând într-o prună” și „Când jucăriile spun pa”.

Iar acum, până la următoarea apariție într-un manual, vă doresc weekend plăcut.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *