Categorii Anunțuri

Livrovorii din Suceava

de Sînziana Popescu
La Suceava, cărțile se devorează!
La Suceava, cărțile se devorează!

Cum, nu știți ce e acela un livrovor? Ce să fie altceva decât o dihanie pasionată de lectură și de joc, iubitoare de artă și de ceai?

De „livrovorii” Colegiului Național „Ștefan Cel Mare” din Suceava am dat întâmplător, pe Facebook, când am remarcat la poza de profil a cuiva primul volum al seriei Andilandi, fotografiat la loc de cinste, într-o librărie.

Așa am ajuns să aflu de un club de lectură, cu un nume pe măsură, despre care m-am gândit că n-ar strica să scriu câteva rânduri și pe blog. Pe scurt, lucrurile stau cam așa: o doamnă profesoară de limba română și mulți dintre elevii dânsei se întâlnesc în weekend la școală sau în librăriile din oraș și discută despre cărțile pe care le-au citit în ultima vreme. Din câte am dedus eu, cărțile sunt alese de copii și sunt altele decât cele din programa școlară, dar sunt scrise, în marea lor majoritate, de autori români. M-am bucurat să-i descopăr, tot așa cum m-am bucurat să aflu că printre cărțile „devorate” de ei se numărau și cărțile seriei Andilandi și sper din suflet ca mulți alți copii și profesori să fie interesați de o asemenea idee.

Bucurați-vă de poze și urmați-le exemplul! A, și încă ceva. N-aș vrea să vă mai aud spunând „copiii români nu citesc”, că vă mănânc urechile! 😉

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

1 comentariu la “Livrovorii din Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *