Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Aventurile lui Piccolo

Afisul filmuluiPrimul lungmetraj de animaţie 3D realizat în România printr-o colaborare cu producători
francezi, “Aventurile lui Piccolo”, va avea premiera la Bucureşti pe 9 martie.
După ce a fost lansat deja în Franţa, pe 20 decembrie, iată că filmuleţul de
animaţie dedicat micilor melomani, vine şi în
România.

Povestea îi are în centrul atenţiei pe micuţul şi ingeniosului Piccolo şi pe temerarului său amic Saxo, care-şi pun în gând să reunească familiile de instrumente muzicale
pentru un mare concert al orchestrei simfonice, trecând astfel prin nenumărate
peripeţii. Pentru că subiectul ni s-a părut haios, noi ne-am pus în gând să-l
vedem. Mai ales că ne roade să vedem ce se poate face în “coproducţie” la noi…

Etichete:

Sînziana Popescu este creatoarea seriei Andilandi, despre aventurile în Celălalt Târâm ale unor copii "încercaţi" de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puţini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru copii.

Alte pagini semnate de

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Utilizatori de Twitter
Vă puteţi introduce datele personale în forma de mai sus sau vă puteţi autentifica cu contul de Twitter apăsând pe butonul de mai jos.