Categorii Anunțuri

„Domnul de Ciocolată” acum și la Teatrul din Baia-Mare

de Dan Mihu
Afișul spectacolului "Domnul de Ciocolată" la Teatrul Municipal din Baia-Mare
Afișul spectacolului "Domnul de Ciocolată" la Teatrul Municipal din Baia-Mare
Domnul de Ciocolată a ajuns și la Baia-Mare
În 6 decembrie 2010 vă făceam cadou de Moș Nicolae, împreună cu Editura LiterNet, varianta virtuală a textului „Domnul de Ciocolată”, semnat de Sînziana Popescu, text care a apărut apoi și în volumul „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei”, publicat la Editura Mediamorphosis. Ba mai găsisem pe un alt site și locul de unde putea fi ascultat online spectacolul radiofonic după textul mai sus pomenit, în regia lui Mihai Lungeanu, produs de Teatrul Național Radiofonic.

Tot atunci vă spuneam că acest text fusese premiat în cadrul Festivalului Internațional de Păpuși și Marionete de la Galați, în 2005, când a avut parte și de un minunat spectacol-lectură. Sau că în noiembrie 2010 a ajuns pe scena Teatrului „I. D. Sârbu” din Petroșani, în regia Rodicăi Băițan, și că a făcut parte și dintr-un proiect școlar inedit, intitulat „Povești noi pentru voi”. Puteți viziona știrea pe site-ul librăriei Semn de carte din Reșița.

Astăzi avem să vă dăm o altă veste minunată: textul „Domnul de Ciocolată” de Sînziana Popescu a fost montat din nou, de data aceasta la Teatrul Municipal din Baia-Mare, în regia Oanei Leahu. Scenografia este semnată de Costache Gavril Siriteanu, muzica de Călin Ionce și coregrafia de Ruxandra Lăzărescu. Premiera va avea loc în data de 30 martie 2013, la ora 11.00, la secția de păpuși „Mititelu”. Piesa face parte dintr-o suită de spectacole cuprinse într-un eveniment mai amplu, dedicat aniversării a 60 de ani de teatru băimărean. Mai multe detalii legate de această sărbătoare puteți găsi pe pagina teatrului.

Deci, se pare că povestea acestui text continuă… În curând, sperăm să vă putem bucura și cu poze din spectacolul băimărean și poate chiar cu un scurt fragment înregistrat. Până atunci, toate gândurile noastre bune se îndreaptă spre minunata echipă de actori a Teatrului din Baia Mare care a muncit împreună cu regizoarea Oana Leahu pentru a transforma acest text simpatic într-un spectacol pe… gustul copiilor. Să le ținem pumnii strânși pentru sâmbătă!

Portretul autorului

este un blajin de pe Celălalt Tărâm. Sau măcar încearcă.

Alte pagini semnate de Dan Mihu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *