Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Arthur et la vengeance de Maltazard

Ghici cine le strică petrecerea minimoşilor?

Ghici cine le strică petrecerea minimoşilor?

Avanpremiera filmului Arthur et la vengeance de Maltazard, scris şi regizat de Luc Besson, va avea loc în toată Franţa chiar astăzi, 29 noiembrie. Din păcate însă, până când filmuleţul, al doilea din serie, va ajunge şi pe ecranele noastre mai avem de aşteptat destul de mult.

Scenariul a fost scris de Luc Besson după cea de-a doua carte a seriei lui cu Minimoşii, în care suntem transportaţi din nou în lumea creaturilor extrem de mici care trăiesc în Tărâmul Magic de la firul ierbii din curtea casei lui Arthur.

Mai jos am pus trailerul, iar aici îi puteţi vizita pe site-ul lor oficial. Este haios făcut, desenele sunt foarte frumoase, iar cei care o rup niţel pe franceză pot găsi aici şi mai multe informaţii despre film.

Între timp, am remarcat că Arthur, alias Freddie Highmore, a mai crescut de la ultimele lui aventuri din Arthur and the invisibles (2007), un imens succes de box office în Franţa. Şi a crescut frumos, ceea ce ne îndreptăţeşte să sperăm că nu-l vom “pierde” pe talentatul actor odată cu trecerea de pubertate. Deşi nu există niciun fel de garanţii în această privinţă, nu-i aşa? :) Însă orice s-ar întâmpla cu el de acum înainte, pe mine m-a uimit şi m-a încântat la băieţelul ăsta un lucru: ştie să-şi aleagă rolurile şi, mai ales, e foarte abil în a se feri de etichete. Iar asta îi depăşeşte uneori până şi pe actorii maturi.

Pentru că poate nu ştiţi sau aţi trecut cu vederea faptul că Freddie a făcut multe filme între timp. L-am văzut cu toţii Finding Neverland sau în Charlie and the Chocolate Factory, unde a fost un partener pe măsura lui Johnny Depp, precum şi în multe alte filme la fel de reuşite, dar cu vânzări mai mici, pe care nu mă mai apuc să le înşir acum, dar pe care poate merită să le căutaţi în filmografia lui şi să le vedeţi.

Ceea ce mi s-a părut însă de-a dreptul uluitor a fost faptul că de copilul ăsta nu s-a lipit o singură “serie fantasy”, aşa cum s-a întâmplat cu mai puţin norocoşii Emma Watson şi Rupert Grint (Hermione Granger şi Ron Weasley din Harry Potter) care vor reuşi foarte greu să absolve şcoala de magie de la Hogwarts.

Pe Freddie Highmore l-am văzut şi în The Spiderwick Chronicles, o serie de cărticele, care a avut parte însă de un singur film, dar şi în seria filmelor cu Arthur şi minimoşii semnate de Besson. Pentru Freddie Highmore, ca artist, cred că e un lucru minunat să apară aproape simultan şi drept Simon şi Jared în The Spiderwick Chronicles şi ca Arthur din Arthur şi Minimoşii. Pentru fani însă e puţin cam ciudat, nu credeţi? E ca şi cum l-am fi văzut pe Daniel Radcliffe brusc şi în Narnia sau în Stăpânul inelelor.

Etichete: ,

Sînziana Popescu este creatoarea seriei Andilandi, despre aventurile în Celălalt Târâm ale unor copii "încercaţi" de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puţini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru copii.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Utilizatori de Twitter
Vă puteţi introduce datele personale în forma de mai sus sau vă puteţi autentifica cu contul de Twitter apăsând pe butonul de mai jos.