Tărâmul lui Andilandi

Horror in the Linden Street

Ieri am avut parte de o cură intensivă de teatru. După spectacolul meu, la care Matei (juniorul familiei) a rezistat stoic deşi îl mai văzuse de vreo patru ori şi a aplaudat politicos, mi-am cerut scuze că l-am târât din nou să-l vadă (pentru simplul motiv că n-am avut în grija cui să-l las, nu de alta) şi i-am promis o recompensă. Recompensă care a venit din partea trupei croate Žar ptica, care ne-a prezentat deliciosul spectacol Horror in the Linden Street (Strah u ulici Lipa) de Milivoj Matošec.

Titlul suna cam înspăimântător şi deşi organizatorii au încercat să-l mai îndulcească puţin, trecându-l în program uşor schimbat – Grozăviile din strada Linden, vă mărturisesc că tot îmi făceam griji înainte să înceapă, gândindu-mă că îmi voi expune puştiul la cine ştie ce “experiment”. Până la urmă însă surpriza a fost totală şi una dintre cele mai plăcute cu putinţă. Jocul actorilor a fost unul ireproşabil – sincer, credeam că numai americanii au actori “totali”, care cântă, dansează, fac pantomimă şi joacă de parcă s-ar fi născut pentru asta; regia de milioane – n-am detectat nicio “burtă”, spectacolul a avut un ritm susţinut, ceea ce într-un spectacol pentru copii este vital şi, nu în ultimul rând, mesajul textului a fost unul minunat şi neaşteptat deopotrivă.

Textul ne vorbea despre aventurile unui puşti (zis Mungos Nevada), care fuge de acasă şi ajunge pe strada Linden unde începe să terorizeze nişte copii mai mici decât el, aparent fără motiv. Până la urmă însă lucrurile se clarifică şi aflăm cu stupoare că Mungos era, la rândul lui, un alt copil speriat, care-şi ascundea teama de respingere în spatele unei măşti de duritate şi violenţă. Mungos fugise de acasă fiindcă avea de dat două corigenţe şi se temea că nu le va lua pentru că “profesorii nu-l plac”. Pe mine una finalul m-a luat prin surprindere, fiindcă, recunosc, eu mă gândisem la tot ce era mai rău cu putinţă, numai la asta nu. Deşi până la urmă varianta “fobiei de şcoală” era cea mai firească dintre toate. Concluzia mea a fost următoarea: croaţii ştiu “să se joace” şi au un umor de invidiat.

Azi încercăm să mai vedem două spectacole: Droplets, propus de La Societa Della Civetta, Bologna, Italia şi Princess Kasja, prezentat de Cool Company Hoeilaart, Belgia, pentru copiii între 4-9 ani. Sper să ne simţim la fel de bine! Ceea ce vă dorim şi vouă…