Tărâmul lui Andilandi

Mogoşoaia. Intrarea principală a domeniului.

Marţi – ziua 6
Marţi n-am numărat ceasurile rele, dar am avut parte de unele mici neplăceri. Sau să fi fost mari şi le-am trecut noi cu vederea? Ce mai contează… Ştim cu toţii că-n vacanţă eşti mai indulgent, mai predispus la concesii. Aşa şi noi când am găsit Palatul Şuţu închis pentru renovare (cică revine-n forţă peste vreo două săptămâni), Hanul lui Manuc în şantier şi Biserica de la Curtea Veche împrejmuită de schele. Cum începuse şi ploaia la un moment dat, era cât pe ce să ne întoarcem acasă cu buza umflată. Noroc cu Patriarhia şi Curtea Veche (beciurile şi terasa), altfel n-apucam să vedem mai nimic din ce ne propuseserăm.

Dar cum suntem tipi perseverenţi, spre seară am aterizat la Observatorul Astronomic şi ne-am luat revanşa. Cerul s-a înseninat ca-n palmă şi am putut vedea foarte clar planetele Marte, Venus şi Saturn (cu inel cu tot), steaua Vega, plus o altă steluţă dublă a cărei lucire a călătorit timp de 37 de ani până să ne lumineze ochiul lipit de ocularul telescopului. Noi ne-am amintit de celălalt Luceafăr, cel din manualul de literatura română, iar copiii erau în delir (şi al meu printre ei, bineînţeles), stăteau cuminţi la coadă în timp ce “nenea astronomul” ne povestea câte-n lună şi în stele, iar la sfârşit l-au aplaudat îndelung. Mai ales că tipul le-a promis că dacă stau cuminţi îl vor putea vedea şi pe Michael Jackson, care cică s-a mutat pe Lună, iar Luna nu apărea decât pe la ora 2 dimineaţa. Cei mici ar fi stat cu plăcere până atunci…

Miercuri – ziua 7
Ieri ne-am propus să plecăm din nou din oraş, de data asta spre Mogoşoaia. Da, avem multe moşii, dar dintre toate asta e cea mai frumoasă… După ce am făcut turul de onoare al muzeului (pe dinafară) şi am colindat pădurea, am trecut şi pe la Capela Bibescu. Apoi am stat mult în grădină, în partea dinspre lac, de parcă am fi fost la noi acasă. De pe băncuţa pe care mă aşezasem am putut admira foarte bine terasa la care odinioară se adunau scriitorii români. Inclusiv etajul cu “odăile de creaţie”. Într-una dintre ele, nu ştiu în care şi nici nu cred că mai contează, a murit Marin Preda.

Spre seară am reuşit cu greu să ne desprindem din grădinile palatului domnesc, dar tot nu ne trăgea aţa spre vastele noastre apartamente. Aşa că ne-am mai plimbat o vreme pe la Fântâna Mioriţa şi pe la vilele domnului Minovici, pe care noi îl admirăm mult. Să mai spun că Vila cu Clopoţei era în renovare? No comment. Sper însă să reuşesc să o revăd când se va deschide. Când? În curând…

Joi – ziua 8
Ultima zi de concediu era rezervată pentru Mănăstirea Cozia, unde am înţeles că e înmormântat Mircea cel Bătrân, împreună cu umbra lui… Cel puţin aşa ne-a spus Liviu Mihaiu că ar fi scris la Bac unul dintre picaţii de anul ăsta. Să-l credem? Să nu-l credem? Mie îmi e tare drag, aşa că nu l-am sunat în emisiune să-i spun că poanta e veche. Noi am auzit-o încă din secolul trecut, pe când am dat Bacul noi înşine, dar poezia de referinţă e încă şi mai bătrână… Oricum, una peste alta, noi n-am mai ajuns la Cozia din cauza vremii.

Aşa că am rămas iar legaţi de glie şi ne-am dus la… IMAX. Probabil că mulţi dintre voi aţi fost deja pe acolo, dar pentru noi a fost prima oară. Şi n-am fost la orice film, ci la Toy Story 3. Un adevărat regal!

Din păcate, în loc să încheiem vacanţa asta stranie plini de voioşie, eu am propus (mai bine tăceam) să vizităm şi Muzeul Cotroceni. Nu s-a putut, normal. Ca să intrăm ar fi trebuit “să ne programăm telefonic cu o zi înainte” şi să venim cu buletinele-n dinţi până la poartă. Concluzia mea? Oamenii nu ştiu sau nu vor să facă bani… Erau trei omuleţi albaştri la uniforme şi la suflet care se plictiseau pe acolo şi alţi muzeografi care precis făceau aceeaşi chestie în interior.

Matei a plecat bombănind că el oricum nu voia să-l vadă pe cel care nu poate fi numit (de parcă s-ar fi şi putut întâmpla una ca asta!), iar tati l-a şicanat spunându-i că nu l-au lăsat să intre pentru că l-au considerat ostil. Doar avea un tricou galben cu albastru, nu unul portocaliu. Eu rămân însă la convingerea mea: încă nu s-a aflat că Bucureştiul e oraş turistic şi că se poate trăi bine merci din tăiatul biletelor cetăţenilor care încă îşi mai permit să viziteze un muzeu, două… Înţeleg să evităm “grecizarea”, dar nu în toate privinţele.