Tărâmul lui Andilandi

Mănăstirea Cernica

Întrucât vremea… şi vremurile ne-au fost potrivnice, ne-am decis “să plecăm” în vacanţă în Bucureşti şi prin împrejurimi.

Ziua 3 – Sâmbătă

Rătăciţi în Paradis ar trebui să-i spun zilei a treia, în care m-am simţit atât de bine încât n-aş fi vrut să se mai sfârşească. La început, ne-am aventurat spre Băneasa, unde am poposit la Zoo. Ştiu că aici miroase rău pe alocuri şi că a murit şi elefantul, dar cred că locul merită încă vizitat. Oamenii au investit în modernizarea cuştilor, a băncuţelor şi a coşurilor de gunoi. Mai sunt încă destule animale de văzut şi deşi par triste, ca în orice astfel de grădină, cei mici se bucură când le văd. Matei cel puţin a plecat încântat de acolo strigând că a văzut “şerpi grozavi” şi că amicii lui, crocodilii de pe malul Nilului, “i-au făcut cu ochiul”.

După escapada la Zoo ne-am aventurat şi în Grădina Botanică. Sau să-i spun Grădina Mireselor? Nu ştiu exact de ce, poate pentru că era sâmbătă, dar am întâlnit pe puţin zece mirese care se fotografiau în peisajul acela feeric şi, desigur, ne-am pus şi noi tot atâtea dorinţe pentru noroc. Matei n-a vrut să mi le spună pe ale lui, aşa că şi eu le-am ţinut secrete pe ale mele. Apoi ne-am învârtit prin zonă şi ne-am minunat cum de a scăpat grădina asta asaltului “civilizaţiei”. Până la urmă se află chiar în buricul târgului, da’ aici n-auzi nicio maşină, nicio manea şi desigur, nicio bormaşină. În plus, “peisagiile” par desprinse din poveştile cu zâne. Eu una m-am îndrăgostit de Grădina italiană, iar băieţii au făcut o pasiune pentru labirinturile vii ale francezilor. Serele erau închise, dar am promis să revenim în curând. Doar anul ăsta s-au împlinit 150 de ani de la înfiinţarea Grădinii Botanice din Bucureşti. Şi cu siguranţă se vor organiza multe evenimente pe care ne-am propus să nu le ratăm.

Ziua 4 – Duminică

Ploaia de dimineaţă ne-a cam descurajat, e drept, dar după prânz ne-am luat frumuşel picioruşele la spinare şi am purces la drum. Ne-am prefăcut că suntem turişti străini şi că am venit în Bucureşti că aşa ne-a căşunat nouă să vizităm cele mai frumoase locuri din capitala României. Şi poate n-o să credeţi, dar chiar am găsit câteva…

Ziua 5 – Luni

În prima zi a săptămânii ne-am zis să fugim din Bucureşti spre o altă pădure din jur – la Cernica. Mănăstirea nu era neapărat în plan, o mai văzusem şi cu alte ocazii, de sărbători, dar până la urmă a fost singura pe care am putut s-o revedem în tihnă şi cu mare drag. Din cauza ploii, în pădure nu puteai intra decât cu cizme de cauciuc – ce să-i faci, vremea -, iar locul de agrement de pe malul lacului ia-l de unde nu-i – vremurile, da… Chiar, voi ce ştiţi, mai există? Ori o fi doar aşa, pentru cunoscători sau pentru amatorii de vânătoare, după cum am înţeles de pe unele site-uri mai documentate?

Pe drumul de întoarcere, undeva între Cernica şi comuna Pantelimon, ne-am oprit să vizităm din nou Ferma animalelor. Ştiu că am mai trecut pe aici prin primăvară şi că v-am scris despre ea, dar de data asta a fost mult, mult mai frumos. Eram aproape singurii vizitatori, deci ne-am simţit de parcă am fi descins pe moşia noastră de la ţară. Am hrănit şi fotografiat animalele, am călărit şi ne-am odihnit în foişor până spre seară, când s-a făcut vremea să ne întoarcem în Bucureşti.

Apoi, cum tot nu ne ardea să ajungem acasă, ne-am oprit şi în Cişmigiu. Aici, aceeaşi poveste ca-n Herăstrău: cuşti cu păuni (oare cine o fi fost cu ideea?), chioşcuri cu limonadă, locuri de joacă haioase pentru puşti. Şi în plus, nelipsitele hidrobiciclete… Asta e, dacă n-am fost cuminţi şi în loc să ne ducem frumuşel acasă am zbughit-o în parcuri – am fost pedepsiţi să dăm la pedale ore în şir… Şi bine ne-au făcut!