Tărâmul lui Andilandi

În urmă cu
vreo câteva săptămâni, când am scris câte ceva despre filmul “Eragon“, vă
promisesem să revin asupra trilogiei “Moştenirea", cea care a stat la baza
scenariului filmului de tristă amintire, pe care-l pomeneam atunci. Sincer, încă nu ştiu
cum se poate transforma o carte pentru adolescenţi scrisă atât de bine într-un
asemenea dezastru. Dar să lăsăm dezastrul şi să revenim asupra cărţii(lor)…

Mărturisesc
că am citit primul volum, pornită să-i găsesc defecte. Întotdeauna m-am gândit
că pentru a scrie un roman (fie el chiar şi un fantasy, ori o cărticică pentru
copii) ai nevoie, pe lângă talent, şi de o experienţă de viaţă considerabilă.
(Desigur, alături de multe altele…)

Ei bine, cartea
asta mi-a zdruncinat convingerile din temelii. Se mai întâmplă şi minuni… Când
am început s-o răsfoiesc, mi-a amintit atât de tare de “Ultima Licornă” a lui
Peter Beagle încât am continuat s-o citesc, fascinată, minunându-mă cum de un
puşti de numai cinsprezcece ani (atât avea autorul, Christopher Paolini când a
scris-o), a fost în stare să creeze o astfel de lume. Atât de bine conturată, atât de frumoasă, de sofisticată.

Şi în
primul volum (Eragon) şi în al doilea (Eldest), nimic nu pare lăsat la voia
întâmplării. Intriga e ţesută atent, cu migală, fără a fi însă căznită. Personajele,
atât de stranii (doar vorbim de elfi, pitici, urgali, magi şi dragoni), sunt
vii şi dinamice. Iar relaţiile dintre ele sunt urmărite în evoluţie.
Lucru deloc lesne de realizat atunci când ai pornit la drum cu mai bine de
treizeci de personaje.

Dacă aţi
văzut filmul, cunoaşteţi, în linii mari, povestea. Aşa că n-am să vă plictisesc
povestind-o din nou. Am să vă rog însă să vă îndemnaţi princhindeii, de “12+”
(aşa cum le place la nebunie editorilor să împartă deopotrivă cărţile şi
cititorii) să încerce să citească “Eragon“.

Odată intraţi
în atmosfera creată de Paolini, în lumea lui ciudată, populată din plin de
personaje mitologice, vor avea parte de o aventură comparabilă cu mult mai celebra şi mai bătrâna trilogie a lui Tolkien.

Vă promit
că “Eragon” (cartea) îi va cuceri!

Ştiu că la
vârsta asta nu mai pot fi desprinşi din faţa televizorului ori calculatorului,
dar cred că încercarea moarte n-are, şi dacă vă iese, s-ar putea să aveţi cu
cine să vă înţelegeţi încă vreo câţiva ani de acum înainte. Bineînţeles, pentru
a schimba impresii despre cartea asta, ca şi despre multe altele pe care mă voi
strădui să vi le recomand în continuare, va trebui să citiţi cot la cot cu ei. Multă
baftă!

Notă: Nu vă
aşteptaţi chiar la un al doilea Peter Beagle sau J.R.R. Tolkien, am exagerat puţin, şi am păcătuit comparând
merele cu perele (mă refer la vârsta publicului ţintă). Gândiţi-vă însă că
trilogia asta a fost scrisă de un copil, pentru alţi copii… Acordaţi-i
circumstanţe atenuante! Şi încercaţi să vă amintiţi cam ce cărţi vă plăceau
vouă la vremea respectivă. Poate chiar vă faceţi timp s-o răsfoiţi. Veţi vedea
că am dreptate şi că “Eragon“ e o carte care merită recomandată copilului vostru.
Un basm plin de savoare, care poate sta liniştit pe raftul micii lui biblioteci,
alături de clasici.

[Celor
interesaţi de cărţi şi de autor le recomand să intre pe acest link.
Găsiţi aici tot ce doriţi, de la biografia autorului până la ultimele nouătăţi
legate de cărţi: ce premii au mai primit, în câte exemplare s-au vândut etc.]