Tărâmul lui Andilandi

Celor care
au văzut filmuleţul făcut după Cronicile din Narnia, dar n-au încercat încă
niciunul dintre cele şapte volume oferite de Editura Rao, le recomand să înceapă cu
începutul: cu Nepotul Magicianului. Mai precis cu ce s-a “întâmplat” înaintea
filmului. Nu numai pentru că îmi place mie s-o iau cronologic, ordonat, ci
pentru că ar fi păcat să nu asistaţi, împreună cu prichindelul vostru, la
naşterea lumii în care producătorii filmului vă invită, atât de insistent, să
intraţi. Ar fi păcat să nu aflaţi cum a început totul şi mai ales de ce…

Şi pregătiţi-vă de un dublu câştig! Puiul vostru va avea parte de o aventură incitantă şi plină de umor. Iar voi vă veţi trezi, la propriu, din nou copii. Cel puţin asta am
simţit eu atunci am început să răsfoiesc volumul cu pricina, după care n-am mai
fost în stare să-l las din mână. Cum nu citisem cartea, copil fiind, am încercat
să fac diverse analogii, cu “Alice în Ţara Minunilor“, cu “Peter Pan în grădina
Kensington” ori cu alte comori la care reuşisem să ajung în acea vreme. Nici acum
nu sunt în stare să încadrez “academic” ori, dacă vreţi, “ştiinţific” cartea
lui C.S. Lewis, dar sunt convinsă că face parte din aceeaşi mare familie: din
lumea fără egal a poveştilor copilăriei mele. Citind-o, m-am simţit de parcă aş
fi mâncat una dintre prăjiturelele lui Alice, dar în loc să mă micesc, am
întinerit brusc.

Mai întâi
de toate, m-a încântat umorul de-a dreptul delicios, tipic englezesc aş zice, al
lui Lewis. M-a uimit lipsa de preocupări pentru structură (cartea pare a fi
scrisă în joacă, în urma unui “workshop” făcut cu nepoţii lui), şi i-am
invidiat libertatea de mişcare, obişnuită doar marilor condeie. Eu zic că
merită să faceţi o încercare. Mititelul vostru de 9-12 anişori o va aprecia cu
siguranţă, indiferent dacă se va căzni s-o citească singurel ori îi va fi
citită ca bonus, în aşteptarea lui Moş Ene