Tărâmul lui Andilandi

...ilustrată chiar de către autor

„Iată-l pe Apolodor, fost pe vremuri călător, să reţinem cel puţin, faptul că e pinguin”… Nu ştiu ce aţi reţinut voi din cele două cărticele ce poartă semnătura regretatului Gellu Naum, dar sper că sunteţi de acord cu mine când spun că odată citite, sunt foarte greu, aproape imposibil, de uitat.

Eu nu numai că am reuşit să le ţin minte, dar, citindu-le la nesfârşit, seară de seară, am reuşit să le învăţ pe dinafară. Mă puteţi trezi oricând în toiul nopţii şi sunt în stare să vă spun că lângă micul pinguin „stă Amedeu, cel mai cumsecade leu, cântăreţ la clarinet şi din când în când poet” ori că „blondul din fotografie este cangurul Ilie”.

Desigur, pentru performanţa cu care tocmai mă laud trebuie să-i mulţumesc în primul rând băieţelului meu, Matei, mare fan Apolodor. Şi tot lui trebuie să-i fiu recunoscătoare că a remarcat lipsa marelui călător de pe „site-ul nostru”…

Cum de nu mi-a venit până acum ideea să vă recomand cărticele astea, Dumnezeu ştie. Probabil pentru că noi ne-am obişnuit atât de mult cu ele încât poveştile lui Naum au devenit aşa, un fel de rugăciuni de noapte bună.

Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată! Dacă n-aţi auzit încă de „Prima şi A doua carte despre Apolodor” ori, mai rău, nu le-aţi citit încă prichindelului vostru, e cazul să faceţi cunoştinţă cu ele. E momentul să aflaţi că Apolodor „nu era nici scamator, nici acrobat, nici dansator, făcea şi el ce-i mai uşor, cânta la cor”. Bag mâna-n foc că o să vă îndrăgostiţi iremediabil de poveştile lui Naum.