Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Fetița din Floare – fragment

o poveste de Petre Crăciun

T T T

Ilustrație de Anca Smărăndache

Întâlnirea cu Micul Curcubeu

Trecuse mai bine de o jumătate de oră de când Rose, o fetiță de nouă ani, cu părul cârlionțat și ochii albaștri, își făcuse apariția în frumoasa grădină de trandafiri a doamnei și domnului Thomas. Cum cei doi bătrâni plecaseră la copiii lor, iar grădina copleșită de soarele amiezii părea pustie, era numai bine pentru ca Rose să poată cerceta împrejurimile. Cel mai mult o atrăgea un trandafir roșu aprins, viu, ca o mică flacără, cu o tulpină nu foarte înaltă. Se apropie de el și îl privi cu aerul că atunci vedea pentru prima dată un trandafir.
– Așa arăți pe dinafară…, spuse fetița. Ești mai frumos decât îmi imaginam! Parcă ai picături de rouă între petale, deși este amiază… Și miroși atât de bine… Mirosul tău mă face să mă gândesc la o poveste. Mai știi? Tu mi-ai spus-o când eram mică de tot și plângeam. Atunci mi-ai povestit că, nu știu în ce țară, copiii care plângeau erau duși în apropierea trandafirilor mirositori, iar aceștia tăceau ca prin farmec. Îți amintești?
Trandafirul se aplecă puțin spre fetiță, semn că cele spuse erau adevărate.
– Acum te cred pe cuvânt, pentru că mirosul tău este cu adevărat dumnezeiesc. Cred că nu mai există pe lume o altă floare care să miroasă ca tine…
Trandafirul își clătină tulpina în semn de negare. Cum adică? Evident că mirosul său era unic… Hm, hm…
Rose vru să atingă cu mâna trandafirul, dar un țepișor o făcu să își retragă palma.
– Nu știam că ai țepi, nu mi-ai spus niciodată. De ce ai țepi? La ce îți folosesc?
– Pentru a se apăra de cei care îi doresc răul, se auzi, de undeva din apropiere, vocea unui copil.
Rose se întoarse speriată și văzu un băiat cam de aceeași vârstă, blond, cu pistrui, foarte sprinten.
– Tu cine ești? întrebă fetița, oarecum speriată.
– Eu sunt Micul Curcubeu, spuse băiatul, iar tatăl meu este Marele Curcubeu, cel pe care îl vede toată lumea pe cer după ploaie.
– Tu ești fiul Curcubeului? se miră fata. Nu știam că are un fiu și încă unul care umblă pe pământ, luând înfățișare de om.
– Dar tu cine ești și ce cauți în grădina soților Thomas? Cum ai intrat aici? Poarta este închisă.
– Nu am venit pe poartă, spuse fetița. Nici nu știu unde este poarta.
– Nu? Și atunci cum ai intrat? Doar nu ai venit din cer?
– Eu am venit chiar din această grădină, pentru că sunt Rose, Fetița din Floare. Nu cred că ai auzit de mine.
– Nu am auzit, ca să fiu sincer, dar cum vine asta… Fetița din Floare?
– Așa cum ai auzit, pentru că eu m-am născut și am crescut într-o floare, iar acum am părăsit acest minunat trandafir pentru a vizita pământul.
Micul Curcubeu se frecă după ureche, foarte încurcat. De când era, nu auzise o asemenea năstrușnicie. Cum se putea naște și trăi cineva într-o floare? Colindase toată lumea cu puternicul său tată, văzuse toate țările de pe planetă, dar încă nu auzise așa ceva.
– Sigur nu-ți bați joc de mine?
– Ce înseamnă „a-ți bate joc“? se miră fetița. Eu spun întotdeauna adevărul, așa m-a învățat floarea în care m-am născut.
– Și cum te-ai născut într-o floare? se miră Micul Curcubeu. Tu nu vezi că ești de o sută de ori mai mare decât ea? Cum poți încăpea acolo?
– Nu ai deloc imaginație, râse Rose. Florile sunt mult mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară. Și apoi au și ele misterele lor. Cum și Marele Curcubeu le are pe ale lui. Cine știa că are un fiu, ce-i drept nu foarte perspicace?
Băiatul se înroși instantaneu, începând să strâmbe din nas, așa cum făcea de fiecare dată când nu îi convenea câte ceva.
– Bine, nu mai insist. Dacă tu vrei, nu te mai contrazic. Te-ai născut într-o floare, să zicem chiar în acest trandafir. Și de ce ai venit pe pământ?
– Pentru că mă plictiseam și am vrut să știu cum este lumea din afara florilor. Să văd cum sunt ele prețuite de oameni.
Băiatul o privea foarte încurcat. Încă nu era hotărât dacă să o creadă pe de-a-ntregul sau să pună la îndoială aceste afirmații care erau atât de ciudate… Abia aștepta să îi povestească tatălui său despre întâlnire. El era atât de înțelept încât avea să îl lămurească numaidecât.
– Și cum ai de gând să cunoști lumea în care trăiesc plantele? Ți-ai făcut vreun plan, știi de unde să pornești?
Rose se uită în jos, rușinată.
– Era întrebarea de care mă temeam cel mai tare. Iar tu, ca un răutăcios, mi-ai pus-o atât de direct… Și atât de repede…
– Aha, nu ai niciun plan… Ești total nepregătită…
– Crede-mă, este pentru prima dată când am părăsit casa părintească. Este și așa foarte traumatizant, nu râde și tu de mine. Îți place să fii rău?
– Nici gând, spuse zâmbind Micul Curcubeu, voiam să îți dau o mână de ajutor. Chiar mă gândeam unde ai să dormi în timpul călătoriei tale. Cunoști pe cineva pe pământ?
– Acum te cunosc pe tine, Micule Curcubeu, spuse Rose cu privirea plină de scânteile speranței.
– Nu înseamnă foarte mult, dar nici puțin, se împăună băiatul.
– Iar noaptea am să merg de fiecare dată în floarea de unde am venit, pentru ca a doua zi de dimineață să revin pe pământ spre a-mi continua călătoria.
– Cam obositor, spuse băiatul, mai ales că vor fi zile în care te vei îndepărta atât de mult de grădina soților Thomas, încât îți va fi imposibil să revii în trandafirul tău.
Rose se văzu încă o dată descoperită în fața argumentelor Micului Curcubeu. Nu apucă să spună nimic, pentru că o minge de fotbal, venită de undeva din afara grădinii, lovi cu putere pământul, oprindu-se chiar în trandafirul admirat ceva mai înainte de Rose. Din cauza puterii loviturii, tulpina trandafirului se frânse. Uluită de cele petrecute, fetița se prăbuși la pământ, începând să plângă amarnic.
– Am rămas pe drumuri, casa mea a dispărut. Micule Curcubeu, ce mă fac? Unde am să locuiesc eu de acum înainte? Cine va avea grijă de mine?
Băiatul era și el contrariat. Se înălță pe gardul grădinii și apucă să vadă patru adolescenți care fugeau rupând pământul pentru a nu fi descoperiți. Abandonaseră și mingea, numai să nu fie prinși.
Imediat ce se lămuri de unde venise obiectul atât de distrugător, veni lângă noua sa prietenă pentru a o liniști.
– Rose, nu fi îngrijorată, te iau la mine acasă și tatăl meu va avea grijă și de tine. Vom merge la școală, vom colinda pământul, iar tu vei afla cât mai multe lucruri despre florile din toată lumea.
Fetița dorea să se liniștească, dar era peste puterile ei. O durea inima să vadă tulpina ruptă a trandafirului, cel care îi era nu numai casă, dar și părinte.
– Crezi că trandafirului meu îi va crește o nouă tulpină?
– Vom veni în fiecare zi și vom uda trandafirul până ce va avea o nouă tulpină, spuse băiatul. Și într-o bună zi va fi la fel ca înainte.
Fetița mângâie petalele, cu aceeași căldură cu care îți săruți părintele. Petalele erau calde, pulsând încă de viață. Rose puse tulpina trandafirului lângă altoi și turnă la rădăcina plantei câteva căni de apă din fântâna aflată în grădină.
– Să nu fii îngrijorat. Eu te iubesc și am să vin în fiecare seară pentru a te îngriji. Să nu uiți că tu ești părintele meu și casa mea dragă. Tu mi-ai spus odată că puritatea unui copil face florile să crească mai repede. Îți amintești?
Fetiței i se păru că una dintre florile aflate pe tulpina ruptă își mișcă încet petalele, semn că mesajul său fusese receptat. Și plecă alături de Micul Curcubeu în cea mai fascinantă călătorie din viața ei. De fapt, prima.

„Învățătorule, care este menirea mea pe pământ?“

Călătoria se încheiase, iar Rose aflase o mulțime de lucruri total necunoscute până atunci. Întâlnise diferite tipologii umane: oameni care iubeau florile, precum doamna Thomas sau Bătrâna, oameni pentru care florile erau un simplu obiect de studiu, un trofeu sau o afacere. Câtă diferență era între Ascetul, pentru care florile erau obiect de venerație și calea comunicării cu Dumnezeu şi Copilul Răsfățat, care făcuse o pasiune pentru distrugerea florilor…
Învățătorul ascultă toată povestea fetiței, fără să scoată o vorbă. Aștepta ca Rose să pună întrebările care o frământau.
– De ce credeți că m-am născut într-o floare? întrebă Rose. De ce nu m-am născut pe pământ, ca toți oamenii?
– Pentru că Dumnezeu te iubește și a vrut să te ocrotească, spuse bărbatul.
– Dar Dumnezeu îi iubește pe toți copiii. Îi iubește pe toți oamenii, spuse fetița.
– Adevărat, dar în ceea ce priveşte iubirea, este dublă, pentru că se adaugă și cea pe care o are pentru floare.
Rose era impresionată. Se simțise mereu iubită, ocrotită, dar niciodată nu se gândise că atât de multă iubire poate coborî asupra asupra ei.
– Învățătorule, care este menirea mea pe pământ? Voi trăi tot timpul într-o floare sau voi putea trăi pe pământ, precum Petală Albă?
– Este alegerea ta, spuse bătrânul. Nimeni nu-ți poate spune ce să alegi.
– Dar dacă voi dori să trăiesc împreună cu oamenii? Bunăoară, alături de noii mei prieteni, de Micul Curcubeu și de tatăl său, de Iris, de doamna Thomas, de Bătrâna care dăruiește flori?
– Rose, este numai alegerea ta. Nimeni nu trebuie să decidă în locul tău.
– Voi putea vorbi oamenilor despre iubire și despre flori, spuse Rose privind undeva, departe. Cred că pentru asta m-am născut.
– În grădina zeiței Iris, spuse bătrânul, există un trandafir roșu, asemănător cu cel al doamnei Thomas și al Ascetului. Astăzi am avut curiozitatea de a trece pe lângă el. Nu știam că vorbește. Mi-a spus că nu este persoană mai potrivită decât tine care să facă asta, spuse Învățătorul.
Rose râse copleșită de emoție. Aflase care era rostul, menirea sa în viață: aceea de a vorbi tuturor despre iubire, frumusețe, puritate.


Alte informații despre Petre Crăciun puteți găsi pe site-ul secției de Literatură pentru copii a Uniunii Scriitorilor. Volumele sale pot fi achiziționate de pe site-ul autorului, din lanțul librăriilor Cărturești sau de la Librăria Eminescu din București.

În final, iată și o dramatizare după „Fetița din Floare”, de Petre Crăciun, interpretată de elevii școlii 103, profesor Tinela Pițuru.

Save

Etichete: ,
Petre Crăciun

este un îndrăgit scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii și al site-ului Identitate Românească.



Alte pagini semnate de

Comentarii

Fii primul care comentează!

Lasă un răspuns

wpDiscuz