Categorii Basme și povești

Prăjitura de Crăciun

de Sînziana Popescu
Peisaj de iarnă din vremuri de mult apuse
Peisaj de iarnă din vremuri de mult apuse

Era seara de Ajun. În familia Anei era forfotă mare. Mama trebăluia ca de obicei prin bucătărie, dând o ultimă tușă de maestru delicioaselor mâncăruri ce urmau să stea a doua zi pe masă. Tata tocmai se întorsese de la cumpărături, încărcat ca un măgăruș, iar Ruxandra, sora mai mare a Anei, isprăvise curățenia în camera ei. „Uau! Chiar că e o zi mare dacă Ruxi a pus mâna să facă și altceva în afară de manichiură!” își zise Ana în sinea ei, chicotind și urmărindu-și sora cum înfuleca o felie de pizza, drept recompensă că terminase curățenia. Apoi Ana îl căută și pe frățiorul lor, Mihai. Nu-l zări însă din prima clipă, pentru că Mihai era tare scump la vedere. După ce terminase de aranjat hainele în dulap – ceea ce, între noi fie vorba, putea fi socotită una dintre cele mai năstrușnice aventuri – se și zăvorâse acolo, pentru a-și savura în tihnă rezerva de dulciuri.

„Să-l spun, să nu-l spun?” gândi Ana, care se oprise în dreptul dulapului, cu un zâmbet poznaș în colțul gurii.

– Mihai! strigă micuța, cât putu ea de tare. Dacă mănânci prea multe dulciuri, ai să faci carii!

– …

– Nu te spun, stai liniștit.

„Dulapul” răsuflă ușurat.

– Mă întrebam doar, adăugă Ana, ce prăjitură ar fi mai bine să îi lăsăm pe pervaz Moșului? Tu trebuie să știi, doar ești expert în materie!

– Batoanele Snickers, veni pe nerăsuflate răspunsul.

– Vorbeam de prăjituri…

– Kinder Pingui, își mai încercă Mihai încă o dată norocul.

– Nu cred! Trebuie să fie ceva special, ceva făcut în casă! zise Ana, în timp ce se îndepărta îngândurată de dulapul cu pricina.

– Madlene? Croasante? Napolitane Joe? insistă vocea din dulap, care nu se împăca cu gândul că nu ghicise întrebarea, aflată la mintea oricărui devorator de dulciuri care se respectă.

Dar Ana nu îl mai asculta. Se îndrepta către camera Ruxandrei, ferm hotărâtă să rezolve problema. Mai ales că nu mai avea prea mult timp la dispoziție. Trebuia să afle care era prăjitura favorită a Moșului și să i-o lase pe pervaz înainte de ora de culcare. În anii trecuți nu prea ținuse cont de obiceiul ăsta și nu era ea foarte sigură, dar bănuia că-l supărase pe Moș Crăciun. Și că, din cauza asta, credea Ana, el nu îi respectase toate punctele de pe lista de „revendicări”. Îi adusese un joc lego, în loc de role, o trusă de doctor, în locul unui foarfece adevărat, cu care și-ar fi dorit să croiască rochiile păpușilor… În fine, încurcase cam mult borcanele, cel puțin de Crăciunul trecut. Așa că, acum, Ana își propusese să facă totul ca la carte.

Își luă inima-n dinți și ignorând semnul cu „Acces interzis”, ce trona pe ușa Ruxandrei, bătu și intră.

– Ruxi? Știi cumva care e mâncarea favorită a lui Moș Crăciun?

– Pizza! răsună de îndată răspunsul.

– Pardon, prăjitură! Voiam să spun prăjitură, adăugă Anuța, ușor intimidată de sora ei mai mare.

– Moșul nu mănâncă dulciuri! E diabetic… Nu știai?

– Nu…

– Și oricum, e în permanență la regim, adăugă Ruxi, abia stăpânindu-și râsul. N-ai remarcat că se îmbracă mereu în roșu? Vrea să pară mai suplu!

Ana nu se așteptase la un asemenea răspuns, așa că făcu ochii mari și rămase cu gurița căscată.

– Glumești, nu?…

Drept răspuns Ruxandra începu să râdă în hohote. „Ce ți-e și cu adolescenții ăștia!”, gândi fetița, întocmai ca un om mare, în timp ce ieșea din camera Ruxandrei.

Ana era puțin dezamăgită, într-adevăr, dar nu se lăsă păgubașă, ci „atacă” următorul obiectiv. Acesta tocmai se așezase liniștit în fotoliu să-și citească ziarul.

– Tati! Spune-mi repede ce prăjitură să-i las lui Moș Crăciun pe pervaz!

– O felie de tort cu ciocolată?…

– Nu e ziua lui, tati! strigă Ana, din ce în ce mai supărată. E ziua noastră, a tuturor copiilor! Noi suntem sărbătoriții! Noi primim cadouri, nu el!

– Corect!

– Dar e frumos să-i lăsăm și lui ceva bun de mâncare. Poate e obosit după atâta drum și trebuie să ajungă la toți copiii.

– Ești sigură că nu vrea ceva de băut? întrebă tati, care simțindu-se încolțit, privi spre Moșul albastru care îi făcea cu ochiul de pe ecranul televizorului, dansând cu o sticlă de bere-n mână.

– Tati! – răsună din bucătărie glasul încărcat de reproș al mamei.

Auzind-o, Ana nu mai stătu nicio clipă pe gânduri și luă cu asalt ultima „redută”. Aceea pitită în bucătărie…

– Mami! Tu știi care e prăjitura favorită a Moșului? întrebă micuța, plină de speranță.

– Pateurile Bonjur! – zise încrezătoare mama.

Apoi, scoase din pungile aduse de tati de la supermarket cutia cu pateuri semipreparate.

– Mă ajuți să le pun la cuptor?

Ana nu-i răspunse, dar fugi din bucătărie, supărată foc. „Nimeni, dar absolut nimeni din familia asta nu știe ce prăjitură i-ar plăcea lui Moș Crăciun!” – își spuse, amărâtă, fetița. „Ce mă fac acum? A mai rămas atât de puțin timp, iar eu nu știu ce să-i las pe pervaz!”

În clipa aceea însă intră pe ușă bunica. Ținea în mână o tavă acoperită cu un ștergar. Dar chiar și așa, înfofoliți cum erau, mirosul cozonacilor de pe tavă se răspândi în jur, chemându-i la raport pe toți ai casei.

– Buni, ne-ai adus cozonaci?! strigară într-un glas toți ai casei, care dădură năvală în hol pentru a ajunge cât mai aproape de bătrână și de neprețuita ei tavă cu bunătăți.

– Păi, cum altfel? Nu vă aduc în fiecare an doi: unul cu mac, unul cu nucă? răspunse, cu blândețe, bunica.

Ana îi privi pe toți membrii familiei ei, adunați laolaltă în jurul tăvii cu cozonaci, și aproape că îi dădură lacrimile de bucurie. Acesta era răspunsul mult-căutat: cozonacul! Moș Crăciun se va bucura cu siguranță să guste o felie din prăjitura pe care ei o mâncau cu atâta plăcere în fiecare an, din prăjitura lor de Crăciun. Mai rămânea de rezolvat o singură problemă: care era cozonacul preferat al lui Moș Crăciun? Cel cu mac sau cel cu nucă?…

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *