Categorii Basme și povești

Prințesa Stea-Frumoasă

de Marie-Catherine Le Jumel de Barneville, baroneasă d'Aulnoy

Demult de tot, trăiau odată trei Prințese nea­se­muit de frumoase, care se numeau Roșcovana, Bruna și Bălăioara. Acestea se retrăseseră într-un conac de țară, împreună cu mama lor, o Prințesă ce își pierduse întreaga avere.

Într-o bună zi, o bătrână sărmană veni în căsuța lor și le ceru ceva de pomană. Prințesa-Mamă, o bucătăreasă neîntrecută, o servi pe bătrână cu o mâncare gustoasă. După ce termină de mâncat, femeia, care era de fapt o Zână, îi spuse Prințesei-Mamă că bunătatea ei nu va rămâne nerăsplătită, apoi dispăru.

Chiar în acea clipă însă se întâmplă să ajungă la conac un Rege, însoțit de fratele lui și de Lordul Amiral. Cu toții fură uluiți de frumusețea copilelor, astfel că Regele o ceru de îndată în căsătorie pe cea mai mică dintre fete, pe Bălăioara. Fratele lui se însură cu Bruna, iar Lordul Amiral cu Roșcovana.

După care tot Zâna – care fusese și cauza acestor fericite întâmplări! – îi dărui Bălăioarei, la scurtă vreme, trei copii de vis: doi băieți și o fetiță. Pruncii aveau cu toții părul presărat cu nestemate, la gât purtau lănțișoare de aur, iar în fruntea fiecăruia strălucea câte o stea de diamant.

În același timp și Bruna, sora Bălăioarei, născu un băiețel. Astfel, din pricina copiilor, cele două surori deveniră și mai apropiate decât fuseseră înainte. Roșcovana însă începuse să le invidieze și să se înstrăineze de dânsele. Iar Regina bătrână, mama Regelui, le ura și ea pe nurorile ei.

Bruna muri la scurt timp după nașterea fiului ei, și cum Regele era plecat într-un război teribil, Roșcovana se alie cu Regina bătrână, urzind în taină să o piardă pe Bălăioara.

Într-o zi Regina-Mamă îi porunci cameristei sale, nu­mi­tă Minciună, să-i sugrume pe cei trei copii ai Bălăioarei și pe băiatul Brunei și să-i îngroape în mare taină.

Dar tocmai când se pregătea să execute cum­pli­ta poruncă pe care o primise, camerista fu izbită de frumusețea prun­cilor, ce păreau protejați de steluțele din frunte, astfel că îi cruță.

Femeia găsi o barcă pe malul mării. Așa că după ce îi așeză pe cei patru copii într-un leagăn, îi puse în barcă și le dădu drumul să plutească pe mare, în derivă.

Barca ajunse în curând în mijlocul mării. Valurile vuiau, ploaia cădea în șuvoaie și tunetele se întețeau asurzitoare. Minciună nu se îndoi nicio clipă că barca avea să fie scufundată, așa că se simți eliberată la gândul că micuții vor pieri în cele din urmă și astfel își va fi îndeplinit, indirect, porunca.

Ilustrație din povestea Prințesa Stea-Frumoasă

Dar Zâna cea bună îi protejă pe cei mici. Și după ce navigară așa timp de șapte zile încheiate, cei patru copii fură găsiți de un Corsar. Omul fu atât de im­pre­sionat de frumusețea pruncilor, încât schimbă de îndată direcția în care na­vi­ga și se întoarse acasă. Acolo îi lăsă în grija nevestei sale, care nu avea copii și care se bucură nespus atunci când soțul îi puse copilașii în brațe.

Apoi admirară împreună frumusețea copiilor, steluțele ce le luceau în frunte și lanțurile de aur, care nu le puteau fi lu­ate de la gât. Dar și mai mare fu uimirea femeii atunci când în­cercă să îi pieptene. Pentru că la fiecare trecere a piep­te­ne­lui, din părul copiilor picau perle, rubine, diamante și sma­ralde.

Femeia îi arătă și soțului minunea, iar acesta fu nu mai puțin surprins decât ea. Apoi îi spuse nevestei sale:

– Dacă pruncii aceștia continuă să ne dăruiască ase­me­nea comori, în curând voi sfârși prin a stăpâni marea întreagă!

Soția Corsarului, pe numele ei Corsina, fu foarte în­cân­tată de cele ce li se întâmplaseră și-i iubi nespus pe copii. Ea o numi pe Prințesă, Stea-Frumoasă, pe fratele ei mai vârstnic, Micul-Soare, pe al doilea, Fericitul, iar pe fiul Brunei, Drag.

Pe măsură ce copiii creșteau, Corsarul acordă o im­por­tan­ță mare educației odraslelor sale de suflet, fiind convins că nașterea acestora era învăluită într-un mister pe cât de mare, pe atât de însemnat.

De atunci însă Corsarul și soția lui nu mai vorbiră despre felul în care îi găsiseră pe copii, iar aceștia crescură repede și foarte uniți. Prințul Drag însă o iubea mai mult pe Prințesa Stea-Frumoasă decât pe ceilalți doi frați ai săi.

Într-una dintre zile, Prințesa Stea-Frumoasă îl auzi pe Corsar sfătuindu-se cu soția lui.

– Atunci când i-am descoperit, zicea Corsarul, n-am re­mar­cat niciun indiciu care să-mi spună ceva despre locul în care s-au născut. Dar cred, mai spuse omul, că Drag nu e fra­tele lor de drept. Nu are nici stea în frunte, nici lanț de aur la gât, nici nu-i curg nestemate din păr atunci când se piaptănă.

Prințesa Stea-Frumoasă alergă degrabă la frații ei și le po­vesti totul. Aceștia își rugară părinții adoptivi să îi lase să descopere misterul nașterii lor. Și după îndelungi insistențe, primiră consimțământul.

Un vas minunat fu pregătit și frumoasa Prințesă și cei trei Prinți plecară. Erau hotărâți să ajungă până în locul în care îi găsise Corsarul. Prinții chiar se gândiră să facă un sacrificiu Zânelor, pentru a cere în schimb protecție. Dar când erau cât pe ce să jertfească o porumbiță, Prințesa o salvă, fiindu-i milă de dânsa. În acel moment, o Sirenă ieși din apă și le spuse:

– Lăsați-vă vasul să plutească liber! Apoi acostați acolo unde va opri!

Și așa plutiră ei o vreme pe mare, până când ajunseră în apropierea unui oraș atât de frumos, încât Prinții de-abia așteptau ca vasul lor să intre cât mai repede în port. Iar vrerea le fu în scurt timp îndeplinită! În port se adună o mulțime numeroasă, fiindcă oamenii observară foarte repede magnificul vas care ancorase și erau curioși să-l vadă de aproape.

Unii dintre ei alergară la Rege și îi aduseră la cu­no­știn­ță noutățile, iar acesta ieși pe terasă și privi spre mare.

– Iată-l pe Majestatea Sa! strigă mulțimea.

Văzându-l pe Rege, Prințesa Stea-Frumoasă făcu numaidecât o plecăciune adân­că.

Regele îi privi la rândul său pe cei patru Prinți și fu impresionat de înfăți­șarea lor strălucitoare și de bunele lor maniere. Așa că îi luă de îndată sub pro­tecția lui.

Regele fu atât de încântat de cei patru tineri, încât se grăbi la Regina bătrână, mama lui, să îi vorbească despre steluțele din fruntea copiilor și despre tot ceea ce-l uimise la înfățișarea acestora.

Reginei însă îi stătu inima-n loc la gândul că Min­ciu­nă, în loc să piardă copiii, așa cum îi poruncise ea, o trădase. Astfel că după ce plecă Regele, o chemă la dânsa, cu gândul s-o omoa­re. Minciună mărturisi că nu îi îndeplinise po­run­ca în­toc­mai, dar fu iertată, atunci când făgădui că va în­cerca din nou.

La scurt timp, Minciună se duse în dreptul ferestrei de la odaia Prințesei și cântă un cântecel atât de drăguț, încât Stea-Frumoasă o invită înăuntru.

– Draga mea copilă, îi spuse Minciună, ai fost binecuvântată cu atâta fru­mu­se­țe, dar totuși îți lipsește un lucru: Apa-Dansatoare. Eu dacă aș avea-o, n-ai ve­dea niciun fir de păr alb la tâmpla mea și nici vreun rid pe față!

– Dar unde aș putea găsi oare această Apă-Dansatoare? întrebă Prințesa Stea-Frumoasă.

– În Pădurea Luminată! îi răspunse Minciună. Ai trei frați. Oare niciunul nu te iubește suficient de mult ca să se ducă până acolo și să îți aducă măcar puțin din acea apă?

– Toți frații mă iubesc mult, zise copila, dar unul dintre ei știu că nu mi-ar refuza niciodată nimic.

Apoi bătrâna cea perfidă se retrase, bucurându-se în sinea ei că avusese atât de mare succes.

Când Prinții reveniră de la vânătoare, o găsiră pe sora lor adâncită în gânduri, după discuția avută cu Min­ciu­nă. Iar îngândurarea ei fu atât de evidentă, încât Drag, pe care nu îl interesa decât cum să îi fie pe plac, curând află și cauza tulburării fetei. În ciuda insistenței fraților mai mici, își înhămă calul alb și porni în căutarea Apei-Dan­satoare.

Minciună era foarte nerăbdătoare să afle rezultatul sfatului ei. Și când auzi că Drag plecase deja, fu peste măsură de mulțumită. Așa că îi aduse la cuno­știn­ță toate acestea Reginei-Mamă.

– Recunosc acum, Mărită Doamnă, zise Minciună, că sunt aceiași patru copii. Dar unul dintre ei, Prințul Drag, a plecat deja să caute Apa-Dansatoare, deci se îndreaptă cu pași repezi spre pieire. Cât despre ceilalți trei, voi găsi alte căi pentru a-i înlătura.

Planul pe care vicleana îl ticluise pentru Prințul Drag era unul foarte sigur, fiindcă Apa-Dansatoare nu era ușor de obținut. Erau atât de binecunoscute nenorocirile pe care le adusese celor care o căutaseră și o văzuseră, încât puțini mai știau drumul până la ea.

Trecuseră opt zile de când Prințul Drag plecase spre pădure. Și acum suferea din cauza unei călduri din ce în ce mai mari, o căldură care nu era dată de Soare. Prințul nu se dumiri despre ce e vorba până când nu văzu în vârful dealului Pădurea Luminată.

Toți copacii ardeau fără să li se fi dat foc și aruncau cu flăcări atât de departe, încât totul în jurul pădurii era pârjolit.

La vederea pădurii, Prințul descălecă, gata să se lase pradă disperării. Teama lui cea mai mare era că urma să moară de sete. Dar chiar în acea clipă, ca un făcut, Prințul zări în fața lui o fântână; așa că se apropie, dorind să ia puțină apă în plosca aurită pe care o purta mereu la el.

În fântâna aceea însă Prințul văzu o porumbiță care se îneca. Și pentru că i se făcu milă de ea, o ajută să iasă.

– Prințe Drag, îi spuse porumbița, îți sunt re­cu­nos­că­toa­re! Drept răsplată te voi ghida către Apa-Dansatoare, la care fără mine n-ai fi putut ajunge. Apa se găsește într-o fântână fermecată, aflată în mijlocul Pădurii Luminate și nu poți răzbate până la ea decât mergând pe sub pământ.

Atunci, ca din senin, se adunară acolo o sumedenie de animale ale pădurii care începură să sape un tunel. Drag urmă sfatul porumbiței și coborî în subteran, în tunelul pe care animalele îl săpaseră pentru dânsul. Prințul urmă pasărea, care îl conduse astfel până la fântâna fermecată. Apoi își umplu vasul de aur cu Apă-Dansatoare și se întoarse acasă pe același drum pe care venise.

Când reveni acasă, Drag o găsi pe Stea-Frumoasă stând îndurerată la umbra unui copac. Dar când îl zări venind, Prințesa fu atât de fericită încât de-abia știu cum să-l primească mai bine.

Bătrâna Minciună află prin spioanele ei că Prințul Drag se întorsese acasă și că Prințesa, după ce își spălase fața cu Apă-Dansatoare, se făcuse de o mie de ori mai frumoasă.

Atunci Minciună se grăbi să-i povestească Prințesei despre Mărul-Cântăreț, cel care te ajută să cânți cu glas de pri­vighetoare, și o făcu să-l râvnească și pe acesta. Iar Prin­țul Drag din nou o văzu abătută. Și când află cauza su­părării fetei, încălecă pe calul său alb și porni iarăși la drum, lăsând în urma lui doar o scrisoare pentru Stea-Frumoasă.

Regele își aminti de copilă și de frații ei și le reproșă că nu îl vizitaseră încă. Prinții se scuzară spunându-i Re­ge­lui că absența fratelui lor, Drag, i-a împie­di­cat până acum să îl viziteze.

Între timp, Prințul Drag află de la un tânăr plăcut cu care stătuse de vorbă pe drum unde se afla Mărul-Cântăreț. Dar după ce călători o vreme fără să vadă nici urmă de măr, el zări o porumbiță căzându-i la picioare, aproape moartă.

Lui Drag i se făcu milă de ea și o obloji.

– Bună ziua, frumosule Drag! zise porumbița. Pari sortit să-mi salvezi viața, iar eu să-ți întorc mereu favoarea. Ai pornit să cauți Mărul-Cântăreț, dar trebuie să știi că acesta e păzit de un Dragon teribil.

Apoi, drept recompensă că o vindecase, porumbița îl con­duse pe Prinț la un castel în care se găseau multe ar­muri, toate din sticlă. Urmând sfaturile porumbiței, el îm­brăcă o armură și porni să-l întâlnească pe Dragon. Bestia îl întâmpină pe Drag suflând foc cu cele două capete ale sale. Dar când se oglindi în armura Prințului, Dragonul se sperie de imaginea lui. Se opri și privi temător spre Prinț, pe care armura îl făcea să arate în ochii Dragonului ca unul dintre semenii lui. Apoi dihania își luă zborul de lângă Drag și se aruncă în abis.

Ilustrație din povestea Prințesa Stea-Frumoasă

Prințul Drag găsi copacul, ce era înconjurat de oasele celor care încercaseră să-i culeagă roadele, și după ce luă un Măr-Cântăreț, se întoarse înapoi acasă la Prințesa Stea-Frumoasă. Atâta timp cât el fusese plecat, copila nu dor­mise, iar atunci când îl văzu apropiindu-se, alergă într-un suflet spre el.

Când Minciună auzi cântecul dulce al mărului, durerea ei fu fără margini, fiindcă în loc să îi piardă pe cei patru copii, prin uneltirile ei, le făcuse numai bine. Așa că se mai duse încă o dată la Prințesă și o întristă spunându-i că Apa-Dansatoare și Mărul-Cântăreț n-au nicio valoare fără mica Pasăre Verde, care îți poate răspunde cu glas omenesc la orice întrebare.

Desigur, Drag plecă din nou și, după îndelungi că­ut­ări, află că această pasăre își avea sălașul în vârful unui mun­te înalt și înghețat. După o zi și o noapte de cățărări, Drag ajunse în vârful muntelui, care era foarte înalt și foarte abrupt. Și chiar acolo sus de tot, în vârf, se afla și Pasărea Verde, care glăsuia ca un oracol, spunând lucruri minunate. El se gândi că dacă se mișcă rapid o poate prinde, fiindcă mica Pasăre Verde părea foarte plăpândă.

Drag descălecă și se mai cățără puțin, apoi întinse mâna către pasăre. Dar când să o prindă, muntele se des­fă­cu în două și Prințul căzu într-o grotă adâncă și rămase în­cremenit, ca o statuie.

Drag nu putea să se miște deloc, darămite să se mai și plângă de situația cumplită în care ajunsese. În jur, peste trei mii de cavaleri care făcuseră aceeași greșeală ca și el erau în aceeași stare. Și singurul lucru ce le era permis era să se privească unul pe altul!

Timpul trecea tare greu pentru Stea-Frumoasă, pentru că nu primise niciun semn de la Drag. Ca s-o aline, Micul-Soare porni să-l caute. Dar și el fu împietrit și căzu în prăpastie alături de Drag. Prima persoană pe care o văzu acolo Micul-Soare fu chiar Drag, dar nu-și putură spune nimic unul celuilalt. Iar după ei, la scurtă vreme, căzu și fratele lor mai mic, Prințul Fericit.

Minciună află că Prinții nu se mai întorseseră acasă și fu mulțumită pentru că planul ei avusese, în sfârșit, succes.

Stea-Frumoasă se întristă foarte tare, dar nu mai stătu nicio clipă pe gânduri și plecă în căutarea fraților ei.

Prințesa era deghizată în cavaler, dar nu purta altă armură în afara coifului ei. Atunci când ajunse aproape de stâncă era foarte frig și fata văzu o porumbiță zăcând înghețată în zăpadă.

Stea-Frumoasă o luă în căușul palmelor și o încălzi, aducând-o la viață. Și de îndată auzi o voce, care îi spuse:

– În ciuda deghizării tale, știu cine ești! zise po­rum­bița. Urmează-mi sfatul. Când vei ajunge în vârful stâncii să începi să cânți cel mai frumos cântec pe care îl știi. Pasărea te va asculta. Apoi prefă-te că dormi. Și numai când Pasărea Verde mă va vedea și va veni după mine, numai atunci poți să o prinzi!

Iar toate se petrecură întocmai cum spusese porumbița!

După ce fu prinsă, Pasărea Verde cerși îndurare.

– În primul rând, îi spuse Stea-Frumoasă, trebuie să-mi eliberezi frații.

– Sub aripa mea dreaptă vei găsi o pană roșie, răspunse Pasărea Verde. Smulge-o și atinge vârful stâncii cu ea.

Prințesa urmă întocmai instrucțiunile, apoi intră în pe­șteră. Îi văzu acolo pe frații ei, alături de mulți alți ca­valeri. Stea-Frumoasă alergă într-un suflet la Drag, care nu știa însă cine se ascunde sub coiful acela și nici nu putea să se miște ori să vorbească.

Pasărea Verde îi spuse Prințesei să șteargă cu pana roșie gura și ochii celor pe care vrea să-i dezlege de vrajă. Iar Stea-Frumoasă, din bunătate, îi trezi pe toți cavalerii.

Ilustrație din povestea Prințesa Stea-Frumoasă

În final, Prinții se prezentară cu toții în fața Regelui, iar Pasărea Verde îi spuse acestuia că Stea-Frumoasă, Prin­țul Micul-Soare și Prințul Fericit erau copiii lui, iar Drag, nepotul lui. Regina Bălăioara, care fusese în doliu după ei în toți acești ani, îi îmbrățișă, iar Regina-Mamă, Roșcovana și servitoarea Minciună fură aspru pedepsite pentru uneltirile lor. Apoi, pentru că Drag era cel mai frumos și mai curajos cavaler de la curte, Regele consimți ca acesta să se căsătorească cu fiica lui, Prințesa Stea-Frumoasă.

Și într-un sfârșit, pentru ca toată lumea să fie mul­țu­mită, Regele trimise și după bătrânul Corsar și după soția acestuia, care fură răsplătiți pentru că îi crescuseră atât de fru­mos pe cei patru copii.


basme-alesePoveste reprodusă cu permisiunea editurii Mediamorphosis din volumul „Basme alese”, apărut în cadrul colecției „Povești șoptite”.

Ilustrațiile îi aparțin lui Sir Walter Crane.

Traducere de Sînziana Popescu.

Portretul autorului

Numele scriitoarei Marie-Catherine Le Jumel de Barneville, baroneasă d'Aulnoy, vă este probabil prea puțin cunoscut. Ea este însă cea care a consacrat denumirea de „povești cu zâne” (contes de fée / fairy tales), niște scrieri mai degrabă literare, dar de vădită (și recunoscută) inspirație folclorică, asemenea poveștii prințesei Stea-Frumoasă.

Alte pagini semnate de Marie-Catherine Le Jumel de Barneville, baroneasă d'Aulnoy pe Tărâmul lui Andilandi.

1 comentariu la “Prințesa Stea-Frumoasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *