Categorii Versuri nemuritoare

Ariciul

de Otilia Cazimir

Aseară, prin gradina amorţită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici,
O mică vietate ghemuită.

Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mişca domol pe sub gutui,
Şi toţi au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare,
Ca o perniţă sferică în care
O fată rea ca să se joace
A-nfipt o sumedenie de ace.

Am alungat copiii să se culce
Şi-n înserarea limpede şi dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo singură cu el.

Şi mă-ntrebam pe gânduri:
Oare, cum a fost făptura-i la început de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaş şi mohorât
Ca pe-un măcieş pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil şi speriat?

O fi având el oare pui?
Mă-ntreb, deşi nu pot pricepe:
Cum sug ei fără să se-nţepe
În ghimpii lui?…

Când a simţit că-i singur doar cu mine
Şi niciun duşman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frica de sub el
Un bot timid şi mic, ca de căţel,
Şi cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Şi-abia ciulindu-şi ţepile pe spate,
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte şi singurătate
Şi-a căutat încet-încet de drum…
S-a mai oprit în măgheran o dată
Ca sub îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe sub poiată…
Şi nu l-am mai văzut deloc, de-atunci.

Portretul autorului

(Alexandrina Gavrilescu n. 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț - d. 8 iunie 1967, Iași) a fost poetă, traducătoare și publicistă, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută mai ales ca autoare de versuri pentru copii.

Alte pagini semnate de Otilia Cazimir pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.