Categorii Versuri nemuritoare

Micul vânător

de Elena Farago

Spunea Mihnea către câine:
– Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ți dau un os și pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Și cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o pușcă-adevărată,
Am și sac de vânător,
De s-ar face „mâine” odată
Să-mi văd pușca încărcată
Și să văd și eu cum mor
Păsărelele din zbor…

Va muri vreuna oare
Când oi da cu pușca?

– Dar oare
am să stau să văd cum moare?…
Că eu plâng, măi Pik, și-mi pare
C-am să plâng și-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu știi?

A plâns odată,
Pentru-o pasăre-mpușcată
Și pe tata l-a certat!
Spunea că nu-i păcat…
Dacă spune tata, poate
Că-i așa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpușcate
Ar putea să-nvie iar…

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanțe și alici, și puști
Dacă-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci?

Atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuști?

Și cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuști nimic,
Și ce sac mai am eu, frate,
Și ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric’
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâine ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata și cu tine
Și-au să spună toți de mine:
-Ce mai pui de vânător!…

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata:
-Ține pușca drept, și trage bine!

Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face pușca PAC,

Și-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?…
Am să plâng mai rău ca ele…
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!…

Dar de-aș spune tatei oare
Ca pân’mă deprind, aș vrea
Să merg doar la vânătoare
Și să-mi fac o țintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, măi Pik, ar vrea?

Și să-l rog să-mi dea și mie
Să aduc ceva vânat?…
Uite-așa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să știe
Că nu eu l-am împușcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minți spunând în grabă
Ca aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept și-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentru un „bravo” luat în drum
Pe nedrept?… Ba nicidecum!

Eu răspund vorba curată
Cum e drept, și alt nimic;
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Și rămân pe viața toată
Niște oameni de nimic.

Portretul autorului

(1878-1954) este una dintre cele mai sensibile scriitoare din literatura română a tuturor timpurilor. Cine nu a plâns citind "Gândăcelul" sau "Cățelușul șchiop" pesemne că nu a învățat încă a citi...

Alte pagini semnate de Elena Farago pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *