Categorii Reţete de-ale noastre

Dulce de vis, reţeta lunii februarie: Prăjitura „Zi şi noapte”

de Sînziana Popescu

Tot ce-mi amintesc legat de prăjitura asta, în afara faptului că avea un gust extraordinar, e că bunica îmi cerea mereu s-o ajut. Mă ruga să sparg nucile şi să separ miezul, să scot sâmburii vişinelor ori să toc zahărul până se făcea pudră. Din ce cauză o făcea însă, n-am priceput niciodată foarte bine…

Singurele lucruri cu care mă învredniceam erau să-i consum cu neruşinare ingredientele şi să vorbesc întruna. Să-i spun de care dintre bunele mele prietene mă mai „despărţisem”, fiindcă-mi nesocotise ideile năstruşnice, ce note mai căpătasem la şcoală şi nu-i spusesem mamei, ce boroboaţe mai făcuse Cora, căţeluşa mea Tekel, şi câte şi mai câte asemenea. Desigur, toate le spuneam cu gura plină! Astfel că prăjitura bunicii era nespus de greu de terminat….

Iar atunci când îl mai chemam şi pe bunicul meu, pe post de ajutor de nădejde, petrecerea se încingea nu glumă. Nu mai apucam la vorbă, e drept, pentru că poveştile lui de arme ori d’ale pompierilor, nu se comparau cu ale mele. Cine ar fi putut concura cu povestea „Copil de trupă la cincisprezece ani”? Sau cu „Cum am evadat, fugind prin lanul de porumb, după ce căzusem prizonier la ruşi”. Sau, mai şi mai şi, „Ultimul incendiu: pe cine am mai salvat de la moarte”. Pentru mine cel puţin, era imbatabil. Nu mai apucam la rând cu istorioarele mele. Până şi bunica, care-i ştia povestirile pe de rost, asculta cu atenţie, dornică să prindă ultimele înflorituri.

Când eram doi, aşa cum era de aşteptat, miezul de nucă şi vişinele dispăreau din farfurie mult mai repede. (Nu în coca de prăjitură, desigur, ci în burţile noastre!) Ş-atunci când bunica ne cerea socoteală, bunicul meu mai avea şi nas s-o întrebe, cu prefăcută nevinovăţie: „Păi ce, mamă, nu se duc tot acolo, în burtică? Atâta doar c-o iau la vale ceva mai repede!”

Bineînţeles că după asemenea obrăznicie fără seamăn ni se smulgeau instrumentele de lucru din mâini (cuţite, linguri şi farfurii… goale) şi eram expulzaţi din bucătărie. Până la urmă mâncam prăjitura ori fără nuci şi vişine, ori mult mai târziu, după ce termina ea treaba ce ne fusese încredinţată. Astăzi, când îmi amintesc scena (care se repeta sistematic, de fiecare dată când făcea Buni prăjitură), mă gândesc că singurul motiv logic pentru care ne ţinea pe lângă ea, preferând să muncească de două ori mai mult, era să ne ţină sub observaţie. Ca să nu facem alte pocinoage şi mai mari…

De ce ai nevoie? 4 ouă, 150 ml de ulei, 500 g de zahăr, 500 g de făină, 50 g de cacao, 150 g de stafide, 200 g de nuci, 250 g de vişine (proaspete, congelate ori din dulceaţă).

Cum procedezi? În prima fază, separi albuşurile de gălbenuşuri. Apoi pui albuşurile la rece, la frigider, iar peste gălbenuşuri adaugi treptat zahărul, uleiul şi laptele fiert şi răcit în prealabil. La sfârşit, torni treptat făina, amestecând în permanenţă până obţii o pastă vâscoasă, peste care adaugi o linguriţă de bicarbonat, stins cu oţet. În final, scoţi albuşurile de la rece, le baţi bine şi le torni peste pastă până când amestecul tău se va fluidifica şi vei obţine unul „care curge”. Împarţi compoziţia în două şi verşi o parte într-o tavă tapetată cu făină. În a doua jumătate a compoziţiei adaugi cacaoa, nucile, romul, stafidele şi vişinele, ş-o răstorni în aceeaşi tavă. Astfel, în final, vei avea o prăjitură în două culori: auriu cu maro închis (depinde cât de multă cacao eşti dispusă să sacrifici). Bagi tava la cuptor, la foc tare, timp de 15 minute, după care o întorci şi o mai laşi la foc moderat încă 40 de minute. La sfârşit, o scoţi din cuptor şi o pui la păstrare (nu pentru multă vreme), în cămară. Nu uita să presari deasupra şi zahărul pudră! Poftă bună!

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercaţi” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noştri o cunosc şi drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Ți-a plăcut? Lasă-ne un comentariu.