Între experiența mea de prea vechi cititor de cărți pentru copii și calitatea prea recentă de tată, ar fi trebuit să ignor cărțile dedicate minorilor. Dacă mă țin încă la curent cu genul, trebuie să mulțumesc Editurii Corint Junior și lui Daniel Cristea-Enache, cel care mă provoacă permanent oferindu-mi noile apariții ale acesteia.
Dar țin să precizez de la început că Uluitorul Maurice și rozătoarele lui educate (în românește în versiunea izbutită de Mirela Acsente la editura numită) nu este tocmai o carte pentru copii. În orice caz nu este una numai pentru ei. Faptul că am citit-o fără a o lăsa din mînă, abandonînd alte volume ba chiar și alte preocupări mai urgente în acel ultim week-end al Tîrgului Gaudeamus nu se datorează vreunei nostalgii puerile sau întoarcerii premature la infantilism. Cel puțin așa îmi place să cred!
Terry Pratchett, autorul acestei cărți, printre multe altele de același tip, are un succes mondial care mă pune la adăpost de suspiciunea că am dat în mintea juniorilor. Dar, țin să adaug, are și o abilitate de prozator de un înalt profesionalism, de la nivelul căruia nu contează genul sau targetul, dacă e vorba să-i admiri reușitele.
Prozatorul știe să edifice succesul, cunoaște rețeta gloriei pe degete, dar în același timp e scriitor în toată puterea. El reciclează postmodern mitul cîntărețului din Hamelin, cel care a alungat șobolanii cîntîndu-le o melodie vrăjită și luîndu-i după el. Un motan de excepție, Maurice, prinde ideea din zbor. Cotoiul găsește niște șobolani superdotați, educați și un nătărău din specia umană și pune la cale o imensă afacere rentabilă față de care FNI și Caritas s-ar cuveni să pălească de invidie sau să roșească de rușine, dacă nu cumva invers! Sub managementul lui Maurice, educații șoareci atacă un oraș metodic și violent, cu echipe de „stropipire” care infestează, prin micțiuni elaborate, în special făina gospodinelor, cu dezactivatori de capcane și trupe de intimidare care nu se lasă pînă cînd toate femeile din urbe nu țopăie pe mese. Cînd cetățenii sînt în delir, apare providențialul cîntăreț și, contra unor sume exorbitante, face să se retragă rozătoarele din echipa cărora face parte. Acestea, conduse de pitoreștii Fasole Periculoasă și Șuncădeporc, obțin succese în serie pînă cînd…
Dar n-o să vă dezvălui punctul cel mai tare al cărții, aventura lui Maurice și a complicilor săi în orașul Bad Incontra. Îl veți descoperi singuri sau alături de copiii dumneavoastră, lăsîndu-vă fascinați depotrivă de fantezia lui Terry Pratchett și de cinismul motănesc al lui Maurice.
Coerența cu care autorul construiește lumea lui Maurice și a oamenilor care i se opun, exceptîndu-i desigur pe cei care îi devin compici, e demnă de literatura cea mai înaltă. Și unde scrie că aceasta, de la Lewis Caroll la Tolkein, nu poate trece prin vietăți precum șoarecii și mîțele?
Un lucru e sigur: cînd fiul meu va crește, dacă nu voi fi în stare să-i scriu o carte precum aceasta, i-o voi citi pe a lui Terry Pratchett cu modestie și încîntare.
