Primăvară la Amsterdam - unul dintre tablourile care pot fi cumpărate în cadrul expoziției „Amintiri din vacanțe”
Primăvară la Amsterdam – unul dintre tablourile care pot fi cumpărate în cadrul expoziției „Amintiri din vacanțe”

Pe pictorița Alina Codin am cunoscut-o cu ani în urmă, la revista „Medic.ro”, unde munceam amândouă ca niște furnicuțe fără să știm prea multe una despre alta. Mai precis, eu habar n-aveam că pictează, tot așa cum ea nu știa că eu scriu. Doar nu toți art directorii sunt și pictori, tot așa cum nu toți redactorii șefi de pe la reviste medicale scriu și teatru pentru copii.

Citește în continuare "Amintiri din vacanțe – câteva gânduri după un vernisaj"

Theatre fo Big, Small, and Tiny KidsDe curând, Spiridușii Moșului (infiltrați la Editura Mediamorphosis) s-au grăbit să-mi facă o mare bucurie. Spun că s-au grăbit, pentru că încă nici n-a venit Crăciunul dar ghetuțele mele sunt pline de daruri. Nu știu ce le-a venit, dar cred că anul acesta au realizat și ei, în sfârșit, că eu rămâneam mereu ultima pe lista lor de priorități în familia mea, deși am fost mereu tare, tare cuminte.

Citește în continuare "„Teatru pentru prichindei” a trecut oceanul"

Coperta volumului de povești din Tărâmul lui Andilandi, Istorioare cu cosițe

Întrucât cel de-al treilea volum al seriei Andilandi (Drumul Anei prin Valea Plângerii) a apărut în decembrie 2010, micii mei cititori mă tot întreabă de atunci când voi publica și cea de-a patra carte a seriei. Au întrebat o dată, de două ori, de nouă ori, până când m-am gândit că s-ar cuveni totuși să acord o mai mare importanță problemei în cauză. La început am cochetat cu ideea să pun punct aici acestui proiect din două motive. Unu: l-am gândit ca pe o trilogie….Citește în continuare „Istorioare cu cosițe, o nouă apariție în Seria Andilandi”


Cele două ediții ale "Călătoriei lui Vlad în Celălalt Tărâm"
Cele două ediții ale "Călătoriei lui Vlad în Celălalt Tărâm"
Primul volum al seriei Andilandi se întoarce pe Amazon. Acum și pe hârtie.

Exact cum vă spun: a doua ediție a seriei Andilandi ajunge peste tot în lume. Sunt sigură că din 2011 încoace ați mai auzit anunțul acesta de vreo câteva ori, dar acum nu mai vorbim de cărți Kindle, ci de cărți în format convențional, deci pe hârtie. Întrucât mulți dintre fanii seriei Andilandi din alte țări nu agreau ideea cărților electronice, iar la cărțile pe hârtie nu mai aveau acces nici măcar cei din țară, pentru că primul tiraj al seriei se epuizase, Editura Mediamorphosis s-a gândit să scoată o a doua ediție pe hârtie și să o distribuie direct pe Amazon (și prin multe alte librării online de prin întreaga lume, în curând).

Citește în continuare "A doua ediție a seriei Andilandi ajunge peste tot în lume"

Ana are Kindle (și invers)
După cum v-am promis, anul 2010 se încheie glorios cu apariția (cvasi-)simultană a celui de-al treilea volum al seriei Andilandi, atât în formatul consacrat de ediția cartonată, cât și în format electronic, grație unui nou tur de forță al Editurii Mediamorphosis

Pe scurt, azi am aflat că „Drumul Anei prin Valea Plângerii”, al treilea volum al seriei Andilandi, poate fi cumpărat și de pe Amazon, în format electronic, pentru toate dispozitivele care „citesc” Kindle. Lucru care se referă fie numai la aparatul în sine, fie la diverse telefoane mobile (iPhone, Android și Blackberry) ori la PC-uri sau Mac-uri.

Citește în continuare "Drumul Anei pe Amazon… Kindle"

Aventura gemenilor pe… Kindle

După cum probabil că vă așteptați, urmează un al doilea anunț important pentru (cei departe de) țară. Iată-l:

De ieri am fost anunțată că Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie, al doilea volum al seriei Andilandi, poate fi cumpărat și de pe Amazon, în format electronic, pentru toate dispozitivele care „citesc” Kindle. Asta se referă fie la aparatul ca atare, fie la tot felul de telefoane mobile (iPhone, Android și Blackberry), fie chiar la PC sau Mac-uri.

Volumul este disponibil atât în magazinul Amazon din Statele Unite, cât și în mai noul său „frățior” cu același nume din Marea Britanie. Prețul în Statele Unite ar trebui să fie de 3,99 dolari (dacă vă conectați printr-un server de pe teritoriul SUA), respectiv 2,56 lire sterline, în Anglia. În România, prețul ajunge la 6,89 dolari și, respectiv, 2,91 lire, cu toate taxele incluse.

În privința celui de-al treilea anunț important…

Citește în continuare "Gemenii pe Amazon… Kindle"

Un cititor electronic pentru cărți pe hârtie

Una dintre cele mai răspândite distracții de seară este (sau ar trebui să fie) lectura „de noapte bună”, menită să îi introducă pe cei mici în lumea de basm, cu speranța unor vise la fel de colorate și de senine. Toți am trecut prin asta din cel puțin o perspectivă: cea a copilului. Unii dintre noi am experimentat-o și pe cea de-a doua, a părintelui. Iar cei mai răbdători, înțelepți și rezistenți au mai citit o dată aceleași povești și în calitate de bunici.

Citește în continuare "Lecturi de la distanță"

Aici am debutat pe "scândură"...

Promisesem deunăzi să caut toate piesele mele pentru copii disponibile online și să le afișez pe www.andilandi.ro. Și iată că am mai descoperit una, prima mea piesă „serioasă” – Viața ca o poveste. Cu textul ăsta e poveste lungă, așa că vă fac un rezumat.

Citește în continuare "Viața ca o poveste, piesă radiofonică pentru copii"

Alunecați înăuntru, vă rog...

După cum am promis, revin în forță cu următoarea piesă radiofonică găsită pe Trilulilu: Alunecând într-o prună. Din distribuție fac parte: Mircea Albulescu, Constantin Dinulescu, doamna Alexandrina Halic și, bineînțeles, Dorina Chiriac, mereu „copil” în piesele mele. Regia e semnată tot de Mircea Albulescu, iar muzica de George Marcu.

Citește în continuare "Alunecând într-o prună, teatru radiofonic pentru copii"