Pentru că în 2017 s-au montat destul de multe dintre piesele mele de teatru ori dramatizări după cărțile mele, m-am gândit să le trec în revistă, să fac un bilanț, dacă vreți, și să le pun la păstrare într-un articol din rubrica „însemnări” de pe Tărâmul lui Andilandi. Mai ales că am constatat de curând că despre unele n-am scris nimic pe site. De pildă, despre reprezentația de la Bookcity Milano 2017. Deh, de când cu Facebook-ul, m-am domnit. Scriu mai rar. Share, post și gata.
S-o luăm așadar cronologic…
De 1 IUNIE (Ziua Internațională a Copiilor) a debutat proiectul „Teatru radiofonic în culori”, inițiat de Teatrul Național Radiofonic și de librăria Cărturești Verona, cu un spectacol de-al meu (Domnul de ciocolată – regia Mihai Lungeanu). Spectacolul a dat startul unei suite de audiții planificate pentru 2017-2018. În cadrul aceluiași proiect, în 20 octombrie 2017, a mai avut loc și audiția „Alunecând într-o prună”, în regia regretatului Mircea Albulescu.
Tot în luna iunie, pe 17 cred, am avut bucuria să asist la spectacolul-lectură „Viața ca o poveste” – interpretat de trupa de copii-actori condusă de îndrăgita actriță Daniel Nane, despre care am și apucat să scriu câte ceva atunci. Piesa s-a schimbat nițel față de versiunea publicată în volumul de „Teatru pentru prichindei mari, mici și mititei” (Editura Mediamorphosis), pentru că am rescris-o „la feminin”, pentru o actriță și o fetiță. Unde mai pui că noua variantă are și texte pentru câteva cântecele, pe care domnul Adrian Daminescu le-a folosit pentru a compune frumoasa muzică a spectacolului. Primele reprezentații pe scenă au avut loc pe 16 și 17 decembrie 2017. Mulțumesc, Daniela! Vă mulțumesc, domnule Daminescu! Mulțumesc, dragi copii!
Alt spectacol, de care am aflat de-abia acum (din păcate) a avut premiera în 3 iulie 2017. Am primit câteva fotografii de la actrița Ancuța Rusu Sigmirean și o scurtă înregistrare făcută de părinți. Deci nu prea știu cum a ieșit, sincer, dar m-am gândit să vă spun și de această trăznaie mai mult pentru a vă atrage atenția asupra piesei „Când jucăriile spun pa”, o comedie muzicală, care s-a jucat cu mare succes vreo opt ani la rând pe scena Teatrului „Ion Creangă” din București, în regia lui Attila Vizauer și muzica lui George Marcu, și care acum „e liberă”, deoarece contractul meu cu teatrul menționat s-a încheiat. Deci aviz teatrelor profesioniste!
Luna septembrie mi-a adus o mare bucurie, una pe care o aștept de vreo zece ani și despre care am apucat să vă povestesc pe îndelete într-un articol: adaptarea radiofonică a primului volum al seriei Andilandi. De curând, producătoarea Irina Soare mi-a spus că au terminat de montat cel de-al doilea episod, pentru care urmează să adauge și efectele speciale, treabă grea, zic eu, deci le țin pumnii strânși. Difuzarea serialului cred (nu știu sigur) va începe prin februarie 2018. Le mulțumesc prietenilor dragi de la Radio România și le doresc multă baftă!
În noiembrie am călătorit la Milano. Nu eu, nici traducătoarea Sara Salone, am fi vrut noi, dar n-a fost să fie. 🙂 În schimb, o parte din volumul „Il viaggio di Vlad nel Mondo-di-là ” a fost dramatizat sub titlul „Il figlio di Aram / Fiul lui Aram” și prezentat peste hotare, la BookCity Milano 2017, în sălile Muzeului Național al Științei și Tehnologiei „Leonardo da Vinci” din Milano, cu sprijinul Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția & EUNIC Milano și România. Și de curând am primit și primele ecouri legate de spectacol. Le mulțumesc domnilor de la ICR și EUNIC pentru șansa acordată și îi mulțumesc pentru semnalare doamnei Smaranda Bratu Elian, de la „Orizonturi Culturale Italo-Române”!
Tot în noiembrie, la scurtă vreme după reprezentația de peste hotare, am aflat de un alt spectacol școlar, care a participat la Festivalul Internațional de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu”. Mai multe despre acest minunat eveniment am scris de curând, deci n-am să mai insist. Mii de mulțumiri doamnei profesoare și copiilor-actori! 😉
Anul 2017 mi-a adus în luna decembrie un cadou minunat, așa cum doar în această lună poți primi: spectacolul „Trombonel, hoțul zăpezii” reprezentat de trupa „Arcadia” a Teatrului „Regina Maria” din Oradea, despre care au și apărut primele semnale în ziarele locale („OradeaLife.ro” & „BihorOnline„). Am scris textul special pentru acest teatru, la cererea domnului director Daniel Vulcu, căruia îi mulțumesc din suflet pentru încredere, și sper ca spectacolul să aibă viață lungă și să-l vedem și noi la toamnă, în festival, în București. Până atunci însă, îi rog pe prietenii noștri online din Oradea să nu uite de următoarea reprezentație, cea din 7 ianuarie 2018. Și pentru restul curioșilor aș mai adăuga că textul va fi publicat în preajma Crăciunului. Voi reveni cu amănunte! 😉
Mesaj către teatre
La sfârșit, voi profita de ocazie să clarific niște aspecta legate de „distribuția” textelor mele, pentru că mă tot întreabă lumea, îmi cer oamenii texte, și chiar n-am unde să le răspund altundeva. Tehnic vorbind, spectacolele după textele mele sunt de două categorii: spectacole jucate de copii-actori (în școli & cluburi de teatru), pentru care cedez textul pro-bono, pentru că vorbim de spectacole fără vânzări de bilete, dar cu condiția să nu uite să scrie pe afiș și să spună în emisiunile la care participă de unde-l au, deci cine l-a scris, și spectacole jucate de actori pe scenele profesioniste din țară și din afară și la Radio România Cultural, pentru care cesionez textele printr-un contract și sunt plătită.
Am încurajat și încurajez ambele tipuri de spectacole. Primele îmi țin textele vii, ba chiar îmi arată ce scârțâie, pentru a le mai putea rescrie uneori „pe ici, pe colo, prin punctele esențiale”, iar cele din a doua categorie îmi oferă ceea ce-și dorește orice dramaturg profesionist: accesul la o scenă de top.
În concluzie, dacă vă interesează textele mele, pentru că mi-ați luat cartea de teatru de la Cărturești sau pentru că ați descărcat o piesă de pe LiterNet, vă rog mult să nu aplicați metoda „ia textul, schimbă-i titlul și fugi”, pentru că nu e ok, ca să nu mai zic că nu e nici legal. Textele mele nu intră în categoria „scrieri din domeniul public”, pentru că încă n-au trecut 70 de ani de la moartea mea, ba chiar mai mișc. 🙂 Deci contactați-mă cu încredere ori aici, ori pe Facebook. Promit să vă răspund rapid!
Notă: Pentru un an atât de bun, recunoștința mea eternă se îndreaptă în primul rând spre îngerașul meu păzitor și spre toți prietenii mei actori, care mă veghează „de dincolo”, dar și spre Thalia, muza comediei, căreia i-am vizitat templul și statuile când am fost la Atena acum un an, dar și în vara asta, când am vizitat Muzeele Vaticanului. ΕυχαÏιστώ! Grazie mille!
