Categorii Anunțuri

A fost odată ca niciodată un festival…

de Sînziana Popescu
Alicia Dongjoo B (Coreea de Sud)
Alicia Dongjoo B (Coreea de Sud), povestind în limba florilor

Vineri am avut bucuria să particip la un eveniment aparte, la o conferință-atelier din cadrul unui festival așa cum nu s-a mai pomenit pe meleagurile nostre: Festivalul Internațional de Arta Povestirii – „Suntem povești”. Am întârziat nițel, pentru că-n trafic am avut de străbătut cale lung să-mi ajungă, dar până la urmă mi-am parcat „Mașinuța Curcubeu” lângă Cărturești Verona și am reușit să-mi croiesc drum prin marea de invitați, iar superbele ilustrații ale Anei-Maria Chiș m-au încredințat că am ajuns unde trebuia. Festivalul, organizat de Asociația Culturală GRADUSART în perioada 13-16 octombrie, și-a propus să ne aducă aminte că oamenii nu pot trăi fără povești și să ne demonstreze că și noi suntem, de fapt, niște povești vorbitoare, tonice, surâzătoare, grăbite ori mohorâte, povești care nasc la rândul lor alte povești, povești ce țes împreună o poveste fără sfârșit.

Din câte am înțeles, programul acestei prime ediții a fost unul încărcat nevoie mare, iar festivalul a avut oaspeți de seamă, de peste mări și țări, ca Alicia Dongjoo B (Coreea de Sud), Martin Manasse (Anglia), Halima Hamdane (Maroc/Franța), dar și talentați povestitori români, ca Giorgiana Elena Popan (Arad) și Adriana Ene, povestitoare, jurnalistă, dar și directoare a acestui festival inspirat, care sper să crească într-un an cât altele-n șapte.

”˜If you don’t know the trees you may be lost in the forest, but if you don’t know the stories you may be lost in life.’ – Siberian Elder

Azi e ultima zi a festivalului, cea dedicată „basmelor terapeutice”, în care invitații „vor trata” cu poveștile lor cu tâlc copiii bolnăviori din spitalele „Marie Curie” și „Grigore Alexandrescu”.

Eu le doresc mult succes tuturor povestașilor, sper ca istoriile lor să aducă alinare micuților pacienți și abia aștept să ne revedem cu bine la următoarea ediție, despre care promit solemn să scriu mai mult și din timp.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *