Categorii Anunțuri

Expoziție de ilustrații la Institutul Cervantes

de Sînziana Popescu
Andra Badea și ilustrația ei plină de umor și culoare

Până marți veți putea admira lucrările din expoziția realizată de Clubul Ilustratorilor/ Illustrators Club, la Institutul Cervantes. Sugestia mea ar fi să n-o ratați, când ieșiți de la vreun film din cadrul festivalului Película (Latin American Film & Experience in Bucharest) sau când ajungeți cu treburi prin zonă, pentru că merită. Am postat mai jos ce mi-a plăcut mie, poate vă conving și pe voi să dați o raită pe acolo, pentru că sigur veți găsi lucrări care vă vor face cu ochiul.

Pentru mine, a fost o experiență interesantă și utilă. E drept că m-am dus la vernisajul de ieri chitită să le susțin pe ilustratoarele cu care am lucrat, dar m-am bucurat să descopăr și alte lucrări interesante, unele chiar bune de luat acasă. Așa că le urez multă baftă în continuare ilustratorilor noștri și aștept cu interes prima lor expoziție cu vânzare.

Expoziția realizată de Clubul Ilustratorilor este intitulată „Fantasticul și realul în imaginarul mexican” și face parte din secțiunea „FOCUS MEXIC” a Festivalului Película, aflat la a doua ediție.

 

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *