Categorii Anunțuri

Povestea Satelor Unite ale Maramureșului

de Sînziana Popescu
Peter Hurley și fusul lui Moș Pupăză

Marți, 13 decembrie 2016, am asistat la conferința „Șapte ani în căutarea Focului viu” a lui Peter Hurley, o conferință menită să promoveze „autenticul” din satele românești, mai cu seamă din „Satele Unite ale Maramureșului”. N-am participat la nici un eveniment de-al lui de până acum, așa că eram curioasă să mă dumiresc cine e irlandezul care s-a tras într-o țară din care mai toată lumea pleacă. Și când spun „mai” toată lumea sunt blândă, pentru că adevărul e mult mai dureros. Nu știu câți amici v-au mai rămas vouă prin țară, dar mie mi-au plecat printre străini aproape toți colegii de liceu și de facultate, plus rudele active, iar copilul mi-l pregătesc încă de pe acum „pentru mai bine”. Deci, am aterizat și eu la conferința asta din curiozitate, din dorința aproape copilărească de a înțelege de ce ar ține cineva morțiș să înoate împotriva curentului, să lupte pentru ceva ce pare să nu-i aparțină. Voiam să mă dumiresc dacă am într-adevăr de-a face cu un personaj autentic sau nu.

Peter și-a început discursul, așa cum ne-a mărturisit că face de fiecare dată (pentru că are mereu același discurs, cu mici variațiuni), cu declarația că s-a îndrăgostit de România în tinerețe, în urmă cu vreo douăzeci de ani și mai bine, când a crezut că va sta puțină vreme aici, dar „a rămas”. Ne-a spus multe povești, una mai frumoasă decât alta. Ne-a amintit de drumul lui de la Săpânța la Muzeul Èšăranului Român din București, făcut pe jos, fără bani, în care a fost găzduit în diverse gospodării românești, un drum aproape inițiatic, prin care el pleda practic pentru ospitalitatea proverbială a românului simplu, încă vie pe alocuri, drum despre care cu siguranță ați auzit deja, deci nu mai insist.

V-am pus mai jos prima parte a filmului documentar făcut de AGERPRES. Pe restul sper să le căutați voi.

Apoi ne-a vorbit despre oamenii frumoși pe care i-a cunoscut în România – ne-a spus de Nicu Covaci, cel care i-ar fi zis că „noi și celții avem aceleași rădăcini”, de Grigore Leșe, „un geniu” în opinia de nestrămutat a vorbitorului și, desigur, ne-a spus povestea fusului lui Moș Pupăză, cel mai frumos cadou de nuntă pe care un băiat l-ar putea oferi unei fete, dar prin care pețitorul îi spune alesei inimii sale că e suficient de îndemânatic să cioplească o casă și suficient de statornic să își facă un cuib și să aibă urmași. „E o poveste pe care toată lumea ar trebui să o știe”; și asta o spune Peter Hurley, nu eu.

Dintre toate poveștile auzite în acea seară, cea mai frumoasă mi s-a părut cea legată de clipa în care s-a decis să rămână la noi, să „devină român”. „Cu ceva vreme în urmă”, ne spune el, „stăteam pe un deal în Irlanda, împreună cu un prieten de-al meu, și discutam despre ceva privind în zare, spre o vale care fusese cândva leagănul unei civilizații, dar din care acum nu mai rămăsese nimic”. De imaginea cu pricina și-a amintit, prin contrast, după alți câțiva ani când a ajuns la noi, în Maramureș, și a zăbovit o vreme pe coama altui deal. Atunci a fost izbit de frumusețea unei așezări pline de căsuțe cu coșuri fumegânde, de gospodării cu animale, de țărani care ieșiseră la arat. „Voi aveți aici, în România, ceva viu, ceva ce în vest a murit demult”, a adăugat Peter Hurley, „ceva pentru care m-am hotărât atunci că merită să lupt”.

Nu știu ce părerea aveți voi despre tot ce v-am înșirat până acum, dar pe mine m-a convins. La vară am să încerc să-mi petrec o scurtă vacanță în Viile Satu Mare, satul bunicului meu matern. Probabil că nu mai am nicio rudă pe acolo, dar o gazdă sigur îmi voi găsi. Am de gând să stau la aer curat, fără net, am să mănânc mere din grădină, poate îmi voi cumpăra în sfârșit și o ie, pentru că acolo sunt cele mai frumoase ii, iar de plecat voi pleca cu mașina plină de fructe și legume „bio”, așa cum nu pot găsi la supermarketul din colțul blocului, din care voi pune zacuscă și gemuri pentru iarnă. Ceea ce vă doresc și vouă, dragilor. Dacă vreți ca satele „vii” să nu se piardă, să nu fie înghițite de beton și kitsch, susțineți-le după puteri – o vacanță în țară, nu afară, recomandați amicilor locurile „faine” prin care v-ați preumblat, cumpărați produsele direct de la țărani și scrieți despre aceste locuri de vis.

Notă: Celor cărora le-am trezit cât de cât interesul în privința subiectului, celor însetați de povești, le-aș recomanda să citească și cartea „Drumul crucilor” a lui Peter Hurley, pe care o pot găsi la Muzeul Èšăranului Român.

Nota notei: După conferință, m-am întâlnit cu o prietenă din liceu, o distinsă doamnă care acum locuiește în Bruxelles, membră activă a grupării „SEMNE CUSUTE” – coordonator Ioana Corduneanu. Îți mulțumesc, Cristina, pentru că păstrezi și porți tradițiile noastre atât de departe!

Save

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

2 comentarii la “Povestea Satelor Unite ale Maramureșului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *