Categorii Cronici și recomandări

„Calitatea luminii”- o carte ușor de îndrăgit

de Sînziana Popescu
Autorul și cartea lui
Mircea Pricăjan Foto: Carmina Vakulovski | Librăria Humanitas Brașov

„Calitatea luminii” de Mircea Pricăjan, apărută în colecția EGO a Editurii Polirom, este o carte care m-a surprins în mod plăcut prin inocența scriiturii și, mai ales, prin echilibrul ei. Autorul reușește să pășească pe sârma vieții cu eleganța unui acrobat desăvârșit și să-și păstreze calmul asemenea unui chirurg atunci când taie-n felii, și expune în văzul tuturor, cele mai solicitante momente ale vieții lui de până acum. Și, culmea, o face fără să se piardă în dulcegării ori, mai rău, să-și plângă de milă, lucru rar întâlnit pe la noi azi, când parcă s-a dat startul întrecerii într-ale neliniștilor de tot soiul și competiția e în toi. Deci, cartea lui Mircea Pricăjan nu e una peste măsură de „agitată”. Nu e nici una sumbră, plină de suspans, un thriller de familie à la Steven King, așa cum mă așteptam oarecum cunoscând ceea ce tradusese autorul până atunci din marea literatură de gen. Nicidecum. „Calitatea luminii” este o carte scrisă, cu o onestitate de-a dreptul dezarmantă, de un tată. Unul căruia viața i-a fost dată complet peste cap de sosirea pe lume a fiului său.

Cu toate acestea, deși mi-a plăcut cartea lui Mircea Pricăjan, mai ales pentru că ne vorbește pe un ton cumpătat despre o perioadă dificilă din viața unui cuplu, m-am gândit că nu voi putea scrie despre ea pe andilandi.ro. Nu de alta, dar nu părea locul potrivit. După cum știți deja, pe Tărâmul lui Andilandi scriu despre cărțile pentru copii și adolescenți sau le recomand părinților ce să le cumpere prichindeilor din dotare. Și cam atât. Totuși, m-am hotărât să ies puțin din zona de confort a acestui portal și să le recomand și părinților – de ce nu? – o carte izbutită, ușor de îndrăgit, scrisă cu umor, ironie și autoironie, o radiografie a începutului vieții în trei, una care nu agasează la fiecare rând cu lamentări de genul „Doamne, de ce nu m-am dus la film atunci?”, dar una care te avertizează la modul cel mai direct că aducerea unei vieți pe lume e ca un tatuaj pe frunte, pe dosul mâinii sau pe orice altă zonă aflată la vedere, deci un pas la care trebuie să te gândești bine dacă vrei să-l faci sau nu.

Sunt sigură că mulți dintre voi, dragi părinți, vă veți regăsi în această poveste. Așa că vă recomand călduros s-o căutați prin librării sau online. Mai ales că urmează o săptămână de vacanță și, cine știe, poate Moș Crăciun nu vă va aduce chiar toate cărțile dorite.

Mai jos, în apărarea recenziei mele stângace și întru luminarea voastră, am adăugat prezentarea „oficială” a cărții, alte păreri despre ea, plus unul dintre fragmentele mele favorite, care m-a și determinat de altfel să mă încumet să înșir și eu câteva vorbe bune despre „Calitatea luminii”.

Un weekend prelungit la munte este exact ce le trebuie lui Antim și Carminei, doi părinți târzii, obosiți și chinuiți de nesiguranță. Familia se acomodează cu greu la schimbările majore ce au intervenit în viața sa odată cu nașterea lui Codin. Băiețelul celor doi, de doar opt luni, le-a adus până acum prea puține clipe de fericire reală și o spaimă constantă, apăsătoare. Noile responsabilități sunt sufocante și soții încă nu au avut răgazul să facă planuri pentru ca lucrurile să se așeze. În mijlocul naturii, departe de noua rutină și de canicula ucigătoare, angoasele lor par să facă loc reflecției cu adevărat mature. Exercițiu de regăsire prin evadare, sejurul lor se transformă pe nesimțite într-o lecție despre acceptare și asumare, despre redefinirea fericirii în cuplu și despre cum conștiința de familie se dobândește printr-un efort de voință.

Școala literară a lui Mircea Pricăjan e reprezentată de un munte de traduceri pe textele unor maeștri ai literaturii contemporane. (Bogdan Suceavă)

Un prozator extrem de talentat, pentru care literatura e mai mult decât o potrivire lăuntrică. (Marius Miheț)

 


„Rostogolirea elefănțeilor se încheie și Codin își mută atenția la părinți. Pătuțul lui pliant era într-o parte a camerei de unde avea vizibilitate bună în orice direcție. Părinții împachetau. Pe pat erau geamantanele cu gurile deschise și mama îndesa în ele haine. Tata strângea cabluri și aparate. Ușa de la balcon era deschisă, un vânticel sufla perdeaua înăuntru. De afară venea ciripit de păsări. Atâtea păsări! Asta îi plăcuse cel mai mult lui Codin aici: multe păsări. Mari și mici, cu pene colorate, cu cioc lung sau scurt, fâșnețe sau mai greoaie. Îi plăcuse să le urmărească. Zborul lor îl înțelegea atât de bine! În somn, Codin doar asta făcea – zbura. Dădea din mâini și se ridica în aer. Văzându-l, mama se speria și îl prindea de un picior. Dar el lovea și mai tare din brațe și o ridica și pe ea. Atunci tata se agăța de piciorul mamei, încercând să-i readucă pe amândoi pe pământ. Codin însă dădea mai tare din aripile-i închipuite și reușea să-l ridice și pe tata în zbor. Și zburau așa peste blocuri, pe deasupra parcului din cartier, pluteau purtați de vânt peste clădirea aceea uriașă, lăbărțată, unde-l ducea mama când se făcea prea cald în apartament și pe străzi, acolo unde toată omenirea venea la o plimbare. Și zburau așa toți trei și uneori tata îi scăpa, alteori îi scăpa și mama, iar atunci Codin se chinuia să coboare după ei, să-i salveze, dar nu reușea să schimbe direcția. Se simțea abandonat și disperat și începea să plângă. Se trezea plângând în hohote și plângea mai departe chiar și după ce părinții apăreau deodată, speriați, obosiți, și încercau să-l calmeze cum știau mai bine. Păsările, în schimb, erau stăpâne pe zborul lor. Știau cum să-l curme, cum să ia altă direcție. Codin asta-și dorea să învețe de la ele. Cu interesul acesta instinctual le urmărise aici mai mult, unde și ele erau mai multe, mai multe decât oamenii, aici ele domneau și nu se speriau de nimic. În ultimul vis, Codin întrezărise o speranță. Poate fiindcă fusese atent la toate astea… Ca de fiecare dată, se ridicase în zbor dând din mâini cu părinții atârnați de el. Se învârtise cu ei pe deasupra cabanei, dăduse roată peste munții împăduriți de aici. La un moment dat, tata îi scăpase. Sau își dăduse drumul… În orice caz, Codin voia să strige, ca de fiecare dată. Mama încremenise, nu mai avea mult să-i scape și ea. Numai că acum tata n-a mai dispărut în ceața de la sol. A început să dea și el din brațe și s-a ridicat înapoi, a venit alături de el. Încearcă și tu, i-a spus mamei. Cu greu, mama și-a descleștat mâinile și a picat. Dar, ca tata mai înainte, a dat din brațe ca din aripi și zborul a ascultat-o, a adus-o imediat în rând cu ei. Erau un stol de-acum.”

Extras din „Calitatea luminii” de Mircea Pricăjan

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

1 comentariu la “„Calitatea luminii”- o carte ușor de îndrăgit

Dă-i un răspuns lui Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *