Categorii Cronici și recomandări

„Super! Sunt un gândac”
sau cum se scrie, de fapt, o carte pentru puști

de Sînziana Popescu
Super! Sunt un gândac!

Super! Sunt un gândac!De cărticica lui Ciprian Măceșaru am dat săptămâna trecută din pură întâmplare. Din păcate, îi ratasem lansarea, care avusese loc prin toamna trecută, dacă nu mă înșel, iar Matei al meu nu mai e de multișor în „target”. Deci probabilitatea să îmi amintesc de ea, s-o caut, s-o găsesc și s-o cumpăr se micșora pe zi ce trecea. Până la urmă însă se pare că m-a găsit ea pe mine.

Sâmbăta trecută am ieșit la Verona cu o prietenă, la o limonadă, și din vorbă-n vorbă fata mi se plânge că nu aveau în librărie ultima mea trăznaie cu mașinuța curcubeu. Prin urmare, imediat ce mă despart de ea, urc repejor, câte trei scări deodată, ca să discut cu librarii. Mi-am luat inima-n dinți și am întrebat-o pe tânara din pod de ce nu au cartea cu care eu tocmai mă lăudasem pe site & Facebook și pe care îmi îndemnasem toți cunoscuții s-o ia de la ei. Mi-a zâmbit suav și după ce m-a informat că „au mai întrebat și alții de ea” (ca să vezi potriveală), mi-a explicat că ar mai avea vreo două exemplare „cu defect”, pe care le zăvorâseră frumușel în depozit, și vreo 11 exemplare bune, la Cărtureștii de la Universitate. Cu alte cuvinte, m-a cam trimis la plimbare. Dar am rămas pe poziție. Și cum încă nu prea înțelegeam ce defect pot avea niște cărți care nu erau tipărite nici în țară, nici în China, m-am gândit să dau iama în cărțile pentru copii de la fața locului și să mă mai liniștesc nițel.

După cum vă spuneam, m-am învârtit prin zonă, sub privirile suspicioase ale personalului, continuându-mi shoppingterapia. Am luat frumușel cărțile pentru copii la rând. Toate noutățile, toate vechiturile, toate cărțile străineze, apoi pe cele românești. Ei, și după ce m-am învârtit prin zonă o vreme și mi-am pierdut într-o mare de ilustrații care mai de care mai frumoase, am descoperit, în sfârșit, și o poveste.

La început, m-am apropiat cu neîncredere de carte. Era mai mică decât mi se păruse mie din pozele postate de autor pe Facebook, cam cât un carnețel, dar am constatat imediat că era nespus de plăcută la atingere, ușor de manevrat și, mai ales, cu un concept grafic de invidiat, semnat de Ioana Nedelcu. După cum puteți vedea și în pozele (strâmbe) făcute de mine mai jos, cartea e un paperback, cu clapete, are niște desene „super”, prezentate la indigo, și înviorate din loc în loc cu tușe de galben electric. Desenele sunt ale autorului, ceea ce, vă spun sincer, m-a umplut de admirație. Ba chiar îndrăznesc să sper că voi vedea tot mai multe cărți „cu desenele autorului” de acum înainte prin librăriile noastre.

Până aici, toate bune și frumoase, dar cum nu prea obișnuiesc să judec o carte după copertele ei, oricât de frumoase ar fi, m-am apucat de citit. În picioare. (Habar n-am dacă au vreun scaun pe acolo, prin pod. Or fi având, dar eu nu l-am văzut.) Am zis că o răsfoiesc nițel și dacă-mi place, o iau. Poate chiar îmi fac timp să și scriu două vorbe despre ea. Problema a fost că după zece minute tot acolo eram, citind în picioare și chicotind. La un moment dat, cred că am râs destul de tare, așa că am decis să mă opresc. Vânzătoarea ridicase dintr-o sprânceană și vreo doi copii (străini) așteptau să plec odată din locul în care mă proțăpisem, ca să vadă și ei „what’s so funny?”. Așa că, după câteva capitole am cedat, am cumpărat cartea și m-am îndreptat spre mașină ca să pot citi liniștită finalul. În urma mea, la standul cu pricina, s-au și năpustit ăi mici și blonzi, care au început s-o răsfoiască frenetic și s-o îndoaie, pentru a-i descoperi secretul. Noroc că, după cum vă spuneam, cartea e ușor de manevrat.

Dacă mă întrebați pe mine însă, povestea e cea pentru care merită cu adevărat să cumpărați această carte izbutită. Mai ales, dacă aveți un băiat. De ce? Pentru că e nespus de amuzantă și e scrisă pe limba lor. Nu e scrisă „pentru copilul din noi”, nici „pentru bunicul din noi”, nici măcar pentru „oameni mari ștrengari”, așa după cum o recomandă editorii pe copertă, ci e – ca să vezi minune! – chiar pentru puști. Carevasăzică are un limbaj accesibil unui copil de opt, nouă ani. Oricât am căutat, n-am dat de cuvinte azvârlite-n dorul lelii cu gândul că ăl mai mic dintre cititori oricum are lângă el un părinte pe post de dicționar. Nici urmă de prețiozității inutile ori de descrieri interminabile, peste care ei oricum sar, dragi părinți-scriitori-neștiutori. Da, sar, citesc în diagonală, în goana mare, ca să ajungă iar la dialoguri. Deci, nu, nici peste așa ceva n-am dat. Tot ce am descoperit însă a fost o carte „cu multă acțiune”, așa cum le place lor, cu personaje spumoase și bine creionate, cu răsturnări neașteptate de situație, cu multe gaguri, mai lesne de gustat la vârste așa de fragede, și care ne invită încă de la primele rânduri să participăm la o aventură de zile mari. Una în care un băiețel transformat pe neașteptate, și în mod misterios, într-un gândac se străduiește să facă față provocărilor venite odată cu noul lui statut de ființă cu carapace, antene și multe piciorușe-n dotare.

„Cum ar fi ca într-o bună dimineață să vă treziți că v-au crescut antene, că aveți un abdomen cafeniu și trei perechi de picioare… de gândac?” suntem testați cu toții încă de la început. Nu știu ce ați răspunde voi la o asemenea întrebare, dar eu, gândindu-mă la o altă povestire, aș zice că n-ar fi prea vesel. Un copil însă ar răspunde pe nerăsuflate că ar fi „SUPER”! (Și da, ăsta e momentul în care realizăm cu toții că datele din buletinele noastre nu sunt întâmplătoare!) Copiii însă se bucură. La fel s-a bucurat și micuțul Andrei, protagonistul poveștii, care a fost atât de încântat de noua lui înfățișare, încât n-a mai stat nicio clipă să se gândească la felul în care vor reacționa părinții, colegii ori profesorii când vor da nas în nas cu noul lui „look”. Ei și de aici, începe aventura… Una la care sunteți invitați să participați pas cu pas. Veți face cunoștință cu vecine băgărețe și cârcotașe, puse mereu pe reclamații, cu polițiști cu nume de fructe, cu profesori caraghioși și cam fricoși, cu fete frumoase, dar sperioase, și cu copii catalogați drept „ciudăței”, dar care se dovedesc a fi, de fapt, simpatici și nonconformiști.

Iată așadar, după părerea mea, rețeta pentru o carte reușită pentru copii. Vi se pare ușor de scris așa? Atunci sunteți invitații mei: încercați și voi! A, și încă ceva. Dacă vreți ca puștii voștri să citească SINGURI, cumpărați-le rogu-vă această minunată carte.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *