Tărâmul lui Andilandi

Zapis de trecere către o altfel de copilărie

Călătoria iepurașului Ronț

de Claudia Groza Lazăr

Prietenul său era pregătit.

– Bună dimineaţa! Ești gata pentru marea aventură? întrebă păianjenul.

– Am emoţii, dar sunt gata, răspunse iepuraşul.

L-a așezat pe păianjen între urechi şi au pornit la drum. Nu îşi stabiliseră un traseu. Au pornit încotro au văzut cu ochii.

– Ce vreme frumoasă! Vreau să te întreb, iepuraşule, după ce ducem la bun sfârşit călătoria, ne întoarcem aici, la prietenii noştri? rosti puţin îngrijorat Paj.

– Nu ştiu. Cine poate şti ce ni se va întâmpla pe drum? răspunse iepuraşul. Eu aş vrea să ne întoarcem, să le împărtăşim celor de aici tot ce am văzut şi am trăit.

În depărtare se zăreau dealurile. Nu era un traseu tocmai uşor pentru un iepuraş obişnuit cu viaţa la câmpie. Dar toate animalele aveau încredere în eroul poveştii noastre, ţinând cont că era călătoria vieţii lui.

Soarele îşi rotea razele cu măiestrie. Căldura devenea insuportabilă. Nici vântul nu mai adia.

– Parcă se aude susurul unei ape curgătoare, rosti iepuraşul.

– Ți-e sete, nu-i aşa? Cred că ar fi bine să poposim pentru prânz şi să ne recăpătăm forţele la umbra unui copac.

Au mai mers puţin. După un şir de arbori au descoperit un pârâu sclipitor, ce şerpuia printre plantele de un verde diferit, printre grânele ce aşteptau să se coacă, prin pădurea întunecată şi pajiştile luminoase şi însorite. Iepurașul Ronț s-a aplecat şi a băut pe nerăsuflate din apa limpede şi rece.

– E aşa de bună apa aceasta, de parcă n-aş fi băut niciodată până acum.

– E precum o licoare. Apa este indispensabilă vieţii, mărturisi păianjenul, care tocmai se înfrupta pe cinste cu o insectă delicioasă.

– Mie îmi lipsesc deja prietenii lăsați în poiană, zise iepuraşul.

Nu au terminat bine de împărtăşit impresiile, când o umbră imensă se apropie de ei.

– Ce-i asta, ce-i asta? repetă iepurașul speriat, strângându-se de teamă.

Un vultur pleşuv, cu aripile deschise se rotea deasupra iepuraşului. Era o masă gustoasă pentru o pasăre prădătoare înfometată.

– Nu te panica. Trebuie să faci ceva. Fugi, ascunde-te, strigă păianjenul Paj.

– N-n-nu a-a-am u-un-de, răspunse iepuraşul speriat, cu vocea tremurândă.

Fără să stea pe gânduri, întinse lăbuţele după bocceluţa cu obiectele dăruite de prietenii săi din poiană. Scoase oglinda dată de veveriţa cochetă şi o îndreptă spre soare. Oglinda reflectă lumina chiar în ochii vulturului ce se apropia cu ghearele ascuţite spre iepuraş.

– Vaaai! Am orbit, strigă vulturul izbindu-se puternic de un copac din apropiere. Iepuraş netrebnic, pun eu mâna pe tine!

– Să fugim! Să căutăm o ascunzătoare. Hai repede, până nu-şi revine! bâigui Ronț.

– Mai am ceva de făcut, şopti păianjenul Paj. Du-mă aproape de vultur.

Ronț îi ascultă cererea. Odată ajuns lângă vulturul pleşuv, care îşi proteja ochii cu aripile, păianjenul i-a legat strâns picioarele cu un fir lipicios de p ânză. A tors un fir cât pentru cinci pânze, dar a meritat!

– Ce se întâmplă? Nu se poate una ca asta! Lăsaţi-mă! Ajutor! Lăsaţi-mă! urla vulturul.

S-a zbătut cât s-a zbătut, dar nu a reuşit să se ridice. Aşa se întâmplă întotdeauna: cine sapă groapa altuia cade el în ea.

Păianjenul s-a urcat repede în spatele iepuraşului. Ronț a fugit, şi a fugit până a ajuns în dreptul unei stânci. Acolo s-a oprit, respirând cu pauze scurte şi dese.

– Trebuie să găsim o peşteră, o vizuină, ceva, orice. Sunt foarte obosit! Avem nevoie de un adăpost sigur, spuse iepuraşul.

Prietenul Paj se uită atent de jur-împrejur şi exclamă fericit:

– Uite, o gaură destul de mare în stâncă! Pentru o noapte, cred că este suficient de ospitalieră, rosti mulţumit de căutări.

– Minunat! Poate găsesc şi ceva de mâncare, adăugă iepuraşul fără vlagă.

Odată ajunşi în peştera cea mică, cei doi prieteni s-au aşezat într-un colţ potrivit pentru odihnă şi, cât ai număra până la zece, Paj şi Ronț s-au cufundat într-un somn profund şi binemeritat după atâtea emoţii.

Soarele îşi pregătea cortina. La orizont s-au aşternut petele de culoare ale unui maestru pictor: roz, violet, cenuşiu și bleu, făcându-i lunii semne discrete să apară din spatele dealurilor de diferite forme. Stelele s-au ivit rând pe rând, ca niște adevărate bijuterii cu diamante dintr-o comoară.

*

His friend was ready.

– Good morning! Are you ready for the great adventure? asked the spider.

– I am nervous, but I’m ready, said the bunny.

He put the spider between his ears and started off. They had not established a route. They headed where their eyes saw.

– What a beautiful weather! I want to ask you, bunny, after we’ve finished the trip, are we coming back to our friends here? Paj asked a little worried.

– I do not know. Who knows what will happen to us on the way? the bunny replied. I would like to go back, to share with everybody what we have seen and lived there.

In the distance were the hills. It was not an easy way for a bunny used to live in the plains. Nevertheless, all the animals trusted the hero of our story, considering it was the journey of his life.

The sun skillfully turned his rays. The heat was becoming unbearable; the wind was no longer blowing.

– It sounds like flowing water, said the bunny.

– You’re thirsty, aren’t you? I think it would be better to go for lunch and regain our strength in the shade of a tree.

They kept walking for a while. After a pile of trees, they discovered a shining stream that meandered among the plants of a different green, among the grains that were waiting to ripen, through the dark woods and bright and sunny meadows. Crunch the Bunny leaned and breathlessly drank pure and cold water.

– This water is so good, as if I had never drank before.

– It’s like a liqueur. Water is indispensable to life, the Spider confessed, who was just feasting on a delicious insect.

– I’m already missing my friends in the meadow, said the bunny.

They did not finish sharing impressions when a huge shadow approached them.

– What’s this, what’s this? the frightened bunny repeated, scowling with fear.

A bald eagle with wings wide open rolled over the rabbit. He was a tasty meal for a starving predatory bird.

– Do not panic. You have to do something. Run, hide, shouted Paj the Spider.

– I do not know where, said the frightened bunny, with a trembling voice.

Without thinking too much, he took the bundle with the objects received from his friends in the meadow. He took out the mirror given by the coquette squirrel and pointed it towardsthe sun. The mirror reflected the light right in the eagle’s eyes, whichwas approaching with its sharp claws towards the bunny.

– Ohhhh! I have been blinded, shouted the eagle, striking heavily against a nearby tree. Shameless rabbit, I’ll get you!

– Let’s run away! Let’s look for a hiding place. Come on quickly, until he gets back! rambled Crunch.

– I still have something to do, whispered Paj the Spider. Take me close to the eagle.

Crunch listened to his request (executed the request). As soon as he got near the bald eagle, who was protecting his eyes with his wings, the spider tied his legs tightly with a sticky thread of cobweb. He spin a thread for five cobwebs, but it was worth it!

– What happened? You cannot do that! Leave me alone! Help! Leave me alone! the eagle screamed.

He struggled for a while but could not get up. This is always the case: the one who digs the pit for another falls into it.

The spider hurried up on the rabbit’s back. Crunch ran and ran until he reached a cliff. There he stopped, breathing with short and long pauses.

– We have to find a cave, a burrow, something, anything. I am very tired! We need a safe shelter, said the bunny.

Paj looked around and exclaimed happily:

– Look, a big hole in the rock! For a night, I think it’s hospitable enough, he said, pleased with the finding.

– Lovely! Maybe I can find something to eat too, the bunny said limply.

Once entered in the little cave, the two friends sat in a corner suitable for rest and, as you counted to ten, Paj and Crunch plunged into a deep and well-earned sleep after so many emotional ups and downs.

The sun was preparing its curtain. On the horizon spread the colors of a master painter: pink, purple, gray and blue, making the moon discrete signs to appear from behind the hills. The stars appeared in turn, like real diamond jewels in a treasure.

 


Degustarea de carte a zilei a fost „Călătoria iepurașului Ronț”,  de Claudia Groza Lazăr. Mai multe detalii despre această carte găsiți pe povești personalizate pentru copii.

Etichete: , ,
Portretul autorului Claudia Groza Lazăr este profesoară de biologie, bloggeriță, scriitoare de literatură pentru copii și „mamă de Ana și Horia”, gemeni năzdrăvani.

Alte pagini semnate de

Lăsaţi un răspuns




Puteți folosi următoarele tag-uri XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>