Categorii Degustare de carte

Experimentul Martinel

de Sînziana Popescu
„Experimentul Martinel” de Sînziana Popescu, cu ilustrații de Andra Badea și design de Arina Stoenescu, în curând la editura pionier press

„Degustare de carte” e o rubrică gândită pentru autorii români contemporani de cărți pentru copii, una în care mi-am propus să vă recomand câteva cărți haioase și să vi-i prezint pe oamenii talentați care le-au scris. N-aveam de gând să postez în ea nimic din ce am scris eu, dar m-am răzgândit. Brusc. Din două motive.

Primul. Cartea din care voi strecura pe aici câteva fragmente cam lungi (că tot e lumea la manifestație și nu le vede mai nimeni 🙂 ), e concepută mai degrabă pentru diasporă și publicată la o editură străină. Deci e una care va pătrunde și se va difuza mai greu pe la noi, e o carte pe care indiferent cât v-aș tot recomand-o eu s-ar putea să n-o găsiți oricând în lanțurile noastre de librării. Al doilea motiv ar fi că, deși am scris romanul „Experimentul Martinel” cu vreo patru ani în urmă, recitindu-l zilele trecute pentru bun de tipar am remarcat, cu amărăciune, cât de actuale sunt anumite pasaje. Nu mă laud singură, stați liniștiți, n-am înnebunit (încă), dar lăsând la o parte valoarea lui literară, discutabilă de altfel (poate vă place, poate nu, poate mă blocați pe Facebook), recitindu-l am realizat cât de puține lucruri s-au schimbat în țara asta de când l-am scris. De fapt, cât de puține s-au schimbat de la mineriade încoace, dacă e s-o luăm metodic. Suntem tot prin piețe, în frig, pe baricade, luptând pentru „o țară ca-n afară”.

La mulți ani de 1 Decembrie!

Despre manifestanți și OZN-uri

[…] Nico, Nora și Martinel luau ceaiul la masa de păpuși a Norei. Ceșcuțele și farfurioarele erau ale păpușilor. Deci din plastic. Iar copiii, desigur, erau înconjurați de păpuși, care-și vegheau atente proprietățile. Până și Martinel „cel mic” era la locul lui, adică sub bărbia Norei, vârât în pijamaua ei. Însă ceaiul, laptele și biscuiții pe care îi consumau erau cât se poate de adevărați. Doamna Dor îi „aprovizionase” cu ceva vreme în urmă, înainte de a pleca la cumpărături.

Martinel nu se prea descurca cu ceștile și farfurioarele. Erau mult prea mici pentru mâinile lui, dar își dădea toată silința să întrețină atmosfera.

– O întâlnire de gradul unu e atunci când presupusa navă extraterestră se află la 150 m de tine, le explică el fetelor.
– Ce înseamnă presupusă? se interesă Nora.
– Atunci când nu ești sigur, zise Nico, presupui.
– Exact, o aprobă Martinel.
Nico o privi pe Nora cu un aer superior, dar Nora o ignoră. Îi promisese mamei că de acum încolo nu se va mai lăsa provocată și că nu o va mai lăsa pe „geamăna ei cu idei” s-o înlocuiască.
Martinel încercă să soarbă din ceai, dar dădu jumătate pe el. Fetele se prefăcură că nu observă și discuția continuă.
– O întâlnire de gradul doi e atunci când OZN-ul lasă urme la aterizare, urme care pot fi văzute de sus.
– Din OZN-urile noastre? întrebă Nora.
– Noi, oamenii, nu avem așa ceva. Avem avioane, rachete și elicoptere! pufni Nico.
Nora începu să se fâțâie și să-și legene piciorușele. Discuția părea să o depășească.
– O întâlnire de gradul trei, continuă Martinel…
– Câte sunt în total? se interesă Nora, îngrijorată că nu le va putea reține pe toate.
– Doar trei, zise Martinel, pe un ton liniștitor, deși el știa că pot fi mai multe.
Nora îi zâmbi și încetă să se mai foiască.
– O întâlnire de gradul trei, reluă Martinel, pe un ton misterios, e atunci când…
Apoi se opri brusc.
– Ei? întrebă Nico.
Când Nico era curioasă sau agitată se juca cu codițele. Iar acum le învârtea de mama focului.
– Nu ne spui? insistă și Nora.

Martinel se oprise pentru a-și sufla nasul. Cel puțin așa părea că stau lucrurile. De fapt, se oprise pentru a crește tensiunea, în așteptarea loviturii de grație. Martinel era un mare povestitor!
Fetele își apropiară capetele de el fără să-și dea seama. Le făcuse foarte curioase. Apoi el își aruncă batista plină pe masă și continuă pe un ton extrem de misterios.

– Ei bine, șopti Martinel, o întâlnire de gradul trei e atunci când dai nas în nas cu un extraterestru. Bu-hu! strigă el.

Fetele chiuiră, dar nu se speriară prea tare, căci erau curajoase. Nico luă batista lui Martinel de pe masă și o aruncă în coșul pentru hârtii de lângă birou. Se gândi că va trebui să-l învețe cum să se poarte la „ceaiurile păpușilor”. Mai ales dacă la un moment dat vor avea și musafiri adevărați. De pildă, colegele ei de școală. Sau, mai rău, colegele de „grădi” ale Norei.
Râseră și se înghiontiră o vreme, apoi Martinel continuă.

– Gata, acum cred că v-am explicat cam tot. Veți înțelege articolul. Fiți atente!

Martinel luă un număr mai vechi al revistei Magazin, adus de la fosta lui garsonieră, și se opri asupra unui articol ce începea pe prima pagină și continua în interior, la pagina 16, la secțiunea „Paranormal”. Articolul se numea „Istoria dosarelor britanice OZN” și era plasat între altele două. Unul despre o mare actriță „Sarah Bernhardt, primul star modern”, deci chestii de fete, și o știre intitulată „Doi români au jefuit un magazin din Roma cu un pistol de jucărie”.
Aici copiii se opriră vrăjiți, dar nu se aventurară să citească mai departe.

– Tataie îmi dădea voie să citesc doar despre OZN-uri, se scuză Martinel, restul nu e pentru copii.

Fetele nu erau prea încântate. Nico ar fi vrut să afle mai multe despre „Divina Sarah”. Auzise de această mare actriță de la Bunu al ei, fost mare actor și el, acum pensionar, iar Nora, mai aventuroasă din fire, era curioasă în legătură cu spargerea. Dar nu se opuseră. Îl priveau cu admirație pe băiat în timp ce citea. Nora nu pricepea mai nimic, pentru că articolul avea multe cuvinte complicate de genul „secretizare”, „depoziție” sau „hangar”, dar era vrăjită de cât de bine putea citi Martinel. Întocmai ca un om mare!

Nico văzu că articolul avea unele pasaje subliniate cu creionul. Deci se gândi că Martinel îl mai citise înainte, din cauza asta îl citea atât de bine, dar îi aprecie efortul. Mai ales că ea era doar în clasa întâi, deci încă se chinuia cu Abecedarul. Însă ora de lectură fu întreruptă brusc de apariția în zonă a lui Moș Crăciun. Se pitise după ușă și îl asculta și el, cu admirație, pe Martinel. Bine, nu era chiar Moșul, dar semăna mult. Era domnul Dor, plin de spumă de ras pe față, ca un fel de barbă albă, și cu un pămătuf în mână.
Fetele chicotiră.

– Îți place cum citește Martinel, tati? îl provocă Nico.
Domnul Dor ieși de după ușă și dirijă cu pămătuful.
– Da, bravo, citești cursiv! Eu încă silabiseam la vârsta ta.
Fetele continuară să chicotească. Martinel împături revista și o puse la loc, peste celelalte. Și lui îi venea să râdă de domnul Dor, dar încerca să mascheze asta părând foarte preocupat.
– Îmi pare rău că v-am întrerupt, dar credeam că v-ați îmbrăcat deja, adăugă domnul Dor. Sau ați uitat de cumpărături?
– N-am uitat! îndrăzni Nora, deși era evident că o făcuse.
– Mergem în „Dragonul roșu” să-i cumpărăm haine lui Martinel! zise și Nico, mai puțin aiurită decât sora ei.

[…] Liftul era stricat, așa că porniră pe scări. Se grăbeau, fiind convinși că doamna Dor se plictisise deja așteptându-i. Domnul Dor o luă pe Nora în brațe. Dar chiar și așa, nu se puteau teleporta. Aveau de coborât opt etaje, iar Nico și Martinel nu puteau alerga chiar ca la un maraton. Mai cu seamă că pe trepte se și întâlniră cu multă lume. Cu doamna Morărescu, o bătrânică tare cumsecade pe care domnul Dor o ajută să-și care bagajele și să-și deschidă ușa. Asta după ce o lăsă pe Nora jos din brațe. Apoi dădură nas în nas cu domnul Titus, de la patru, care ieșise cu cățelul la plimbare. Avea un Bichon Maltez foarte simpatic. Iar în final, colac peste pupăză, mai dădură și peste doi indivizi care ținură morțiș să-i încetinească pentru a le da nu știu ce fluturași.
– Cine spuneau că sunt? se interesă domnul Dor în șoaptă, luând-o iar pe Nora în brațe.
– Martorii lui Yoda, îi șopti Nora la ureche.
– Ești sigură? zise domnul Dor, încercând imposibilul, adică să rămână serios.
– Da, da, pufni Nico. Și veneau direct din „Războiul stelelor”!
Nora o privi printre gene.
– Mereu mă contrazici!
– Adevărul e că nu s-a prea înțeles ce au spus, interveni Martinel, conciliant. Dar ne-au dat un fluturaș. Uitați!
Domnul Dor analiză fluturașul primit. Arăta cam așa…

Invitație

Avem deosebita plăcere de a vă invita să urmăriți în premieră pe țară, în fiecare dimineață între orele 8.00-8.30, la canalul de televiziune OTV emisiunea:
Slujba biblică, apostolică și profetică prezentată de către misionarul Alan Frank. Tema emisiunii are drept scop vestirea mesajului biblic al timpului de sfârșit, înaintea celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos. Nu ratați această ocazie unică!
Vă mulțumesc în numele Domnului Iisus Hristos!
Pentru mai multe informații și broșuri gratuite, vă rugăm să sunați la telefonul…

Domnul Dor zâmbi larg, apoi scoase un hohot ca un sughiț și vârî rapid bilețelul în buzunar.
– Știm că râzi, tati! spuse Nico. Nu vrei să ne spui și nouă de ce?
– A, nimic. Mă gândeam doar la ce fețe ar fi făcut „martorii” dacă ar fi apucat să vorbească cu Martinel pe teme biblice.

O vreme, domnul Dor continuă să sughițe, dar copiii nu mai apucară să întrebe ceva pentru că în parcare îi și luă în primire doamna Dor.

– Ce v-a luat atât? Dacă mai pierdem vremea, nu mai găsim nimic bun!

Se urcară în mașină și copiii strigară că mai vor „un raliu”, ca în seara în care Martinel mai că făcuse pe el, dar doamna Dor le zise că „asta nu se va repeta”, apoi merseră liniștiți o vreme. Martinel era tare încântat, pentru că nu mai văzuse până atunci centrul Bucureștiului. Garsoniera în care locuise cu Tataie era undeva la periferie. Deci nu prea avea de unde să știe că locuia într-un oraș chiar atât de frumos.

Admiră clădirile vechi, ca niște palate, bisericile, CEC-ul, teatrele sau Cercul Militar Național. Excursia i se păru atât de frumoasă, încât nu îi veni să-și creadă ochilor. Era chiar mai „tare” decât tot ce văzuse el pe la televizoarele vecinilor. Pentru că atunci când privea la televizor, și vedea imagini din Capitală, avea mereu impresia că se uită la un film, nicidecum la orașul în care locuia de nouă ani de zile. Însă, la un moment dat, mașina începu să meargă tot mai încet. Martinel privi atent în jur și văzu că lângă ei, pe carosabil, mergeau mulți oameni cu pancarte. Apoi mașina se opri. Nu mai puteau avansa.

De afară se auzeau oameni supărați, strigând. Una dintre strigături se auzea chiar foarte clar.

„Demisia! Demisia!” strigau oamenii cu pancarte.
– Prieteni de-ai tăi? îl tachină doamna Dor pe domnul Dor, dar el nu se supără. Chiar privi pe fereastră încercând să identifice fețe cunoscute.
– Tati merge la multe manifestații, spuse Nora, cu mândrie.
– La toate! adăugă și doamna Dor, ușor ironică.
– Odată chiar s-a întins pe jos să-l calce buldozerele, zise Nora.
– De ce? se sperie Martinel.
– Pentru ca să apere o clădire care era monument istoric, explică Nico. Primarul voia s-o demoleze ca să-și facă el un hotel din banii contribuabililor.
Nora o privi pe Nico cu puțină gelozie. Nico știa atâtea cuvinte, iar micuța era cam intimidată. Dar nu abandonă lupta.
– Și tati a protestrat! zise și Nora, sobră. Și a învins!
– Dacă nu luăm atitudine, vor distruge orașul! încheie Nico.

Martinel nu voia să distrugă nimeni orașul. Doar el de-abia acum îl descoperise. Însă era cam agitat. Parcă prea se trezise brusc dintr-un vis frumos, cu case vechi, parcuri și librării, direct într-un buletin de știri.

– Cui îi strigă „demisia”? se interesă Martinel.
– Săptămâna asta? zâmbi domnul Dor. Dacă vrei mă pot interesa.
Dădu să deschidă fereastra, dar doamna Dor îl opri.
– Hai să o lăsăm pe altă dată. Acum ne grăbim să-i luăm hăinuțe.

Problema era că oricât s-ar fi grăbit ei, nu mai puteau înainta. Se blocaseră în mulțime. Tocmai începuseră să se întrebe cum de ajunseseră acolo, când un polițist, aparent pierdut și el prin zonă, le ciocăni în geam și le făcu semn să o ia pe o alee lăturalnică. Domnul Dor coborî geamul.

– Ocoliți, vă rog! Pe aici nu se poate trece. E marșul profesorilor!
– Unde se duc?
– Ei, unde? La Palatul Parlamentului! pufni el, de-a dreptul melancolic, în timp ce gesticula cu bastonul. Măcar de le-ar da o pancartă în cap politrucilor și din partea mea. Circulați, vă rog! Circulați!

Ilustrație de Andra Badea

Mașina o coti pe strada indicată. Doamna Dor era tristă, iar domnul Dor încercă să o înveselească. Dar nu prea ținu figura.

– Se pare că de data asta erau prietenii tăi, nu ai mei.
– Nu e amuzant, să știi. Mulți dintre colegii mei din provincie nu și-au mai luat lefurile întregi de trei luni.
– Nimeni n-are bani în țara asta, șopti domnul Dor.
– Politicienii au, fu de părere Martinel. Așa crede Tataie. De fiecare dată când ne uitam la știri le striga „Arză-v-ar focu’ de bandiți!” și numai lor le strigă asta, să știți. În tinerețe Tataie a fost pompier și toată viața lui a luptat să salveze oamenii din foc, nicidecum să-i vâre acolo.

În mașină atmosfera se mai destinsese. Doamna Dor le zâmbi copiilor. Și chiar dacă drumul fusese mai lung decât se așteptaseră, încercară să vadă partea plină a paharului. Afară era o zi frumoasă de toamnă, oamenii voiau să dea jos guvernul, iar ei se duceau spre „Dragonul roșu” ca să-și cumpere haine noi. Din bumbac!


Degustarea de carte a zilei a fost „Experimentul Martinel”, un roman de Sînziana Popescu, cu ilustrații de Andra Badea & design de Arina Stoenescu. Mai multe detalii despre această carte, în curs de apariție la „pionier press”, veți găsi în curând pe pagina editurii sau pe pagina de Facebook a acestui roman.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *