Categorii Degustare de carte

Mândra Toamnă

de Claudia Groza Lazăr
„MÂNDRA TOAMNÄ‚” din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr / Ilustrații de Alina Alintăuș

Întunericul mușca pofticios din zi. A sosit toamna. Ziua s-a scurtat. Diminețile aduceau ceață bogată. Din când în când ploua, cu picături mari, de forma unor cristale, poate diamante neșlefuite. Ca niște vestitori ai ploii, mușuroaie de furnici ieșeau din crăpăturile pământului însetat.


Mirosul gutuilor, ce priveau cuminți de pe pervaz, umplea camera.

– Am terminat de cules merele și perele. Le-am așezat în lăzi cu bunicul. Sunt atât de obosit, îngăimă Rareș. Merg la culcare. Tu mai stai?
– Încă puțin. Îmi termin planșa cu insecte, furnici și greieri, albine și fluturi pentru mâine, răspunse Ina.
– Numai insecte harnice ți-ai ales.
– Daaa…. toate mai puțin greierele, care cântă toată vara, iar toamna are cămara goală, adăugă fetița.

Simțind o ciupitură de mână, Ina a adormit pe loc. Lea, o furnică harnică a teleportat-o pe Ina în căsuța ei, drept mulțumire că a acordat atenție insectelor.

Furnica Lea a alergat speriată că nu-și va finaliza treburile notate cu grijă în agendă.
– Ah, cămara este aproape goală. Este timpul să fac provizii! exclamă Lea.
– Nu pot să cred că ai rămas fără mâncare! spuse mândră vecina Pia.
– Ziua bună, căci nici nu te-am zărit. Am multe de făcut pe ziua de azi. Trebuie să aduc și hrană în cămară. Acum vine iarna aspră sau vreo ploaie de nu mai pot ieși pe niciunde.
– Lasă, nu te mai plânge, că are cine să te ajute. Ai un mușuroi numeros, plus că am zărit o mândrețe de copilă la tine.
– Da, ai dreptate. Însă sunt multe de făcut. Am plecat. Nu mai pot zăbovi.

Furnica Lea era cumpătată și harnică. Se uita atentă în toate părțile pentru a găsi de-ale gurii. Ina a mâncat un biscuit și au apărut firimituri.
– Nu le irosi, draga mea.
Lea le-a adunat cu spor în timp ce se uita atentă după alte provizii. A găsit semințe, zahăr, sare, fructe și legume. Ina a ajutat-o să le care.
Un copil le-a zărit și le-a urmărit îndeaproape. Lea s-a speriat, dar și-a continuat drumul grăbită.

– Sper să nu mă calce, sper să nu mă calce! repeta continuu.
– Ești cu mine, Lea. Nu te speria! murmură Ina.
– Ce faci cu mâncarea aceasta? Nu îți este greu să o porți în spate? Vrei să te ajut? tot întreba copilul. Ea este Zâna Furnicilor? și se uită insistent spre Ina.
– Nu! Sunt o fetiță căreia îi plac insectele. Atâta tot!
– Mă bucur că nu toți oamenii sunt răi și strivesc insectele.
Într-un final, Lea și Ina au ajuns la locuința furnicilor.
– Dar ce vecină, voi mâncați cu zece guri? întrebă Pia, puțin invidioasă.
– Vecină Pia, nu știu ce să-ți răspund. Așa m-am învățat, să-mi fac mereu proviziile din timp. E tot ce îți pot spune. Hai Ina, poftește!
– Ce ordine este la tine, Lea. Nu sunt vorbe în vânt că voi, furnicile, sunteți harnice.
– Mulțumesc copilă. Să vezi albinele ce gospodine sunt. Chiar ai rămâne impresionată dacă ai vizita un stup.
Lea a depozitat hrana. A dereticat prin casă, a dat mâncare puilor și a pornit din nou în căutare de provizii.
În tot acest timp, Rareș a fost trezit de un cântec.

„Cri cri cri, toamnă gri…
Cri cri cri, stai puțin,
Că nu am casă, nici provizii
Nu veni acum… mai stai
Să mai cânt, să fac bani”.

– Hei, ce tot cânți în camera mea? Cine ești? Arată-te!

„Sunt greierele Dominic,
De statură foarte mic,
După Rareș am venit,
Să-l iau la cântat”.

– Eu sunt, dar nu așteptam pe nimeni.
– Ei, Rareș, bine te-am găsit. Cât te-am căutat! Hai! Însoțește-mă la cântat.
Greierele Dominic l-a răpit pe Rareș. Au ajuns pe marginea unui lac. Broaștele, peștii, păsările își făceau treburile. Greierele a început să cânte și iar să cânte. Corzile viorii i s-au rup. Vocea i-a răgușit.

„Ce mă fac, ce mă fac,
Fără de cântat?”

– Rareș, cântă în locul meu. Am nevoie de un prieten care să mă ajute. Am nevoie de provizii pentru la iarnă. Nu am strâns nimic.
Rareș a început să cânte. Nu se pricepea. Nu avea o voce melodioasă. Nimeni nu-l asculta. Oamenii și-au astupat urechile.
– Nici greierii nu mai au glas, se auzi vocea unui domn dezamăgit.
Rareș nu a renunțat. A tușit, și-a dres vocea și a încercat din nou. Și-au mutat și locul. Poate oamenii erau mai miloși în alte zone.

„Cri cri cri, toamnă gri.
Nu mă părăsi.
Ajută-mă să mă pot hrăni.
Fă oamenii darnici
Să-mi dea alune, nuci.”

S-a făcut frig. O ceață groasă i-a acoperit. Nu aveau unde să se adăpostească. Rareș a rămas fără voce. Greierele a cerut mâncare în stânga și-n dreapta. Nimeni nu dorea să le ofere ajutor.
– Dacă nu m-aș fi luat după tine, greiere fără minte, gândea Rareș.
– Ina! Privește la acel băiețel. Cred că are nevoie de ajutor, șopti Lea.
– Este Rareș, fratele meu. Ce se întâmplă?
– Se pare că a rămas fără voce. Soluția ar fi puțină miere. L-ar vindeca. Posibil să fi cântat pentru greiere. Merg repede să aduc leacul.
– Rareș! Rareș! Ești bine? întrebă îngrijorată Ina.
Prin semne, Rareș i-a explicat că și-a pierdut vocea.
– Prietena mea, furnica Lea, îți va aduce puțină miere.
– Am sosit! grăi Lea, întinzând borcănelul cu miere.
Rareș a luat pe deget miere, a înghițit și durerea a dispărut ca prin minune.
– Mulțumesc Lea! Ești o prietenă adevărată. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine.
– Cu mult drag. Prietenul la nevoie se cunoaște. Fug să-mi termin treburile. Toate cele bune să se adune, dragii mei.
Rareș, obosit și slăbit l-a invitat pe greierele Dominic la el. Rareș își ajutase bunicii și părinții să facă provizii pentru iarnă: conserve, murături, legume puse în lădițe, compot, gem.


„Sunt salvat, ce minunat,
Înc-un an sunt împărat,
Răsfățat și protejat”.

– Greiere Dominic, oi fi tu mic și firav, dar nu se poate așa. Este cazul să înveți o dată pentru totdeauna că munca este importantă. Prin muncă și stăruință, vei ajunge la dorință. De ce nu iei exemplu de la suratele tale furnici și albine să te gospodărești?
– Ești plictisitor, Rareș! Îmi pare rău că am venit la tine. Nu m-ai ajutat cu nimic. Nici de cântat nu ești în stare.
– Da, nu știu să cânt, însă eu am muncit pentru a avea provizii.
Ceasul a sunat vesel. Rareș s-a întins și s-a trezit.
– Am fost în vizită la furnica Lea, îngăimă somnoroasă Ina.
– Iar eu am cântat pentru greierele Dominic, adăugă Rareș.
– Ce interesantă e lumea insectelor! Sunt atât de mici, de firave, unele chiar drăguțe și se poartă atât de diferit.
– Ce vrei să spui Ina?
– Păi, sunt asemenea nouă… unele sunt harnice, chibzuite, ordonate, iar altele trăiesc de pe urma muncii altora.
– Acum am înțeles. Ca și cum, unii dintre elevi învață, iar alții copiază.
– Hahaha… ceva de genul!
– Dragilor, la masă! Se răcește laptele.

*

Mândra Toamnă aduce bogăție, răcoare și începerea școlii.
Mult succes, dragi copii!


Degustarea de carte a zilei a fost povestea „MÂNDRA TOAMNÄ‚”, din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr, cu ilustrații de Alina Alintăuș. Mai multe detalii despre acest volum găsiți pe pagina dedicată de pe Facebook sau pe site-ul autoarei.

Portretul autorului

este profesoară de biologie, bloggeriță, scriitoare de literatură pentru copii și „mamă de Ana și Horia”, gemeni năzdrăvani.

Alte pagini semnate de Claudia Groza Lazăr pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *