Mo o iubea pe O. O nu era mama lui așa cum ați putea crede, ci un sunet, o literă veselă și dolofană, O.
Elefănțelul Mo era singur. Nu chiar singur de tot. O avea pe O. Atât îi mai rămăsese după ce mama sa fusese prinsă și vândută unui circ ambulant.
Din ziua în care rămăsese singur și pierdut în arșița neclintită și înăbușitoare a savanei, lui Mo nu-i mai rămăsese decât litera O. A aruncat-o întâi din trompă spre norul de praf lăsat de camionul care îi ducea mama departe, atât de departe. Dincolo de orizont.
Ooooooo! Oooooo! Ooooo! a strigat Mo până târziu în noapte, dar mama lui nu s-a întors, semn că O nu era bună pentru a aduce mamele înapoi.
Ooooo! Oooooooooo! a trompețit elefănțelul din nou din nou. E cineva pe-aici?
Și din nou nu i-a răspuns nimeni. Doar câteva păsări de noapte au fâlfâit speriate. Era clar că O nu era bună nici pentru a-ți face prieteni. Dar la ce oare era bună biata O?
Mo a aflat că e de folos atunci când îți este frig noaptea și-ți încolăcești trompa în jurul trupului zgribulit. Te ajută și atunci când o desenezi cu trompa pentru a-ți arunca apă pe spate. Poți să faci din ea un inel și dacă pui inelele unul lângă altul faci OO pereche de ochelari prin care vezi lumea mai bine.
„Dar ce folos dacă nu pot să împart litera asta cu cineva? Cineva care să mă înțeleagă și care să o iubească așa cum o iubesc eu”, gândea micuțul Mo.
A hotărât așadar s-o împartă pe O cu alții. Așa că a pornit după prieteni prin savană.
S-a întâlnit cu maimuțele babuin, care se legănau atârnate de crengile unui baobab.
-Nu aveți nevoie de Ooooo? a întrebat Mo slobozindu-le litera drept în față.
– Wwwwww, wwwww! Au sărit maimuțele speriate. Ne asurzești, amice. O nu mai e la modă. Nu avem nevoie de o literă așa de simplă. Banală. Nu ne ajută la nimic. W e modern, e cool. Îl agățăm de arbori și ne legănăm ca într-un scrânciob. Ne adăpostim sub el în anotimpul ploios și, mai nou, îl putem transforma în muscofon.
– Ce-i un muscofon? N-am auzit niciodată.
– Pentru că folosești litere demodate. D-aia nu știi de el. E un aparat la care ascultăm muzică.
Prinzi două muște cântărețe, le înșurubezi la capetele lui W, îl întorci pe dos și distracția e maximă. Ai muzică garantat chiar și două săptămâni. Nu vrei și tu un W?
Degustarea de carte a zilei a fost „Ooooo poveste de iubire” de Victoria Pătrașcu, cu ilustrații de Vero Neacșu. Mai multe detalii despre această poveste, publicată de Editura Cartier, dar și despre alte cărți ale autoarei, puteți găsi la Cărturești sau pe Facebook.
