Categorii Degustare de carte

Pas Întins

de Adriana Stefan

– Hai-de, Cla-ra! Hai-de, Cla-ra! se auzeau vocile celor de pe marginea pistei, scandând.

Fata simțea căldura copleșind-o, iar soarele nu părea să aibă altceva mai bun de făcut decât să-i intre în ochi. Își aruncase șapca de pe cap când încă nu terminase a treia tură de stadion. Acum era la a cincea. Șapca începuse să-i strângă fruntea tare de tot, ca și cum i-ar fi crescut circumferința capului puțin câte puțin, cu fiecare pas pe care îl făcea. Acum răsufla ca o locomotivă și nu mai reușea să inspire și să expire corect, așa cum învățase la ora de sport.

O dureau și picioarele amândouă, dar mai mult stângul, ca de obicei. Îl târa cu greu după ea. Alergarea ei se transformase într-o țopăială caraghioasă care n-avea nimic de-a face cu eleganța sportului.

– Haide, Cla-ra! Hai-de, Clara! auzea ca prin vis și îi venea să plângă. Doar că nu era momentul cel mai potrivit. Mai avea două ture de stadion.
– Mai bine m-ar striga Hopa-Tropa. M-ar ajuta, poate, mai mult, gândi copila de zece ani.

Auzindu-și porecla pentru prima dată, Clara se amuzase și ea, odată cu ceilalți. Apoi, rând pe rând, se înfuriase, se întristase, devenise indiferentă, ca să ajungă, iată, la încăpățânarea de a face lucruri imposibile pentru ea. Ca acesta.

Ea și numai ea fusese cea care propusese tema „o zi din viața unui atlet”, din dorința de a-și depăși limitele. Toți colegii fuseseră entuziasmați de idee și se prinseseră în joc. Doar că ea acum nu se mai simțea în stare să termine cursa, cu toate încurajările celorlalți. Ce știau ei… despre cum este să trăiești cu un picior mai scurt decât celălalt?

– Haide, bea o gură de apă, Clara! Încă o tură de stadion și gata!
Lângă ea răsărise ca din pământ Radu. Îi întindea sticla lui de apă și se străduia să-și regleze mersul după țopăiala ei. Fără a se opri, fata acceptă și luă o înghițitură de apă călâie. Îi aruncă lui Radu o privire rapidă și o surprinse seriozitatea și calmul pe care le degaja, cu toată hărmălaia din jur. Exact ca în ziua aceea!…

***

În ziua aceea Radu se trezise foarte vesel. Cartea de aventuri pe care o terminase de citit târziu, în noapte, îi dădea aripi. Avea o mulțime de idei pentru un joc nou și abia aștepta să le vorbească și băieților despre ele. Ce față vor face, oare, când le va povesti despre Winnetou și despre indienii din America? Se gândise chiar și la câteva porecle pentru prietenii săi, inspirate, desigur, din carte.

Odată ajuns la școală, Radu se hotărî să lase noutățile pentru pauza mare. Așa vor avea mai mult timp la dispoziție pentru discuții și dezbateri. Nici măcar nu se foi prea mult în timpul primelor două ore de curs, deși nu-l pasionau prea tare nici geometria, nici verbele limbii germane. Totuși, dacă se gândea mai bine, scriitorul care-l imaginase pe Winnetou fusese german… Clar ar trebui să înceapă să acorde o mai mare atenție acestei limbi străine!

Într-un final se sună, iar băiatul se grăbi să iasă din clasă. Nu voia să întârzie la întâlnirea din curtea școlii. Gașca lui de prieteni se aduna, de obicei, lângă coșul de baschet. Povesteau vrute și nevrute în timp ce exersau aruncări șmechere la coș. Era momentul lui preferat din zi.

Doar că de data asta profa de germană, care le era și dirigintă, îl rugă să rămână în clasă câteva clipe pentru o mică discuție. Uimit, Radu află că nu era vorba despre deja cunoscuta lui lipsa de răbdare din timpul orelor, nici despre tentativele lui de-a face pe deșteptul atunci când nu era cazul. Profa îi propuse să o ajute cu organizarea săptămânii „Școala Altfel”.

Uau! Adică să-și facă el echipă și să vină cu propuneri de activități pe placul lor? Ce idee grozavă! Băiatul acceptă bucuros și își promise că o să-i găsească loc chiar și lui Winnetou în toată povestea asta. Èšopăind, se grăbi să iasă în curtea școlii, gata să împărtășească și băieților din entuziasmul lui.

Afară, își zări prietenii adunați la locul obișnuit, însă niciunul dintre ei nu exersa aruncatul mingii la coș. Măi să fie!

– Hei, salut, am o grămadă de noutăți! strigă Radu în direcția lor, apropiindu-se. Niciunul nu-i răspunse la salut. Nici măcar nu dădură vreun semn că l-ar fi auzit.

O muzică ritmată, în surdină, părea să vină chiar din mijlocul adunării de puști de clasa a cincea. Amplasați în cerc, priveau concentrați către ceva, scoțând când și când exclamații admirative.

– Frate, cum poate să facă asta?
– Ce complicat!
– Foarte tare!…

Un băiat ceva mai mare efectua figuri complicate de street dance. Radu își făcu și el loc să vadă mai bine. Era într-adevăr impresionant.

– Cine este? îl întrebă pe Sașa, care dădea din cap și bătea ritmul cu piciorul drept.
– Este vărul lui Andrei, s-a transferat la noi de la altă școală, într-a șaptea.
– Bun băiatu”²!
– Da… să vezi ce scheme face! mai zise Sașa, fără a-și lua ochii de la noul coleg.
– Am ceva să vă povestesc, încercă Radu să le atragă atenția, dar nimeni nu-l băgă în seamă.

Se apropie de colegul lui, Andrei, și-l apucă de după umeri.

– Andrei, am o super veste. Ne ocupăm noi de organizarea „Școlii Altfel”, va fi genial!
– Îhî…
– Să știi că l-am terminat de citit pe Winnetou aseară, să vezi acolo aventuri! M-am gândit și la câteva porecle pentru noi: Vânt, Pas Întins, Pană de Vultur…
– Îhî…

După câteva tentative eșuate de a vorbi cu prietenii, Radu o lăsă baltă. Nu avea nicio șansă în fața talentelor noului venit. Mai ales că nu auzise ca Winnetou să fi dansat vreodată în pași de street dance. Se așeză amărât pe bordură, așteptând să se termine pauza cea mare.

Când se sună de intrare, trecură pe lângă el toți prietenii, vorbind numai despre scheme de dans. Mingea de baschet zăcea părăsită în curtea școlii care se golea cu repeziciune.

Într-un final, Radu se ridică de pe bordură, culese mingea cu gând s-o ducă înapoi la locul ei, acasă, și porni spre clasă, târâindu-și tenișii decolorați. I se dezlegase un șiret, dar era prea supărat ca să se ocupe de el.

Înainte de a intra în clasă, auzi un pas șontâcăit, dar grăbit, în urma lui. Era colega lor, Clara, poreclită Hopa-Tropa. Băiatul făcu un pas în lateral și o lăsă pe ea să intre prima. Își amintise, totuși, să fie politicos, chiar dacă era tare supărat. Vorbele fetei îl luară prin surprindere:

– Te pot ajuta eu cu organizarea pentru „Școala Altfel”. Aș avea câteva idei bunicele.
Radu o privi cu seriozitate. Nu-și amintea s-o fi zărit în mulțimea celor hipnotizați de ședința de street dance. Nu-și amintea s-o fi zărit vreodată în altă parte decât în banca ei.

– Știi, l-am citit și eu pe Winnetou, sunt un adevărat fan! mai adăugă Clara, înainte de a intra în clasă.
Băiatul își descreți fruntea și zâmbi încântat. Știa pe cine putea conta pentru planurile lui de organizare.

***

– Haide, Clara, doar n-o să te dai bătută tocmai acum, înainte de final!
– Dar nu mai pooot… se smiorcăi fata. Uită-te la mine ce caraghioasă sunt!
– Hai, curaj, domnișoară Pas Întins! o luă de mână Radu, obligând-o să mărească pasul.

Clara pufni în râs și băiatul odată cu ea. Cât se mai distraseră organizând împreună „Școala Altfel”! Și câte porecle își născociseră, care mai de care mai haioase… Dintr-o dată cursa nu mai părea imposibil de terminat. Bannerul pe care scria cu litere mari Finish era din ce în ce mai aproape.


Degustarea de carte a zilei a fost „Pas Întins” de Adriana Ștefan, poveste scrisă în cadrul cursului de scriere creativă Children Books Sundays”, organizat de Club Revdepov-Asociația Brain Fitness. Adriana este și unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Portretul autorului

e de profesie economist și și-a descoperit pofta de a inventa povești de îndată ce a devenit mamă. Pentru că detaliile aceleiași povești variau destul de mult de la o zi la alta, publicul direct interesat (compus dintr-o fetiță și un băiețel) i-a cerut „să facă un efort și să nu le mai uite”. Așa că a început nu doar să inventeze povești, ci să le și scrie. Astfel, personajele ei nu-și mai schimbau brusc culoarea părului și nici nu se mai pomeneau, peste noapte, cu două surori în loc de una. Adriana a participat la întâlnirile „Children Books Sundays”, organizate de Revista de Povestiri, și este unul dintre membrii fondatori ai proiectului noipovesti.ro.

Alte pagini semnate de Adriana Stefan pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *