Categorii Degustare de carte

Povestea lui Moș Crăciun

de Manuela Covaleov

În căsuța de la marginea pădurii se așternuse liniștea. Focul ardea liniștit, și-n jurul lui se adunaseră bunicii, părinții și nepoții. Vacanța de Crăciun îi adusese pe toți în casa părintească de prin multe colțuri de țară și de lume. Căsuța răsuna toată ziua de râsetele copiilor care acum stăteau cuminți lângă foc și așteptau poveștile fermecate ale bunicilor, venite de departe, din copilăria lor, din copilăria bunicilor lor și poate de mai departe.

– Bunicule, crezi că Moș Crăciun o să ne găsească aici? întrebă o fetiță blondă cu ochii scânteietori.
Bunicul zâmbi, își drege glasul și începu a povesti ca răspuns la întrebarea nepoatei.
– Când eram eu mic, poveștile se spuneau așa, ca acum, la gura sobei. Nu știam de filme, de calculator sau de alte minunățiile care vă înveselesc pe voi azi, iar cărțile erau rare și scumpe și le priveam ca pe niște comori. Poveștile celor bătrâni erau ca niște minuni pentru noi. Eram mic atunci când am auzit prima dată povestea lui Moș Crăciun de pe meleagurile noastre. Vedeți voi, eu cred că fiecare loc are povestea lui și din ea Moș Crăciun de azi a ajuns la noi toți așa cum îl cunoaștem. Bunicul meu spunea că el l-a întâlnit. Iată povestea lui!

„Crăciunul era bucuria iernilor copilăriei noastre. După Sfântul Nicolae, ne adunam seara la lumina lămpii pe la câte unul din copiii mai mărișori din sat și repetam colindele cu care porneam prin sat în seara de Ajun după ce primeam binecuvântarea preotului. Porneam cu toții spre casă și ne petreceam unul pe altul până spre marginea satului, până la căsuța noastră, unde cu lampa arzând la fereastră ne aștepta mama. De regulă, eu și frații mei ajungeam acasă ultimii. În anul acela, în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun, iarna sosise devreme și ninsese mult. Pârâiașul din sat înghețase și aproape că dispăruse sub troiene. Noi știam bine drumul și ocoleam capcanele ascunse sub zăpadă dar, pentru străinii pe care îi prindea noaptea pe drum, putea fi foarte periculos.

Ei, și pe când mergeam noi așa agale către casă, s-a întâmplat că am găsit în zăpadă un căluț de lemn – cea mai frumoasă jucărie pe care o văzusem eu până atunci! Fratele meu găsise o păpușă din lână, cu un costum popular ca al fetelor noastre din sat. Doamne ce frumoasă era! Ilenuca, surioara noastră mai mică, avea una făcută de ea din cârpe, dar aceasta era o minune pe lângă a ei. Nu ne-am gândit nici o clipă să le luăm. În satul nostru nimeni n-ar fi atins vreodată ceva ce nu-i al lui ori găsit așa, noaptea pe uliță. Ne întrebam cum ajunseseră jucăriile acolo când, deodată, am auzit niște strigăte slabe ce veneau parcă de sub pământ…

Am înțeles pe dată că cineva era în primejdie! Un bărbat căzuse într-o groapă ascunsă de zăpadă. A strigat cât a strigat și apoi, simțind că își pierdea puterea, a aruncat jucăriile din sacul pe care îl avea cu el. El și soția lui meștereau tot anul jucării pe care le vindeau în preajma Crăciunului la târg. Noi am găsit jucăriile, am auzit și strigătele lui și l-am ajutat să iasă. Nu era lovit. Era doar ostenit și înghețat.

În noaptea aceea a rămas la noi acasă. A dormit lângă sobă și sacul a rămas lângă el. Ilenuca a mângâiat mult păpușa aceea frumoasă, dar i-a pus-o înapoi în sac, așa cum am pus și noi minunatul căluț de lemn. Avea omul nevoie de bani, că nu degeaba făcuse el atâta drum spre oraș pe vreme aceea primejdioasă de iarnă.

Minunea s-a întâmplat însă în noaptea de Ajun. Noi și ceilalți copii din satul nostru am găsit în pragul casei jucării de lemn și păpuși din lână. Nici urmă de pași pe zăpadă, nici urmă de bărbatul înghețat, doar clinchetul clopoțeilor noștri de colindător ne mai amintea de Moș Crăciun. De atunci, povestea se repeta în fiecare an în satul nostru în noaptea de Ajun. De aceea, eu cred că noi l-am ajutat și găzduit atunci chiar pe Moș Crăciun.”

– Așa suna povestea bunicului meu și l-am crezut, pentru că și eu aveam căluțul meu de lemn, venea Moșul și la mine când eram copil, a încheiat bunicul povestea lui și le-a arătat tuturor jucăria lui de preț, păstrată atâția ani.

Nepoții continuară, la început timid, apoi cu tot mai multă forță, povestea bunicului.
– Moșul și-a construit apoi o casă în Laponia, zise unul dintre nepoți.
– Și prințesa ghețurilor din Nord i-a dat renii ei ca să ajungă mai ușor oriunde în lume și să nu mai cadă în capcanele zăpezii, completă altul.
– Și spiridușii au venit să-l ajute că singur nu se descurca, fu de părere o nepoată.
– Soția lui Moș Crăciun făcea prăjituri gustoase și culegea fructe, zise o alta.
– Copiii îl așteptă și îi scriu scrisori…
Cel mai mic dintre nepoți spuse și el:
– Iar eu sunt strănepotul celui care l-a salvat pe Moș Crăciun! Ia gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi înghețat atunci în pârâu? Cum ar fi fost lumea fără Moș Crăciun?

Nimeni nu răspunse, pentru că nimeni nu voia să știe cum ar fi arătat lumea fără Moș Crăciun și fără poveștile lui din orice colț de lume ar fi venit ele, pentru că noi toți îl vom aștepta mereu pe Moș Crăciun.


Degustarea de carte a zilei a fost „Povestea lui Moș Crăciun” de Manuela Covaleov. Manuela a făcut parte din echipa pe care am coordonat-o în cadrul cursului de scriere creativă „Children Books Sundays”, organizat de Club Revdepov-Asociația Brain Fitness.

Portretul autorului

vine de la malul însorit al Mării Negre. Este absolventă a Liceului Pedagogic din Constanța și a Facultății de Istorie a Universității din București, iar acum e profesor la o școală din București. Se joacă de mult cu poveștile pe care le citește, pe care le spune și, mai rar, cu cele pe care le scrie. Cu ani în urmă a publicat în revista „Draga mea pentru copii”, iar în cadrul cursului de scriere creativă „Children Books Sundays ”, organizat de Revdepov, a scris „Prieteni înaripați”.

Alte pagini semnate de Manuela Covaleov pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *