Categorii Degustare de carte

Pumn-de-Fier

de Mircea Pricăjan

– Fragment –

Pumn-de-Fier de Mircea Pricăjan / Credit foto: Sebi Tont

Mihai nu s-a putut abține să nu desfacă cutia Lego. A întins pungile pe covorul din camera sa, le-a privit o clipă, apoi le-a băgat la loc. Nu avea acum timp de asta.

În schimb, cu revistele a zăbovit mult în pat înainte ca Mama să vină să-l sărute de noapte bună și să-i stingă lumina. Apoi, pe întuneric, a venit și Tata. Cu siguranță a auzit foșnetul sub pernă când Mihai a întors capul să-i ofere fruntea, dar n-a zis decât „Să dormi bine!” și a ieșit.

Adevărul era că Mihai nu avea somn. Atâtea se întâmplaseră în ziua aceea! Trecuse prin atâtea emoții.

După ce plecaseră bunicii, părinții îi făcuseră împreună o vizită. El tocmai punea pungile Lego înapoi în cutie. Îl întrebaseră cum se simte, îl asiguraseră că îl iubesc mult și îi mai explicaseră o dată de ce nu putea să rămână acasă. Mihai își dăduse seama că, prin asta, își cereau încă o dată scuze că așa era situația. Atunci, bucuros de tot ce primise, nu-i fusese deloc greu să-i înțeleagă. Le spusese asta, le spusese că și el îi iubește, le spusese că e-n regulă dacă trebuie să meargă dimineață înapoi la bunicii de la Crișani. Serios, era chiar în regulă. Și da, își va face exercițiile. Va asculta de bunici. Se va juca de acum cu prietenii, promitea să nu mai stea doar prin curte și în casă. Să fie liniștiți.

Mirarea lui, acum, era să descopere că nici măcar nu mințise spunând toate acestea.

Imediat ce în camera lui a rămas doar dâra luminii din hol, semn că părinții stinseseră becul în dormitor, Mihai a scos de sub pernă una dintre revistele cu Spider Man și lanterna de frunte. Și-a pus banda elastica pe după cap, a apăsat butonul și, întins pe spate, a început să răsfoiască revista.

Văzuse deja câteva episoade dintr-un desen Spider Man pe Boomerang, îi plăcea mult personajul, însă imaginile de pe acele pagini lucioase aveau un farmec special. Îi lăsau mintea să umple golurile dintre chenare. Cadru după cadru, povestea Uimitorului Om-Păianjen se derula mult mai palpitant. Era prea curios acum ca să încerce să citească ceva din bulele cu text, i-ar fi luat prea mult, însă nici nu era nevoie s-o facă. Peter Parker, tânărul fotograf la ziar, trecea printr-o situație sensibilă. Din câte își dădea seama Mihai, suferise un fel de uitare, umblase ca un somnambul și acum se trezise într-un loc necunoscut. Era gol pușcă și în jurul lui acțiunea era în toi. O bandă de răufăcătoare furase ceva (un coș cu ouă frumos pictate, ca de Paști) și el, doar cu masca pe cap, trebuia să le oprească. Urma o încleștare în văzul tuturor. Oamenii nu știau dacă să se grozăvească sau să râdă de goliciunea Omului Păianjen. La un moment dat, într-un cadru apărea și Iron Man. Noi lupte la înălțime. Apoi un monstru uriaș aidoma unui hipopotam răsturna o mașină. Un laborator cu doctori în halate albe. Înapoi la scenele de luptă. Până la urmă, Spider Man ieșea învingător. Se întorcea acasă și se grăbea să tragă pe el niște haine, să redevină Peter Parker. Dar pe canapea îl aștepta o fată. La cum îl privea, Mihai bănuia că aceasta îi cunoștea secretul.

– Oaaau! a făcut el în liniștea camerei.

Restul revistelor rămăsese în pungă, lângă dulap. Să riște să meargă după următorul număr? A îndreptat capul într-acolo și raza lanternei de pe frunte a scos la iveală punga. Era târziu deja. Dacă-l auzeau părinții că nu doarme, se supărau.

A hotărât să riște.

A dat pătura deoparte, s-a târât încet până la marginea patului, a tras picioarele peste margine.

Raza lanternei se plimba ca un reflector de poliție pe peretele din față.

A pus tălpile goale pe parchet și a tresărit. Un cub Lego mic l-a înțepat chiar în scobitura tălpii, locul acela moale și sensibil. Mihai a strâns din dinți. Și-a lăsat greutatea pe celălalt picior și a pășit.

Când mai avea doar doi pași până la punga cu logoul LC, privirea i-a fost atrasă de forma albă a ghipsului de pe pervaz. A încremenit locului, cu urechile ciulite. Se auzea ceva dintr-acolo. Un foșnet aproape imperceptibil. A întors capul, luminând ghipsul. Parte din strălucirea lanternei s-a răsfrânt în sticla geamului, ajungând înapoi la el, îmbăindu-i chipul încordat. Ce să fie oare? Sunetul era acolo, fără-ndoială. La marginea auzului. Semăna cu cel pe care își imagina că l-ar scoate piciorușele unei muște în timp ce-și netezește aripile.

Mihai a schimbat direcția. Dintr-un pas și jumătate a ajuns la geam. Ca un speolog în adâncul unei peșteri proaspăt descoperite, s-a aplecat spre ghips. Da, foșnetul se auzea acum mai bine. Cu inima începând să-i bată tare în piept, Mihai a întins mâna dreaptă. Deja începea s-o folosească mai mult, deși nu făcuse decât o repetare a exercițiilor indicate, înainte de a urca în pat.

Ghipsul păstra forma literei L. În colțul ei stătuse cuibărit atâtea săptămâni cotul său. Mihai n-a zăbovit, ca până acum, asupra desenelor și cuvintelor de pe suprafața alb-murdară. În schimb, a întors bucata de pansament întărit cu despicătura către sine. Doctorul Sebi trebuise să o caște tare pentru ca mâna lui să poată evada, iar materialul dur nu se închisese la loc. Prin acea deschizătură, care străbătea ghipsul pe toată lungimea, se vedea acum învelișul interior de vată.

Mihai a apropiat ochii în același timp în care a ridicat ghipsul către față. Toată lumina lanternei de pe frunte s-a concentrat astfel în spațiul moale care îi adăpostise mâna vătămată în perioada de convalescență.

La mică distanță de locul pentru cot a văzut ceva care altă dată poate că l-ar fi înfiorat; acum însă l-a însuflețit de-o speranță nelămurită. Un gogoloi mic, mai alb decât vata însăși. Un cocon. Înăuntrul lui ceva se mișca.

Atunci și-a amintit Mihai de gândacul care îi intrase pe sub ghips în grădina bunicilor. Crezuse că scăpase de el, scuturând mâna. Acum însă vedea limpede că nu era așa. Gândăcelul rămăsese în peștera lui de vată, la căldură, își făcuse adăpost acolo. Din clipa aceea fuseseră nedespărțiți.

Iar acum, că nu mai simțea apropierea mâinii băiatului, era hotărât să…

Mihai nu știa ce avea gândacul de gând. Era însă curios să afle.

Uitând complet de benzile desenate și toate poveștile incredibile din ele, Mihai s-a întors cu ghipsul în pat, s-a așezat turcește cu el în poală și a rămas să păzească mișcările foșnitoare dinăuntrul coconului.


Degustarea de carte a zilei a fost „Pumn-de-Fier” de Mircea Pricăjan. Mai multe detalii despre acestă carte găsiți pe site-ul editurii Polirom, precum și în librăriile din toată țara.

Portretul autorului

s-a născut pe 2 septembrie 1980, în Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal, cu o teză despre Stephen King. A debutat editorial în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. În 2002 a publicat romanul „În umbra deasă a realității” (Editura Universității din Oradea), iar în 2016, „Calitatea luminii” (Editura Polirom). A tradus din limba engleză peste 50 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare electronice și a fondat în anul 2012 „Revista de suspans”. A editat două antologii tematice de proză scurtă. Din anul 2003 este redactor la revista de cultură „Familia”.

Alte pagini semnate de Mircea Pricăjan pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *