Era o după-amiază geroasă de iarnă. Deși natura nu își scosese haina albă de gală, pentru a o întâmpina, aceasta își făcuse simțită prezența prin frigul care încolțea casele, nelăsându-le sobelor nici măcar o clipă de răgaz.
Mai erau câteva zile până la Crăciun, iar dincolo de ferestrele tremurânde și înghețate se zăreau copiii mai voioși și zglobii ca niciodată, alergând de colo colo, pe lângă părinții lor, care nu își mai vedeau capul de treburi. Pe buzele lor se citeau întrebările: „Va veni Moș Crăciun?”,”Ce îmi va aduce Moș Crăciun?”, iar după, acestea erau înlocuite cu: ”œAm fost îndeajuns de cuminte să vină Moșul?”, sădindu-le o urmă de îndoială în suflet. Sperând ca balanța faptelor să fie de partea binelui, iar sacul bătrânului darnic să fie neîncăpător, aceștia numărau zilele, minutele, ba chiar secundele, până când bradul împodobit cu migală le va găzdui cadourile, iar clopoțeii vor suna a sărbătoare, închinând un clinchet în cinstea poveștii magice a Crăciunului.
În vremea când toate scrisorile pentru Moș Crăciun ajungeau la destinație, una abia prindea viață. Era vorba despre scrisoarea micuței Maria, o fetiță de șapte ani, care își dorea ceva special. Anul acesta, dulciurile, păpușile, hainele au pierdut teren în fața…
-Ce faci? o întrebă mama, intrând în camera ei, cu câteva prăjiturele aromate.
-Vreau să îi scriu Moșului, dar mi-e teamă că va primi scrisoarea prea târziu! oftă Maria.
Se lăsă o clipă de tăcere, clipă în care mama deveni nostalgică. Îi mângâie creștetul fiicei sale, și îi spuse cu blândețe:
-Nu e niciodată prea târziu, draga mea! Moș Crăciun este un bătrânel cu puteri magice, iar dragostea lui pentru copii este nemărginită!
-Dar, cum să încep? se fâstâci ea, privindu-și cățelușul de pluș, de parcă acesta avea cheia tuturor răspunsurilor. Of! Nu reușesc deloc să găsesc cuvintele potrivite! – și tot frământându-se așa, privi pe fereastră exact când luna, fluturându-și mantia strălucitoare, lumina o căsuță din vale, foarte dragă Mariei: acolo locuia bunicul ei.
-Acelea sunt oare luminițe de Crăciun? se întrebă mirată, ridicând o sprânceană. Însă curând își dădu seama că nu fusese decât o iluzie și oftă întristată:
– Am crezut că sunt podoabe adevărate, dar nu, bunicul se încăpățânează să fie posomorât și urâcios de sărbători!
Atunci, mai hotărâtă ca niciodată, desprinse o filă din caietul de teme pentru acasă și începu să își aștearnă gândurile, silabisind fiecare cuvânt, ca să nu greșească.
„Dragă Moșule,
Mă numesc Maria și am șapte anișori. Am fost destul de cuminte (se gândi puțin înainte de-a scrie, pentru a nu-l minți pe Moșul), dar anul acesta nu îți cer nici păpuși și nici dulciuri…
Bunicul meu, care altă dată se juca cu mine, îmi cioplea leagăn și căsuțe pentru vrăbiuțe, care mă lua vara la pescuit și iarna mă trăgea cu săniuța…este din ce în ce mai posomorât și mai urâcios și nu se mai bucură de darurile minunate pe care ni le aduc sărbătorile, iar casa lui este întunecată și rece.Dragă Moșule, te rog să îi aduci bunicului meu în dar sufletul de copil, chiar dacă acum are un aer sumbru și fruntea încrețită din pricina grijilor.
De la un timp, bastonul este singurul lui tovarăș și din această cauză bunicul nu mai vine să mă ia nici de la școală. Mama mi-a spus că ai puteri magice și că poți transforma orice om mare, într-un copil.Sunt sigură că mă vei ajuta. Îmi iubesc foarte mult părinții, frățiorul, pe doamna învățătoare, dar cel mai mult îl iubesc pe bunicul.
Te iubesc și pe tine și te aștept, Moș Crăciun! Promit că voi fi la fel de cuminte și de ascultătoare, promit că nu te voi dezamăgi.”
Degustarea de carte a zilei a fost „Scrisoare pentru Moș Crăciun” de Cristina Beatrice Preda, cu ilustrații de Cristina Pecherle . Mai multe detalii despre această carte găsiți pe pagina de pe Facebook a autoarei sau pe pagina librăriei libris.ro
