Categorii Degustare de carte

Tărâmul Timpului

de Claudia Groza Lazăr
„Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr, cu ilustrații de Alina Alintăuș

Tărâmul Timpului – din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite”

Soarele primăverii îmbia oamenii la plimbare. Cu mic cu mare, lumea ieșea la picnic în natură. Copiii se bucurau de libertatea de mișcare: pe role, cu bicicleta, sport în aer liber.
Rareș și Ioana, însoțiți de câinele acesteia, Blacky, au pornit spre parc. Și-au luat rachetele de tenis.

– De-abia aștept să fac mișcare. Să mă dezmorțesc!
– Trei minute de încălzire înainte și suntem pregătiți, continuă Ioana.
– Ham, ham… lătră Blacky, alergând bucuros în toate direcțiile.

Fugind după câine, Rareș s-a agățat într-un tufiș. Ceasul de la mână s-a desprins și a căzut într-o groapă.
– Nuuuu…. ceasul de la bunica! Sper să nu se fi spart.
– Mă aplec să-l iau, rosti Ioana.

Copila s-a așezat în genunchi. A început să caute. Cutii de bomboane, pixuri, șervețele și alte ciudățenii i se prindeau de degete. Ceasul nu era și gata.
– Parcă l-a înghițit timpul. Nu este de găsit!
– Încerc și eu, adăugă Rareș.

Degetele-i scormoneau pământul. O forță din adâncuri – forța gravitațională -, îl trase cu putere pe băiat.
– Hei, Rareș… staaai!
Ioana l-a prins de picioare. Blacky s-a agățat cu dinții de pantalonii fetei și astfel au fost teleportați într-un muzeu subteran. Cel puțin așa părea!

– Uff… ce călătorie amețitoare! șopti micuța, scuturându-și pantalonii de praf.
Rareș a apucat-o de mână. Blacky s-a așezat cuminte în fața lor.
– Cred că suntem în muzeul ceasurilor, îngăimă speriat băiatul.
– Bine ați sosit pe Tărâmul Timpului. O tânără minionă, firavă, cu păr ondulat, le zâmbea. Sunt domnișoara Secundă.
– Știți… mi-am pierdut ceasul. Este un cadou prețios de la bunica. A alunecat într-o groapă… și pur și simplu nu l-am mai găsit, bâigui cu voce stinsă de emoție, Rareș.
– Am fost răpiți? Aveți habar cine ne-a adus aici? întrebă curioasă și supărată Ioana.
– Liniștiți-vă! Nu vi se va întâmpla nimic. Domnul Timp vrea să vă cunoască, răspunse majordomul Minut. Urmați-mă!

Ceasuri de mână, ceasuri de perete, clepsidre, orologii, ceasuri deșteptătoare… de forme, culori și mărimi diferite erau frumos ordonate pe rafturi.
– Privește! Sunt instrumente de măsurat timpul din cele mai vechi timpuri până azi! exclamă Ioana.
– Observ, dar nu-mi zăresc ceasul, murmură Rareș.
– Ce copii frumoși! Sunteți așteptați, dragii mei, grăi doamna Oră, așezându-se între cei doi copii.
Majordomul Minut a deschis ușa biroului domnului Timp.
– De când vă așteptam, micuților!

Domnul Timp, un bătrân înalt, cu barbă albă, îmbrăcat cu haine din alte vremuri, a venit să-și îmbrățișeze oaspeții.
– Să înțeleg că ai plănuit această vizită? se încruntă Ioana.
– Voiam să vă cunosc de ani buni. Însă nu găseam niciodată momentul potrivit, confirmă domnul Timp. Se ivea de fiecare dată ceva urgent de rezolvat.
– Tu mi-ai furat ceasul?
– Hahahaha. Ce să fac cu el? A fost un șiretlic pentru a vă avea invitați de onoare.
– Dar… noi voiam să jucăm tenis. E primăvară, zise Rareș.
– Și… timpul zboară. Părinții noștri se vor îngrijora.
– Nu vă gândiți la asta. Doar eu sunt Domnul Timp. Eu organizez orele, minutele, secundele. Voi face o magie și voi încetini ritmul rotațiilor Pământului.
– Nu vom mai alerga atât de repede, se auziră voci tinere dintr-un colț al încăperii.
– Da, vă veți odihni puțin, dragele mele. Ele sunt domnișoarele Zile. Alături, locuiesc cuminți Săptămânile.

Ușa unui dulap din lemn de vișin, migălos sculptat, s-a deschis larg, lovind peretele.
– Ioana! Rareș! Noi suntem Lunile, iar acest dulap se numește An.
Ioana se amuza teribil.
– Ce lume interesantă! Voi aveți prieteni?
Luna Mai sări de la locul ei și dansând în jurul mesei încărcată cu tot felul de bunătăți, răspunse:
– Bineînțeles. Prietenii noștri sunt: Domnișoara Vreme, Domnișoarele Fructe, Florile, Ploaia, Zăpada, Vântul, Planetele. Off… oamenii ăștia! Habar nu au despre nimic.

O clepsidră a tușit. Toți ochii s-au îndreptat spre ea.
– Stăpâne, iartă-mă, dar avem o problemă. Nu am văzut acest ceas și m-am rostogolit peste el. L-am spart.
– Hei… dar este ceasul pe care l-am pierdut. Avea valoare sentimentală, murmură Rareș și lacrimi mari au pornit în avalanșă pe obraz.
– Clepsidră, ai grijă de acum înainte. Fii mai atentă! Puteai să te rănești.
Doamna Oră l-a îmbrățișat pe Rareș și l-a încurajat.
– Avem ceasornicar în lumea Timpului. Îți va repara ceasul. Nu fi trist.
– Haideți să ne ospătăm din bucatele oferite de natură de-a lungul unui An: semințe, fructe, legume! grăi pe un ton apăsat, domnul Timp.

An după an până la zece,
Deceniul ne întrece.
Noi creștem, învățăm și ne bucurăm,
Cântăm, zâmbim, ne-mbrățișăm.
Citim cărți de-acum sute de ani,
Când Secolul ori Veacul se-mplinește.
Istoria Milenii dospește.
Timpul ne iubește,
Moda o reînnoiește,
Pământul învârtește
Natura o înverzește.

Spiridușul – ceasornicar lucra de zor în atelierul său la ceasul lui Rareș. Picături de sudoare se prelingeau de pe fruntea ridată.
– Este un model nou, electronic. Tehnologia avansează rapid. Voi fi concediat dacă nu-mi fac bine treaba. Am reușit, am reușit! strigă spiridușul, alergând cu ceasul deasupra capului.
– Mulțumesc, zise Rareș, punând ceasul la încheietura mâinii stângi.
– Vă sunt recunoscător că m-ați vizitat. Urcând pe Scara Orelor, veți cunoaște alți prieteni: Domnișoara Dimineață, Doamna Amiază și Doamna Seară. Copii, să prețuiți timpul. Nu-l risipiți stând, ci fructificați-l în activități utile pentru trup, minte și suflet.
– La revedere, domnule Timp! spuseră cei doi prieteni în cor, agitându-și mâinile în aer și urcând treaptă după treaptă.
*
– Ce amețit mă simt… spuse Rareș.
– Mie mi s-a făcut somn, îngăimă Ioana.
Cei doi copii au pornit spre parc. Blacky alerga nerăbdător. Timpul trecea în zbor spre zări albastre. Tic-Tac, Tic-Tac…


Degustarea de carte a zilei a fost poveste „Tărâmul Timpului”, din volumul „Povești iscusite pentru minți strălucite” de Claudia Groza Lazăr, cu ilustrații de Alina Alintăuș. Mai multe detalii despre acest volum găsiți pe pagina dedicată de pe Facebook sau pe site-ul autoarei.

Portretul autorului

este profesoară de biologie, bloggeriță, scriitoare de literatură pentru copii și „mamă de Ana și Horia”, gemeni năzdrăvani.

Alte pagini semnate de Claudia Groza Lazăr pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *