Categorii Însemnări

Cu Daria la Cărturești

de Sînziana Popescu

Azi a fost o zi cu mari emoții. Sincer, m-am așteptat că din pricina vremii mulți dintre voi vor prefera să rămână acasă. Așa că le mulțumesc din suflet celor care au fost totuși alături de noi la Cărturești – copii, părinți, bunici, amici, rude și necunoscuți. Și îndrăznesc să sper că, deși am fost puțini, v-ați simțit bine.

Copiii au primit cu bucurie acest volum și seria Andilandi în general. Unii o știau deja, chiar citiseră cărțile fără ajutorul părinților, iar alții au fost curioși să afle cât mai multe despre ființele fabuloase din Èšinutul Păsării Măiestre (Iele, Zmei, Căpcâni, Balauri, Blajini, Sfinte, Ursitoare, Pitici etc), dar și despre Daria, noua Cărăușă, și despre povestea ei neobișnuită, cu final neașteptat.

Cum de această dată am avut și invitați, deci prieteni care să ne susțină, Raluca Mărgean (Bucuria lecturii) și Irina Soare (Radio România) au vorbit și ele despre „Fuga Dariei din Èšinutul Păsării Măiestre”, despre cărțile seriei, dar și despre serialul radiofonic care s-a făcut după primul volum și care va fi difuzat la Radio România până în luna iunie a acestui an.

Vă mulțumesc că ne-ați susținut, dragi prieteni! Mi-ați făcut o mare bucurie și sper să ne revedem cu bine și la viitoarele lansări ale seriei.

https://www.facebook.com/Mediamorphosis/videos/10156343313557244/

 

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *