Categorii Însemnări

Cursuri online de scriere creativă, runda a doua

de Sînziana Popescu

Primele mele cursuri online de scriere creativă, organizate de Academia Motanov, s-au încheiat în aprilie. Și, pentru că ne-a mers bine atunci, am prins curaj și ne-am zis să mai încercăm încă o dată în mai-iunie.

Acum a fost puțin mai complicat decât în prima rundă, recunosc, pentru că de data asta am avut copii care au scris foarte mult, deci volumul de muncă (al lor, dar și al meu) a fost uriaș, însă toate au mers ca pe roate. Cred că am să le duc dorul o vreme, cel puțin până la viitoarea noastră întâlnire (când o fi să fie) și sper că și ei își vor aminti cu drag de discuțiile noastre. Textele pe care le-au finalizat sunt bine scrise, cred eu, copiii au condei, imaginație și mult haz, iar unele dintre lucrări sunt chiar publicabile. Deci aviz amatorilor de texte haioase scrise de scriitori în devenire. 😉

Dacă sunteți curioși să le citiți, le găsiți deja pe Academia Motanov, dar le voi pune și pe Facebook – Tărâmul lui Andilandi, și aici, pe site, unde am creat o rubrică numai pentru ei: Loja Povestașilor.

Felicitări, Alexandra, Ax, Milou și Lea!

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *