Categorii Însemnări

Lansare. Andilandi la Nemi

de Sînziana Popescu

Azi am lansat la Cărturești primele două volume ale seriei fantasy Andilandi, publicate la Editura Nemi, și a fost haios și interesant deopotrivă. Ca niciodată până acum la astfel de evenimente, eu una m-am simțit chiar bine, relaxată, m-am bucurat că sunt acolo, pentru că am avut senzația că aș fi ieșit la o cafea cu prietenii, ca să vedem ce a mai apărut nou prin târg în materie de cărți și spectacole pentru copii.

Laura Câlțea și Laura Frunză au vorbit atât de frumos despre cărțile seriei Andilandi, de mai aveam puțin și ziceam că nu le-am scris eu, iar Annemary Ziegler (a.k.a. Mărunțica – Sânziana din poveste) i-a vrăjit imediat pe copiii prezenți citindu-le câte puțin din cărți, așa, cât să-i facă nițel curioși, cât să le dea un imbold ca să continue singurei lectura odată ajunși acasă.

Sper că toți puștii cuminți și isteți de la lansare au și continuat să citească acasă cărțile, poate chiar să le citească și fraților mai mici, și aștept să-mi scrie pe site (www. andilandi.ro), la orice postare. Poate cu unii dintre ei mă voi revedea în turneul în care voi porni în curând prin țară ori în București, la întâlnirile de la Fanbook, din 14 aprilie, de la ora 13.00 sau la MNRL (Muzeul Național al Literaturii Române), pe 11 mai, începând cu ora 11.00.

 

 

Aștept sfaturile voastre, oricum veți vrea să-mi parvină, iar curioșilor care vor să afle detalii despre cel de-al treilea volum al seriei Andilandi am să le spun că volumul nr. 3 urmează să apară în toamna acestui an și se va numi „Drumul Anei prin Valea Plângerii”. Cine e Ana și ce legătură are ea cu Vlad, Andrei sau Lucia? Rămâne de văzut.

Iată și câteva poze cu noi, cei de la lansare, care chiar n-am avut altceva mai bun de făcut sâmbătă seara decât să ne vedem la Cărturești și să lăudăm de zor primele două volume ale seriei Andilandi. Căutați-le online sau în librăriile din toată țara și acordați-le o șansă. Cine știe? S-ar putea să vă surprindă în mod plăcut, s-ar putea chiar să vă placă.

Notă: Cei care sunt interesați de cărți, dar n-au ajuns la lansare, le găsesc chiar aici.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *