Categorii Însemnări

Lansarea cărții „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii” la BOOKFEST

de Sînziana Popescu
Petrică, ilustrație de Iulia Ignat

Ziua de 27 mai a fost cu emoții pentru mine, mai ales din cauza vremii, dar nu numai. M-am gândit că dacă mai plouă mult, așa, ca-n Macondo, chiar că vor uita toți de lansarea cărții „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii”. N-a fost cazul, dar emoțiile nu m-au părăsit nicio clipă. Eram absolut sigură că vor prinde ilustrațiile Iuliei Ignat, pentru că iepurașul văzut de ea e nespus de frumos, de-a dreptul magnetic, dar am avut unele temeri în privința felului în care vor reacționa copiii la poveste.

La finalul lecturii, câțiva aveau lacrimi în colțurile ochilor, dar mi-au mărturisit că le-a plăcut, deși li s-a părut „cam tristă”. Unul dintre copii (tot un Mihnea, tizul copilului din poveste) a plecat acasă parcă decis să-și ia și el un animal de casă, pentru că nu avea încă unul, iar o fetiță m-a privit fix o vreme, cu pumnii strânși, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, dar nu îndrăznea. Poate nu-i plăcuse. Sau poate trecuse printr-o experiență similară și nu îndrăznea să-mi spună, pentru că eram înconjurată de adulți veseli, făceam poze și nu păream să avem nicio grijă pe lume, în timp ce ea avea una. Cu o zi în urmă mă văzusem cu o altă prichinduță, mare fană Andilandi, care citise și povestea lui Petrică și care mi-a mărturisit că a avut și ea un iepuraș, „dar n-a mers”.

Poate nu pare mare lucru, dar astfel de reacții am urmărit să obțin cu povestea iepurașului pe care l-am pierdut în copilărie. M-am gândit să scriu ceva pentru momentele când în viața unor copii „ceva nu merge” sau pentru clipele în care și-ar dori să vorbească despre ce-i frământă, dar nu au cu cine sau nu îndrăznesc s-o facă.

Probabil, Petrică nu va deveni niciodată o mascotă, iar cei mici nu vor năvăli în arene uriașe ca să-l serbeze, dar nici nu mi-am propus așa ceva. Mi-am dorit ca povestea asta să ajungă la cei care chiar au nevoie de ea. Să-i sprijine și să-i aline pe cei care au trecut printr-o experiență similară cu cea a lui Mihnea, băiețelul din povestea mea. Sper că va fi o carte la care vor apela la greu și care le va fi mereu aproape. Ba mai mult decât atât, îndrăznesc să mai sper că îmi vor scrie și ei povestea lor. Și, cine știe, dacă reușim să strângem suficient de multe scrisori, s-ar putea ca la un moment dat să apară și niște cărți personalizate. Pentru că, dacă vrei să treci cu bine peste pierderea unui animal de casă, trebuie să vorbești și să scrii despre asta, să-ți împarți povestea cu alții. Nu-i așa?

Le mulțumesc doamnelor de la editura Pandora M pentru că au avut curajul să publice o carte pentru copii care atacă un subiect mai… delicat. Pentru că, dacă pe alte piețe de carte pot fi publicate și promovate cu ușurință cărți pentru copii despre moartea unui bunic ori a unui părinte, la noi rămâne (deocamdată) o adevărată provocare să publici până și o carte despre pierderea unui animal de companie.

https://www.facebook.com/sinziana.popescu/posts/1560450243989940

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *