

Azi m-am întors la „Bambi Step by Step”, la prietenii mei de aici, mari devoratori de povești, de piese de teatru și de audiobook-uri, care m-au ajutat să organizez atelierul „Poveștile Păsării Măiestre”, inclus în „Luna Literaturii Europene” alături de alte ateliere susținute între 20-26 octombrie, la București, de colegele mele din Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți „De basm”.
Spun că m-au ajutat pentru că într-adevăr au făcut-o, cu mic, cu mare, de la cei mai mici dintre prichindei până la doamnele educatoare, și chiar am avut nevoie de ajutorul lor pentru că acesta a fost, de fapt, un atelier-pilot, adică un prim atelier „Poveștile Păsării Măiestre” dintr-o lungă serie ce va să vină, prin care mi-am propus să promovez seria Andilandi și mitologia românească. Deci acum am testat să văd ce merge și ce scârțâie.
Mi s-a părut firesc să-l țin prima dată la ei, pentru că aici mi-a venit ideea unui astfel de atelier, după cum scriam și pe site prin luna mai. Atunci am fost la „Bambi” cu alte cărți mai potrivite pentru vârsta lor (Mașinuța Curcubeu & Experimentul Martinel), dar le-am pomenit și de seria Andilandi, spunându-le că acestea sunt cărți pentru mai încolo, când vor mai crește. Atât mi-a trebuit, desigur :-), pentru că micuții (mai ales băieții) mi-au spus imediat, direct, că ei n-au răbdare să aștepte „până când vor fi mai mari” pentru aceste povești minunate, ci îi vor ruga pe părinți „să le citească ACUM cărțile seriei Andilandi, cu Zmei și Cai Năzdrăvani”.
Așa că m-am gândit că ar fi totuși momentul să le povestesc câte ceva despre ele și copiilor „de grădi”.
Iar ei m-au ascultat cuminți, au admirat ilustrațiile seriei, au primit fiecare fișe cu câte un personaj fantastic din aceste cărți, iar la sfârșit ne-am jucat puțin, am intrat pe rând în pielea personajelor seriei Andilandi cu ajutorul măștilor. Și a fost foarte frumos. Nu m-am așteptat să aibă chiar așa de mare succes găselnița cu măștile, dar voi ține cont de sugestiile copiilor și data viitoare am să caut măști pentru cât mai multe dintre personajele seriei. Nu de alta, dar de data asta am avut doar Iele, Zmei, Căpcâni, Babe Hârce, Strigoi, Pasărea Măiastră (trei la număr) și vreo două animale fermecate (vorbitoare) din Poiana Vie, numită și Poiana Sânzienelor.
Mai jos am postat, cu acordul părinților, și câteva poze de la întrevederea noastră. Sper să vă placă.