A doua zi a fost lansarea, așa că emoțiile s-au întețit, iar furtuna din acea seară ne-a cam dat peste cap, pentru că eram sigură că-i va împiedica pe invitați să mai ajungă la întâlnirea cu noi. Dar nici pomeneală de așa ceva. Când am pășit în Cărturești Verona, am dat de o sală plină de oameni dragi. Vă mulțumesc că ați venit la sărbătoarea noastră! Sperăm că v-au fost pe plac cartea, prezentările noastre și căpșunele de la lansare. 😉
În cea de-a treia zi, Martinel, Arina Stoenescu și cu mine ne-am întâlnit cu copiii de la școala nr. 153 din Giulești. Ne-am făcut prieteni noi, isteți și cuminți, și am promis că vom reveni în școala lor. Le-am citit din povestea lui Martinel, băiatul rămas singur acasă pentru că mama lui plecase să muncească în Spania, iar copiii au răsfoit câteva dintre cărțile editurii pionier press (De unde ești? Din Giulești, Experimentul Martinel / The Teddy B. Experimentl, Sofia-Z, La est de est, Mașinuța Curcubeu / Lilla RegnbÃ¥gsbilen și De ziua lui Daniel). Apoi, ținând cont de modelele citite, și-au făcut propriile cărticele, povestind pățanii din viața lor de zi cu zi. Una dintre fetițe a scris o poveste despre o fetiță grasă (Nicoleta), iar un băiețel ne-a vorbit despre prietenia lui cu Dani și despre pasiunea lor pentru fotbal. Altă fetiță ne-a spus câte ceva despre „un alt Martinel din școala lor” și mărunțica trupei, pe nume Marta, ne-a asigurat că toți copiii din școală vor fi fericiți să afle că de acum vor putea împrumuta „Experimentul Martinel” și de la biblioteca școlii lor.
La sfârșit, am încheiat petrecerea ronțăind de zor dulciuri suedeze, de la IKEA, și le-am promis că vom reveni în școala lor cochetă și curată. Chiar neașteptat de curată și de îngrijită!
este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.
Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.