Categorii Însemnări

Un atelier de poveste

de Sînziana Popescu
Atelier de cărți personalizate – Sînziana Popescu și Iulia Ignat alături de două autoare în devenire

Campionatul poveștilor cu Petrică, organizat de editura Pandora M și găzduit de librăria Humanitas de la Cișmigiu, a fost într-adevăr unul de basm. Nu pentru că am fi fost noi pe acolo (Iulia și cu mine) sau pentru că ni s-a oferit și nouă șansa să ne prezentăm cărticica așa cum se cuvine, în atmosfera liniștită a unei librării cochete, ci pentru că evenimentul în sine a fost unul inedit, bine gândit și pregătit din timp, până în cele mai mici detalii. Adică a fost un atelier pe sufletul meu de ardeleancă, unul organizat nemțește, în care aproape toate au mers ca pe roate. Eu m-am împrietenit mai greu cu microfonul, e drept, dar asta a fost boacăna mea. 😛
Mulțumesc, Virginia! Mulțumesc, Roxana!

Copiii au reacționat și ei pe măsură, desigur. S-au străduit, fiecare după puteri, unii doar cu desene, alții și cu cuvinte, să „facă o carte super” pornind de la cea propusă drept punct de plecare. Așa că i-am asigurat că voi organiza o expoziție online cu poveștile închipuite și ilustrate de ei despre animalele lor de casă. N-am apucat să fotografiez chiar toate cărțile, pentru că au venit foarte mulți copii, dar aveți câteva poze mai jos. Sper să vă placă și să vă aduceți aminte cu bucurie peste ani că ați participat la atelierul nostru de cărți personalizate.

Având în vedere că atelierul „Campionatul poveștilor cu Petrică” a fost ultimul meu eveniment dintr-un an prea plin de tot soiul de târguri de carte, ateliere, lecturi publice, emisiuni sau conferințe, dar a fost și cel mai reușit, m-am gândit să-mi fac aici un nod la batistă și o promisiune pentru 2018, ca de acum înainte să particip doar la astfel de evenimente, organizate de oameni pe care îi știu, la care țin și care mă fac să simt bine. În rest, cu riscul de a supăra, cred că am să mai spun și „nu, mulțumesc”. Măcar din când în când.

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *