Categorii Însemnări

Viața ca o poveste – spectacol lectură

de Sînziana Popescu

Am scris „Viața ca o poveste” cu vreo douăzeci de ani în urmă. Tot cam în aceeași perioadă textul a fost premiat în cadrul concursului de dramaturgie „Camil Petrescu”, organizat de Ministerul Culturii, și a avut premiera absolută pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș. Și de atunci se tot joacă. Ba pe scenele profesioniste, ba în școli și cluburi de teatru, ba la Teatrul Național Radiofonic. De vreo câțiva ani a fost tradus și în limbile engleză și germană. În germană s-a și transformat într-un spectacol foarte reușit, grație trupei „Nil Junior” din Timișoara. În engleză încă nu l-am văzut pe vreo scenă, dar n-au intrat zilele-n sac, nu-i așa?

Și acum iată că a ajuns și comedie muzicală, interpretată cu măiestrie de către prima trupă de teatru muzical cu și pentru copii din România, condusă de Daniela Nane. Azi am asistat la spectacolul-lectură, am ascultat și minunatele melodii compuse de Adrian Daminescu și ne-am distrat cu toții, spectatori și actori, de parcă am fi luat parte la o serbare de zile mari.

Copiii din trupa Danielei sunt foarte talentați. Nu vă spun asta pentru că au citit textul meu, ci pentru că pe unii chiar cred că-i vom vedea pe scenele profesioniste în anii ce va să vină. Mie mi-au plăcut toți – Albă ca Zăpada, Mihaela, Actrița, Zâna Ursitoare, sensibile și serafice, alături de impunătoarea Mamă Vitregă și desigur, de simpaticul Hansel și de Balaurul cu voce pătrunzătoare, a la Alan Rickman. Vă mulțumesc dragi prichindei-actori pentru entuziasm și pentru efortul depus în prima voastră zi de vacanță. Le mulțumesc din suflet spectatorilor, pentru că au fost alături de noi, și, desigur, Danielei Nane, care a preferat textul meu oricăror dramatizări după poveștile clasice, care poate i-ar fi adus mai rapid atenția publicului.

Vă doresc vacanță plăcută și abia aștept premiera acestui viitor spectacol!

Și câteva secvențe video:

Portretul autorului

este creatoarea seriei fantasy Andilandi, despre aventurile din Celălalt Târâm ale unor copii „încercați” de invidie, egoism sau lipsă de încredere în sine. Dar nu puțini dintre vizitatorii noștri o cunosc și drept autoare de teatru pentru prichindei sau de cărți bogat ilustrate, pentru copii mai mici. Sînziana Popescu este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Literatură pentru Copii și Tineret, membră DacinSARA și a Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți ”“ De basm.

Alte pagini semnate de Sînziana Popescu pe Tărâmul lui Andilandi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *